INTERVIU // Mărturia celei care a fost SCLAVA teroriștilor ISIS timp de doi ani

sursa: digi24.ro

Vă puteţi imagina cum ar fi să vă pierdeţi statutul de om liber şi să deveniţi sclavul cuiva? Luptătorii ISIS, în avântul lor de a cuceri teritorii pentru califatul pe care voiau să îl construiască, au supus comunităţile care erau de altă religie decât cea islamică. Femeile şi copiii din minoritatea yazidă au ajuns sclavii sexuali ai teroriştilor. Aflăm astăzi povestea uneia dintre femeile răpite de islamişti.

Lamiya Aji Bashar a fost răpită de ISIS când avea 15 ani, transmite digi24.ro. Dar mai întâi, islamiştii i-au masacrat pe toţi cei 1.800 de bărbaţi din satul în care trăia. Fata a fost sclava teroriştilor timp de doi ani. A fost vândută între soldaţii ISIS de patru ori şi a fost bătută şi violată de nenumărate ori. A reușit să se elibereze abia la a cincea încercare de evadare. Primele patru, eşuate, s-au soldat cu torturi şi bătăi crâncene. Lamiya încă face tratamente pentru a-şi reveni din trauma pe care a trăit-o, dar a reuşit să stea de vorbă cu jurnalistul Digi24 Balazs Barabas, povestind prin ce a trecut într-un interviu acordat „Paşaport diplomatic”.

August 2014. Televiziunile din toată lumea transmiteau imagini cu un grup mare de oameni disperaţi, în majoritate femei şi copii, captivi pe un vârf de munte în Irak, fără apă şi mâncare. Luptătorii ISIS erau pe urmele lor şi presiunea creştea de la o oră la alta. Oamenii de pe munte făceau parte din comunitatea yazidi, o minoritate religioasă kurdă. Au fugit din oraşul Sinjar, după ce teroriştii ISIS au masacrat aproape 4.000 de oameni şi au răpit alţi 10.000. Urbea are o importanţă strategică în Irak şi ISIS îşi dorea să aducă acolo arabi fideli lor. Cei de altă credinţă trebuiau eliminaţi. Cu ajutorul elicopterelor trupelor aliate s-a reuşit evacuarea refugiaţilor de pe muntele Sinjar. A fost mai grea eliberarea femeilor yazidi răpite de ISIS şi transformate în sclave sexuale. Povestea lor, din păcate, încă nu este încheiată.

Balazs Barabas: Câte zile aţi fost prizoniera ISIS?
Lamiya Aji Bashar: Am fost un an şi opt luni prizoniera ISIS.
Balazs Barabas: Cum era o zi tipică pentru un prizonier al ISIS?
Lamiya Aji Bashar: Viaţa mea era precum a oamenilor surzi. Nu aveam viaţa mea. Am încercat de mai multe ori să mă sinucid, pentru că moartea era mai bună decât să trăiesc acele atrocităţi.
Balazs Barabas: Cine erau cei din ISIS cu care aţi venit în contact, erau oameni cu grade superioare ISIS sau luptători de rând?
Lamiya Aji Bashar: Am văzut luptători ISIS din toate ţările, de toate felurile.
Balazs Barabas: Puteţi să vă amintiţi sau să formulaţi ce voiau ei concret, cum era viaţa pe care şi-o imaginau în califatul la care visau?
Lamiya Aji Bashar: Erau nişte monştri. Mai ales modul în care se purtau cu femeile şi copiii. Viaţa în califat era o monstruozitate şi o catastrofă.
Balazs Barabas: Care era poziţia femeilor, ce aveau voie să facă şi ce nu în această societate?
Lamiya Aji Bashar: Erau câteva femei active în predarea religiei, care ţineau prelegeri religioase, dar în general femeilor li se impuneau foarte multe restricţii şi erau obligate să stea în casă sau arestate la domiciliu.
Balazs Barabas: Aveaţi voie să mergeţi la şcoală, să studiaţi, să urmaţi vreun fel de studii?
Lamiya Aji Bashar: Nu, nu aveam voie să merg la şcoală.
Balazs Barabas: Există multe presupuneri astăzi despre luptătorii ISIS. Irakul a anunţat că au fost eliminaţi complet din acele teritorii, ce credeţi că s-a întâmplat cu ei, au plecat în Europa sau poate în alte părţi?
Lamiya Aji Bashar: Nu mai trăiesc în Irak, de aceea nu ştiu exact. Ştiu că mulţi luptători ISIS din Mosul, de exemplu, au scăpat din oraş înainte să fie eliberat, dar nu ştiu unde au plecat.
Balazs Barabas: Vă mai este teamă?
Lamiya Aji Bashar: După tot ce am pierdut, familia mea şi tot ce mi s-a întâmplat, nu îmi mai e frică de nimic.
Balazs Barabas: Ce credeţi că se va întâmpla cu această ideologie promovată de ISIS, va muri odată cu organizația sau va continua în Orientul Mijlociu sau în alte părţi ale lumii?
Lamiya Aji Bashar: Nu cred că această ideologie a fost eliminată. Până acum nu a fost nimeni tras la răspundere pentru aceste crime. Deci, până nu se va face dreptate, iar aceşti oameni nu vor fi judecaţi, nu vom avea linişte. Până atunci ei vor fi liberi, nimeni nu va fi pedepsit.
Balazs Barabas: Ştiţi ce s-a întâmplat cu alte femei yazidi care au fost prizoniere ISIS, ce s-a întâmplat cu ele?
Lamiya Aji Bashar: Acum sunt aproximativ 3200 de femei şi copii prizonieri ISIS, deşi ISIS a fost învins în Irak şi Siria. Dar nu se ştie ce s-a întâmplat cu aceste victime.
Balazs Barabas: Ce planuri aveţi, ce veţi face, să zicem, în următorii 10 ani?
Lamiya Aji Bashar: Scopul meu este să apăr drepturile femeilor, ca să nu mai existe asemenea crime în alte comunităţi, mai ales împotriva femeilor şi copiilor. Asta aş dori să fac în perioada următoare. Pe plan personal, aş vrea să-mi termin studiile, să merg la şcoală.
Balazs Barabas: Trăiţi în Europa de ceva timp. Credeţi că societăţile europene, politicienii europeni cunosc îndeajuns pericolul acestor idei extremiste ale ideologiei musulmane?
Lamiya Aji Bashar: Nu doresc să mă ocup de partea politică. Nu am cunoştinţe destule ca să fac o analiză politică. Dar din punctul meu de vedere, cred că toată lumea trebuie să se opună fundamentalismului acestor ideologii extremiste sau teroriste. Altfel pericolul va exista pentru toată lumea.
Balazs Barabas: Cum se poate opune o persoană privată sau un guvern împotriva ideologiei extremiste, ce poate face un om obişnuit?
Lamiya Aji Bashar: Guvernele ar trebui să găsească şi să aplice legi şi măsuri pentru a promova toleranţa şi a lupta împotriva extremismului, prin mai multe căi. Există mai multe feluri de extremism, trebuie promovată toleranţa şi sprijiniţi oamenii toleranţi. Iar oamenii obişnuiţi ar trebui să lucreze împreună, să coopereze pentru a crea această toleranţă în interiorul comunităţii.
Balazs Barabas: V-aţi întoarce mai târziu în viaţă în locurile unde aţi fost ţinută prizonieră?
Lamiya Aji Bashar: Nu cred că mă pot întoarce în satul meu, pentru că sunt încă multe gropi comune acolo. Nimeni nu a făcut nimic pentru acei oameni. Şi în general, pentru minoritatea yazidă, până când nu va exista un sprijin, o protecţie internaţională, zone sigure, nimeni nu se va simţi în siguranţă şi nu se poate întoarce acasă.