INTERVIU // Maria Ivanov, nominalizată la Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova: „Poezia m-a resuscitat. Să avem curajul de a scrie pe teme dureroase”

RECUNOȘTINȚĂ // „Revista Timpul din România este un proiect în care puțini au crezut la început și le mulțumesc mult celor care au fost alături. Un proiect care nu ar fi apărut în R. Moldova fără aportul a trei oameni: Mihai Vacariu, Adriana Nazarciuc și Alexandru Machedon. Inițial, toți întrebau: La ce bun încă o revistă?. Iar astăzi, împreună cu redactorul-șef Dumitru Crudu, lucrăm deja la al 28-lea număr.

Ne-am convins că este nevoie de reviste culturale în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult și de sprijinul financiar oferit de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din guvernul României (DRRM), de Institutul Cultural Român, de Ministerul Culturii al Republicii Moldova”.

Irina Nechit: Dragă Maria Ivanov, ce înseamnă pentru tine numele Maria? Ai tăi îți spuneau în copilărie Mașa?

Maria Ivanov: Numele Maria înseamnă pentru mine foarte mult. Înseamnă siguranță, grijă, putere. Toate astea le primesc de la Sfânta Maria. Ori de câte ori sunt în impas, știu și simt ajutorul numelui meu. Nume care mi-a fost dat anume în cinstea Sfintei Fecioare Maria.

M-am născut în data de 21 septembrie, când creștinii ortodocși sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului. În prima săptămână din viață, părinții îmi spuneau Lenuța. Tata insista mai ales pe acest nume. Iar bunica mea le-a atras atenția că m-am născut cu propriul meu nume și că ar fi păcat să nu-l port. Așa am devenit Maria.

De altfel, tatăl meu are doar Marii în viață – mama lui a fost Maria, soția este Maria și fiica tot Maria. Părinții, rudele, colegii de liceu îmi zic și azi Mașa. Îmi spuneau așa și unii profesori. Dar când mă numeau profesorii Mașa, nu-mi plăcea. Nu aș ști să zic de ce anume.

Câteva poeme din volumul tău de debut „Totul va fi bine” (editura Prut Internațional, colecția Pulsar, 2022) sunt despre satul tău natal, Cuhnești, Glodeni. Aflăm că „învârteai plăcinte din glod”. Dorința de a ieși din glod, de a urca spre lumină e definitorie pentru tine?

Cu certitudine. Mereu am văzut dincolo de glod. Uneori și prin glod. În ideea în care totul e relativ și supus interpretărilor multiple.

Faptul că în satul tău s-au născut și celebrii Valentina Naforniță, Alex Calancea te obligă și pe tine să lupți pentru un loc de frunte în viața noastră culturală?

Nu în mod implicit. Ei sunt giganți. Nu știu dacă voi ajunge de talia lor vreodată. Dar am fost fruntașă de mică. Am stat pe tabla de onoare toți cei 12 ani de liceu și am absolvit Facultatea de Litere de la Bălți cu titlul de ,,Șefă de promoție”.

Am fost și o dansatoare bună. Împreună cu partenerul meu de dans, Valeriu Sîrghi, am câștigat un concurs de dans organizat la nivel raional prin 2006, dacă nu greșesc. Am dansat și pe scena teatrului ,,Vasile Alecsandri” din Bălți și asta mi se părea atât de important pe atunci…

Iar în 2017, după ce am jucat într-o piesă de teatru montată de Tudor și Ecaterina Rotari pe scena Ateneului din Iași, mi-au dat lacrimile, amintindu-mi de fericirea trăită pe scena de la Bălți, pe care nu am simțit-o la Iași.

Când eram mică, știam să trăiesc mult mai intens fericirea. Eu mereu am fost antrenată în tot felul de proiecte culturale și sociale. Eram, de fapt, într-o continuă căutare de sine. Am ales scrisul, până la urmă. Mi-a plăcut dintotdeauna să scriu. Scriam compuneri, eseuri, poezii, texte pentru piese, apoi mă puneam pe capul colegilor, părinților, vecinilor, rugându-i să asculte ce scriam.

Cel mai genial text îl credeam cel scris despre o fetiță, Ana, care era foarte singura și visa la o prietenă. Și datorită dorinței ei imense, păpușa pe care a găsit-o tatăl sau în pădure și pe care i-a dăruit-o s-a transformat într-o fetiță adevărată, care mai era și nimeni alta decât Zâna Pădurii. Dar genială era doar pentru mine, rar găseam urechi să-mi asculte perlele. Sper să nu treacă drept lipsă de modestie aceste treceri în revistă, voiam doar să zic, argumentând prin aceste exemple, că din copilărie am avut o predispoziție pentru artă. Nu m-am apropiat de artă pentru a fi ca cineva, ci pentru a fi ca mine. Pentru a fi eu.

Îi admir enorm, îi apreciez mult pe Alex Calancea și Valentina Naforniță. Să nu mai zic că fiica mea, Alexandra, cunoaște pe de rost primul album al Lupilor lui Calancea. Pot să vă mai spun că tot din Cuhnești sunt și alte câteva nume importante pentru cultura neamului nostru, cum ar fi scriitoarele Valentina Șcerbani, Silvia Goteanschii, sculptorul Alexei Vidrașco.

Ce poezii îți plăcuseră la Cuhnești? Când ai descoperit marea poezie?

Cât am fost la Cuhnești, participam la toate concursurile de recitaluri care se organizau la nivel local și raional. Erau concursuri tematice, de ziua Limbii Române, de 8 Martie. Iar în ianuarie avea loc concursul-recital din poeziile lui Eminescu, mai era un concurs consacrat patriei, la el citeam mult din Coșbuc. Profesoara mea de limba română, Liliana Șatbei, îmi dăduse un volum, din el recitam poezii patriotice.

Eminescu îmi plăcea enorm, pentru că eram o fire extrem de romantică. Tot atunci citeam poeziile lui Grigore Vieru, Adrian Păunescu. Mă pregăteam din timp de concursuri, aveam graficul pe tot anul. Alegeam poeziile care îmi permiteau să le interpretez, să mă pot juca cu intonația și, desigur, să gesticulez.

Mai spune-mi câteva nume de poeți importanți pentru tine.

Mihai Eminescu, Ana Blandiana, Mariana Marin, Nora Iuga, Dumitru Crudu, Irina Nechit, Moni Stănilă, Maria Pilchin, Nicolae Leahu, Margareta Curtescu, Nichita Danilov, Pablo Neruda, Jose Saramago, T. S. Eliot și alții.

Ai curajul să scrii despre o gunoiște, despre sărăcie, bătaie, trădare, ură în poemele din „Totul va fi bine”. Cum ți-ai ales temele? Știi tema poemului când te apuci să-l scrii?

Uneori știu tema, alteori nu. Dar îmi este mai ușor să scriu atunci când îmi propun o temă. Când dau frâu liber emoțiilor, stărilor, gândurilor să curgă în căutarea unei forme finale, trebuie sa revin apoi la text, să-l redactez, ca să fie bun.

Curajul de a scrie despre teme dureroase sau, mai curând, de a mi le asuma, a venit după publicarea cărții. Când citeam poemele la atelier, de exemplu, mi se înroșeau și urechile. Curajul a venit atunci când am avut primele aprecieri ale textelor.

Una din imaginile memorabile din volum are în centru „Chișinăul împăienjenit de moarte”. Cum îți controlezi frica de moarte?

Nu îmi este frică de propria moarte. Mi-e frică de moartea celor apropiați. Covidul ne-a demonstrat cât de fragili suntem și ne-a mai amintit cât de superficiali suntem uneori în relație cu oamenii cu adevărat importanți din viața noastră.

Apoi a venit războiul care a acutizat frica morții. De fapt, mai curând simt frica de inutilitate, de lipsă de sens, de anulare a tuturor eforturilor depuse pentru a realiza ceva sau pentru a trai pur și simplu.

În cazul meu, nu mi-e frică de moartea mea fizică, la un moment dat toți vom fi serviți pe tavă viețuitoarelor subterane, asta accept. Mie mi-e frică de moartea emoțională. Mă trezesc uneori după o noapte de somn deja obosită. Mă grăbesc mereu, dar nu știu unde. Parcă m-aș grăbi să trăiesc și tot nu apuc să o fac. Sunt sigură că e un sentiment care îi încearcă pe mulți. Cum lupt cu această frică? Prin citit și scris.

„Cea mai frumoasă rochie” e unul dintre cele mai bune poeme scrise în limba română în anii pandemiei. Ce preț ai plătit pentru acest poem?

Sunteți extrem de generoasă cu mine. Vă mulțumesc mult! Prețul plătit a fost chiar moartea bunicii mele și imposibilitatea de a o conduce pe ultimul drum.

Femeile au de obicei două zile de muncă, cea de la serviciu și cea de acasă. Tu ai și a treia zi de muncă, cea de la revista „Timpul din România” pe care o conduci cu mână fermă (Maria e director executiv la revista „Timpul din România”, ediția din Republica Moldova – n.n.). Această revistă e un pariu al tău existențial?

Absolut. E unul din cele mai importante pariuri ale vieții. Un proiect la care țin enorm. Un proiect care practic mi-a schimbat viața, m-a resuscitat și pe care l-am început într-un moment de răscruce al existenței mele.

Apreciem revista, un proiect de succes în presa noastră culturală. Ce gânduri ai privind apariția ei în viitor?

Vă mulțumesc pentru apreciere. Este un proiect în care puțini au crezut la început și le mulțumesc mult celor care au fost alături. Un proiect care nu ar fi apărut în R. Moldova fără aportul a trei oameni: Mihai Vacariu, Adriana Nazarciuc și Alexandru Machedon. Inițial, toți întrebau: ,,La ce bun încă o revistă?”. Iar astăzi, împreună cu redactorul-șef Dumitru Crudu, lucrăm deja la al 28-lea număr.

Ne-am convins că este nevoie de reviste culturale în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult și de sprijinul financiar oferit de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din guvernul României (DRRM), de Institutul Cultural Român, de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Ne propunem ca, în 2024, să ajungem în toate oficiile poștale ale republicii și să lansăm rubrica ,,Poșta redacției” unde să publicăm textele celor care ne citesc din regiuni.

Ne mai dorim să organizăm o caravană a revistei, vom merge împreună cu Dumitru Crudu prin școlile din țară pentru a distribui revista și pentru a iniția ateliere de scriere creativă.

Maria, ești un candidat serios la Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, concurenții tăi ar trebui să se teamă de tine. Aștepți Gala USM?

Am văzut lista candidaților. Concurenții mei sunt foarte, foarte buni! Dacă ar fi după mine, le-aș da premiu tuturor.

Nu cred că îi este cuiva teamă de mine și nici nu ar fi cazul. Eu m-aș bucura cu intensitate egală și în cazul în care aș primi eu premiul, și în cazul în care îl ia altcineva.

Cum crezi, care va fi rolul poeziei pentru generația fiicei tale?

Eu cred că va fi unul foarte important. Cu siguranță vor căuta poezia. Mi se pare că mergem spre un punct în care noile generații, generațiile tik-tok-ului, se vor întreba din ce în ce mai mult ce e lumea și emoția, care e sensul, încotro mergem. Cred că poezia va fi la mare căutare.

Mulțumesc și mult succes!

PORTRET: Maria Ivanov e născută pe 21 septembrie 1993, în satul Cuhnești, raionul Glodeni. Absolventă a Facultății de Litere, Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălți, ciclul I – Licență. Absolventă a Facultății de Litere, Universitatea de stat „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, ciclul II – Master.

Director la Revista TIMPUL din România. Membră a Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România.

Participă la Atelierul „Vlad Ioviță”, coordonat de scriitorul Dumitru Crudu.

A publicat proză, articole, poezii în culturale din România și Republica Moldova.

În 2022 i-a apărut volumul de debut „Totul va fi bine” (editura Prut Internațional, colecția Pulsar, Chișinău), nominalizare la Premiul USM.

A primit Premii pentru Creație din partea Revistei Regal Literar în 2021 și 2023.

Deține Diploma de Excelență pentru promovarea valorilor culturii române, din partea Institutului Cultural Român.