INTERVIU // Iraida Condrea: „La 31 august 1989 a fost o mare victorie în bătălia pentru limba română și alfabetul latin”

Iraida Condrea, doctor habilitat în filologie, profesor universitar, este convinsă că atunci când se va ridica nivelul de cultură în R. Moldova, se va îmbunătăți și calitatea exprimării în limba română a cetățenilor.

Într-un interviu pentru Ziarul NAȚIONAL, oferit cu ocazia Sărbătorii Naționale „Limba noastră cea română”, Iraida Condrea povestește ce făcea Domnia Sa pe 31 august 1989, spune care sunt cele mai frecvente greșeli în limba română la 29 de ani de la instituirea acestei sărbători, cum scăpăm de calchierile din limba rusă, dar și ce poate face fiecare cetățean pentru limba mamei sale.

Doamnă Iraida Condrea, ziua de 31 august este un motiv în plus să vorbim despre limba noastră cea română. O învățăm în școli și în universități, avem și o stradă în capitală denumită în cinstea evenimentului de acum 29 de ani, când i-am dedicat o sărbătoare națională, dar credeți că am ajuns să o respectăm suficient și să o vorbim corect?

Este, de fapt, o întrebare retorică, eu nu știu dacă s-ar găsi cineva care să se declare pe deplin mulțumit de modul cum se vorbește/se scrie/se comunică peste tot în limba română. Iar ca să fim obiectivi, ar trebui să distingem lucrurile, deoarece limba română funcționează, ca orice altă limbă, în diverse spații de comunicare, în diverse grupuri și este vorbită de persoane foarte diferite ca nivel de studii, de cultură.

Ei bine, interesează, în primul rând, cum se vorbește româna în cadru oficial, de către oamenii de stat, de intelectuali, jurnaliști, politicieni ș.a., care sunt în vizorul societății. Și aici lucrurile nu totdeauna stau tocmai bine, iar pentru greșelile, gafele și bâlbele lor, persoanele publice sunt mereu taxate, chiar destul de dur, iar aceasta demonstrează că societatea nu este indiferentă față de calitatea exprimării elitelor.

Se înregistrează numeroase greșeli în mass-media, greșeli care sunt semnalate, comentate, explicate, dar oricum presa mai are restanțe la capitolul corectitudinea exprimării și poate că ar fi necesară o monitorizare cât de cât constantă și organizată a calității limbajului jurnalistic.

Pe un alt palier se situează vorbitorii obișnuiți, dar care sunt trecuți prin licee, prin universități și care sunt destul de atenți la felul cum vorbesc, în special cu copiii lor, cu colegii de muncă. Este o categorie care conștientizează că limba trebuie cultivată și că nivelul de exprimare demonstrează nivelul de cultură, care se obține prin studii și prin grija față de felul cum comunici. Sunt persoane active, interesate și cred că prin aceștia limba română se menține și este promovată în spațiul nostru.

Există bineînțeles și foarte mulți vorbitori agramați, semianalfabeți, cu un nivel de cultură prea redus ca să se poată exprima cât de cât coerent. În locurile publice, la piață, în mijloacele de transport ș.a., anume acești vorbitori sunt o „sursă de poluare”, pe care mulți o observă, o condamnă, dar avem ce avem – cultura exprimării este direct proporțională cu nivelul de educație și de cultură generală a persoanei.

Când se va ridica nivelul de cultură, se va îmbunătăți și calitatea exprimării.

Limba română mai este motiv de dispută în partea stângă a Prutului. Unii o numesc cu îndârjire „limbă moldovenească” în continuare și o văd diferită de cea română. Ce argumente aveți pentru cei „rătăciți” în glotonime?

Cei care consideră că „limba moldovenească” este diferită de cea română se bazează doar pe propria percepție că „la București se vorbește altfel decât la Chișinău”. Și totuși aceasta nu este altă limbă, ci alt mod de a vorbi, căci româna poate fi vorbită și moldovenește, și oltenește, și ardelenește, și în alte moduri zonale.

Nicio limbă nu este și nu poate fi absolut unitară, în toate există diferențe, care se manifestă prin variante și particularități teritoriale. Or, limba literară cultă sau, cum o numea E. Coșeriu, limba exemplară, este limba română – anume aceasta este predată în școală, funcționează în instituțiile statului ca limbă oficială, este limba culturii, științei, spiritualității.

Nu cred că face o mare crimă cel care spune că vorbește moldovenește, esențial este să aibă o exprimare îngrijită și să înțeleagă că anume prin limba română se educă și au viitor generațiile viitoare.

Din păcate, denumirea limbii este foarte mult politizată, iar discuțiile la acest subiect, sterile în fond, sunt alimentate și de articolul 13 din Constituția republicii noastre, care stipulează că limba de stat este „limba moldovenească”, și de legislația lingvistică învechită și anacronică.

Dnă Condrea, aveți o carieră mare în spate, cred că zeci de mii de copii și tineri au învățat limba română de la Dvs. Când ați decis să deveniți profesoară și de ce ați ales limba română?

Specialitatea – filologia – mi-am ales-o încă din școală. Îmi plăcea să citesc, scriam bine, am participat de două ori la olimpiada republicană la limba română, numită atunci moldovenească, așa că am dat admiterea (patru examene) la filologie, unde în acel an au fost 10 candidați pe un loc.

După absolvirea facultății, am lucrat în calitate de traducător-interpret cu limbile română și rusă, apoi am fost redactor la editura „Știința” și colaborator științific la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe, unde am făcut și doctorantura. Am avut astfel ocazia să pătrund, în mod practic, în toate tainele și subtilitățile limbii române, așa că aveam deja o bună experiență, când am venit ca profesor la Facultatea de Filologie, redenumită ulterior în Facultatea de Litere.

Încă înainte de 1989 am început să particip la emisiunile de cultivare a limbii la radio și la televiziune, iar după 89, timp de vreo zece ani am înregistrat la radio și TV cred că sute de tablete despre exprimarea corectă. Pe atunci radioul difuza zilnic o rubrică de cultivarea limbii de cinci minute, dimineața, la o oră de maximă audiență și foarte multă lume asculta și aprecia aceste materiale, extrem de necesare în acea perioadă de revenire la grafia latină și la limba română literară. Și televiziunea avea săptămânal câte o emisiune consacrată problemelor de limbă și literatură română. La realizarea acestor materiale au participat foarte mulți filologi – Nicolae Mătcaș, Ion Dumeniuc, Ion Ciocanu, Ion Melniciuc, Maria Cosniceanu, Albina Dumbrăveanu, Anatol Eremia, Vlad Pohilă și atâția alții.

În cursurile mele universitare de stilistică, semiotică, sociolingvistică sunt reflectate multe dintre frământările și evenimentele sociale, legate de propagarea adevărului științific și de funcționarea cât mai bună și mai eficientă a limbii române în țara noastră.

Care sunt cele mai grave greșeli de limbă pe care le-ați sesizat de-a lungul timpului și care mai persistă în acest spațiu?

Cred că pentru spațiul nostru cele mai grave greșeli sunt calchierile din limba rusă – foarte mulți vorbitori nu se pot debarasa de „necătând”, „am cadonat”, „nu se primește”, „am hotărât întrebarea”, „s-au refuzat de ajutor”, „au fost careva încălcări” și multe altele. Calchierile se pot constata permanent și în presa scrisă, în limbajul unor prezentatori, chiar și în documente oficiale.

Doamnă doctor habilitat, cum să scăpăm de rusismele din limba română, foarte frecvente în vorbirea cetățenilor R. Moldova?

Mai întâi, trebuie să conștientizăm fenomenul și să ascultăm mai atent cum vorbesc oamenii culți și, bineînțeles, să citim cât mai mult în limba română, să ne cultivăm.

De obicei, rusismele din vorbirea basarabenilor sunt cuvinte din lexicul comun, familiar și, dacă omul are cât de cât simțul limbii, va înțelege că unul și același obiect este numit de unii „corobcă”, iar de alții „cutie” și se va debarasa de cuvântul intrus.

Cel mai des rusismele apar în vocabularul vorbitorilor inculți, care așa s-au obișnuit și altfel nu știu și nici nu le pasă. Pe de altă parte, oricât ar fi de paradoxal,cel mai des recurg la rusisme cei care nu cunosc limba rusă și consideră că denumiri de tipul „țepcă”, „creslă”, „perilă” sunt cuvinte „moldovenești”, iar echivalentele lor românești – lănțișor, fotoliu, balustradă li se par neobișnuite.

Trebuie să subliniem că multe rusisme vin în vocabularul moldovenilor prin intermediul argoului – acestea sunt lexeme rusești cu conotații specifice, de tipul pațan, krutoi, se pricălește, bablo, tacikă ș.a.,care sunt la modă în rândul tinerilor. De asemenea, sunt preluate fără discernământ o serie de expresii curente și cuvinte de umplutură – zdarova, hai paka, hai davai, blin, privet, tipa, caneșno, nu hai și multe altele. Se poate observa că mulți tineri nu folosesc în vorbire termeni rusești de tipul rozetcă, holodilnic, sumcă, curtcă ș.a., atestate din belșug în limbajul neîngrijit, dar recurg constant la rusismele cu caracter argotic.

Din păcate, pentru mulți tineri argoul este un fel de bravadă, o „boală a juneții”, care se tratează cu greu. Pot scăpa de rusisme doar cei care înțeleg aceste particularități de vorbire și doresc să se debaraseze de ele.

Permiteți-mi o indiscreție, ce făceați Dvs. pe 31 august 1989?

Atunci am fost la acea Mare Adunare Națională din centrul Chișinăului. Am stat undeva pe strada Pușkin, în piață pur și simplu nu puteai pătrunde de atâta lume. A fost foarte emoționant, căci am văzut realizarea dezideratelor expuse în cunoscuta Scrisoare deschisă (scrisoarea celor 66 de intelectuali), pe care am semnat-o și eu în 1988, și în care se demonstra necesitatea revenirii la alfabetul latin și recunoaștereadenumirii de limbă română.

La 31 august 1989 a fost o mare victorie în bătălia pentru limba română și alfabetul latin.

Dnă Condrea, Mihai Eminescu scria că „limba este organul prin care neamul îşi cunoaşte fiinţa sa proprie, organul prin care acest neam moşteneşte avutul intelectual şi istoric al strămoşilor lui”. Ce credeți că poate să facă fiecare cetățean în parte pentru limba mamei sale?

Îmi place expresia „fiecare cetățean în parte”, deoarece limba și felul de a vorbi este un dar, o manifestare strict personală și face parte din ființa noastră intimă, prin limbă omul își definește și își construiește propria identitate. Acest dar nu trebuie risipit, el trebuie ocrotit și îmbogățit.

Limba este haina noastră spirituală și trebuie să avem grijă ca aceasta să fie curată, frumoasă și demnă de cel ce o poartă. Iar în afara acestor metafore, e necesară mai multă activitate intelectuală – o „prietenie” cât mai strânsă cu dicționarele, lecturi, participarea la evenimente care ne pot îmbogăți spiritual.

Cred că și instituțiile statului, mass-media ar putea și ar trebui să acorde mai multă atenție problemelor limbii române, prin acțiuni planificate și constante, cum ar fi rubricile de cultivarea limbii și analiza/monitorizarea exprimării în spațiul public.

Doamnă Iraida Condrea, vă mulțumim pentru interviu!