INTERVIU // Igor Munteanu: „România trebuie să aibă satisfacția „lucrului bine făcut” în dinamica proceselor economice, sociale și politice de la Chișinău”

Dialog exclusiv LaPunkt între Igor Munteanu şi Cristian Pătrăşconiu.

Este Republica Moldova o ţară mai degrabă previzibilă sau mai degrabă impredictibilă?

Bună întrebare pentru un interviu pe teme basarabene. De fapt, și Charles King, un intelectual fin și bine documentat pe studii românești a preferat să insereze, în monografia sa ”Moldovenii”, tipărită la Hoover Institution Press de la Stanford, după ani îndelungați de lucru în arhivele din Chișinău, București și Odesa, o interesantă observație după care, toate predicțiile care s-au făcut în adresa Republicii Moldova s-au dovedit a fi false. Și bune și rele. Cu alte cuvinte, cei care și-au imaginat că pot prezice ce urmează să se întâmple cu acest stat după 1991 au trebuie să admită ulterior că s-au înșelat; fie că vorbim despre scopul de unificare al celor 2 state românești, promovat ca proiect politic odinioară de PPCD, fie de proiectul re-absorbirii RM într-o Rusie mult mai asertivă și mai interesată de refacerea măreției sale imperiale decât era la dispariția URSS. După cum putem observa – ambele tipuri de predicții nu s-au dovedit a fi corecte, iar status-quo-ul actual, nemulțumitor pentru o parte largă de populație, generează în continuare condiții de incertitudine și posibilități de lunecare în ambele direcții.

Ar fi de listat, din acest profil neobişnuit, un set de avantaje competitive cu care Republica Moldova s-ar putea bate pentru cauzele bune sau care ar face din această ţară un spaţiu în care s-ar putea, pe termen scurt, mediu şi lung, investi mult mai multă atenţie şi nu numai atenţie de fapt?

Ar fi bine atunci să vă răspund printr-un un sumar al acestui profil al RM, neobișnuit după cum îl definiți Dvs., dar destul de familiar cetățenilor acestei țări. Tehnic vorbind, economia RM se găsește în recesiune, iar șansele de recuperare economică sunt destul de modeste în 2016. În 2015, RM a înregistrat o creștere economică mediocră (de 0,5%) în 2015, după ce a profitat de o creștere economică anuală, care a variat între 4.5 și 6,4%. În 2015, PIB per capita pentur RMM a fost evaluat la doar 1,831 usd, plasând RM printre cele mai sărace state din Europa, în urma Ucrainei ($3,082) și Georgiei ($3,669), mult mai prost față de România ($9,526). Ritmul lent de creștere economică se explică prin mediul încă neprietenos pentru ISD și afaceri private, gradul înalt de corupție (locul 103 din 168 în 2015, conform Indicelui Percepției Corupției), riscuri de securitate în contextul anexării Crimeii în 2014 și războiului declanșat de Rusia pe teritoriul Ucrainei. RM are una din cele mai înalte rate de emigrație pe plan global. Studiile OIM vorbesc despre faptul că 1/3 din populația activă a RM (3,6 mln fără Transnistria, 0,5 mln) este angajată în acest moment peste hotare, în special, în țările UE și Rusia. Zilnic, 119 cetățeni moldoveni părăsesc RM cu scopul de a emigra. Exporturile RM s-au cifrat la 2 mlrd usd în 2015, în scădere față de anii 2010 – 2011 (2,2 mln); altfel spus, pierderea piețelor rusești pentru RM după 2013, anul în care RM a încheiat negocierile asupra Acordului de Asociere cu UE, la care Rusia a răspuns printr-un regim de embargo comercial extins, nu a fost pe deplin compensată de deschiderea piețelor UE, ca urmare a Acordului de Liber Schimb Aprofundat cu UE, ratificat de toate statele – membre ale UE și intrat în vigoare la 1 iulie 2016. Principalii investitori în RM sunt Rusia, Olanda, Franța, Spania, Germania, Cipru și România, investițiile românești ocupând abia locul 7 cu un stoc al ISD în RM de doar 174 mln usd (Rusia a sporit investițiile din 2009 până în 2013 cu cca 190 mln usd, ajungând la 787 mln usd), potrivit datelor CIS (Coordinated Direct Investment Survey și a FMI. Motivele sunt diverse și acestea nu vorbesc deloc despre faptul că potențialii investitori din România nu ar fi interesați de RM. Pur și simplu, volumul de declarații a depășit întotdeauna faptele reale pe teren. Investitorii români au fost campioni la deschiderea de firme cu capital străin (1547 sau 16% din total) în RM, însă investițiile în capitalul social a rămas pe locul 7, cu mult în urma interesului anunțat. Alți în schimb, cu mai puține inhibiții și mai multă determinare, au reușit să facă afaceri bune. Investitorii germani, au fost capabili să pună bazele unor noi industrii în sectorul auto, cablaje electrice; investitorii turci au intrat masiv în afaceri agricole și hoteliere; italienii s-au orientat spre textile, rușii au menținut controlul în energie și bănci, în timp ce România a bătut pasul pe loc, din motive obiective și subiective. Chiar dacă admitem că acest rezultat s-a datorat și unui mediu economic volatil și politic complex, adeseori refractar față de capitalul românesc, faptele arată astăzi că România intră în acest moment într-o nouă etapă a relațiilor sale cu RM. România atrage astăzi cea mai mare parte a exporturilor din RM, în 2015, inclusiv pentru exporturile din regiunea secesionistă a Transnistriei, ceea ce spune foarte mult despre diferența pe care o politică bine coordonată și eficientă ar putea s-o facă în această direcție. În 2015, RM a exportat mărfuri în valoare de 4464 mln usd în România (de 2 ori mai mult decât în Rusia – 240,7 mln usd), cu o creștere exponențială de 102,8% față de anul 2014. Totodată, importurile românești în RM au fost estimate la 555,1 mln usd, puțin mai mari decât importurile rusești (535,7 mln usd), în creștere cu 69,1% față de anul 2014. Concluzia evidentă este că și RM este importantă pentru România în plan comercial, iar pentru RM comerțul cu România este decisiv (18,6% din toate exporturile RM și 13,9% din totalul importurilor în 2015). Acest progres semnificativ în materie de comerț este și mai important într-o perspectivă mai lungă. Este natural ca pasul următor să reprezinte intrarea puternică și convingătoare a României cu investiții directe pe sectoarele cheie ale RM (transporturi, energie, infrastructura serviciilor, bănci, cercetare și inovare, industrii de nișă), aducând cu sine noi modele de management, tehnologii moderne, investiții, care contribuie la crearea unei noi clase productive în RM. Dar, pe lângă beneficiile implicării directe prin investiții și strategii de rebalanțare a priorităților economice, România ar putea (și ar trebui!) să aibă un cuvânt greu de spus la crearea unor puncte de acces între universități, autorități locale și regionale, bănci, R&D, școli, spitale private, instituții ale statului, etc. Nu va exista integrare între România și RM pe scurtături (short-cuts), iar complexitata unui asemenea efort nu ar trebui să sperie, ci să îndemne la proiecte pe termen lung.

Cum apreciaţi că se leagă ori cum se raportează acum România la Republica Moldova în cele două mari direcţii relevante: afectiv şi, cum să zic, logic/realist? Şi, legat de această tematică – unde apreciaţi că investiţia, fie ea afectivă, fie ea raţională, se face aşa cum se cuvine şi unde, mai ales, unde anume este ea inadecvată?

Există în România o adevărată polifonie cu privire la ce fel de scopuri ar trebui de urmărit în raport cu RM. Între proiectul unei reunificări politice imediate, pentru care militează anumite grupuri afiliate Acțiunii 2012 și sprijinul oficial oferit RM în procesul de integrare europeană există mari diferențe. Cei mai mulți dintre români consideră ”readucerea acasă a Basarabiei” o chestiune importantă, nu vitală, dar suficient de percutantă pentru agenda politică a României. Un sondaj IRES (ianuarie 2016) arăta că ¾ dintre toți românii și-ar dori unirea Republicii Moldova cu România, iar 1/5 ar fi mai degrabă împotrivă. De cealaltă parte, cetățenii RM sunt mai nehotărâți pe acest subiect. Doar 21% din cetățenii RM ar vota pentru unirea cu România la un referendum, conform Barometrului de Opinie Publică din decmbrie 2015. De unde apar aceste diferențe majore percepție? În temei, aceste percepții se auto-reproduc din realitățile politice și economice diferite, sunt marcate de un anumit conservatorism al elitelor politice și de afaceri, puternic influențate de narativele dominante din mass media, și de foarte mulți factori care ar trebui să fie explicați de sociologi. Spațiul mediatic este dominat de mass media rusească, tipărită, dar mai ales electronică, ca urmare a ubicuității preferințelor de consum locale, dar și a simplismului cu care, de multe ori, a fost abordată agenda subiectelor culturale la București. Fără a urmări intenția de a știrbi din anvergura unor Institute Culturale și Fundații românești înființate în acest scop, ar trebui să recunoaștem că proiectele lor din ultimii 25 de ani nu au creat o masă critică, credibilă, sustenabilă, suficientă pentru a schimba esențial modul în care se informează, în care gândește și la care se raportează cetățeanul obișnuit din RM, profilul sociolingvistic al căruia rămân un mare mister pentru ”antreprenorii” culturali de la București. Există magazine istorice și reviste literare finanțate de statul român, există burse și bursieri care-și fac studiile în România, a crescut o generație și ceva, după 1991, și cu toate acestea, politicienii pro-Kremlin continuă să adune mii de spectatori la concertele estradei rusești aduse în toiul campaniilor electorale, 80% dintre telespectatori din RM preferă să se informeze din programele de limbă rusă (BOP), iar majoritatea televiziunilor private din RM consideră util să-și dubleze programele în limba rusă, pentru că altminteri, businessul lor ar putea suferi printr-o audiență mai redusă. Afirmația poate să pară stranie dacă am dori să o raportăm la structura națională a RM. Potrivit recensământului din 2004, RM are o populație totală de 3,5 mln locuitori, din care 75,8% sunt Moldoveni (cu o creștere de 59% față de 1989), 8.4% – Ucraineni, 5.9% – Ruși, 4,4% Găgăuzi, 2,2% – Români, 1,9% – Bulgari – 1,9% și 1% alte naționalități. Acestea sunt datele recensământului din 2004 ale Biroului Național de Statistică[1], pe care le utilizăm în absența datelor recensământului din 2014, care sunt incomplete. Datele susțin că Moldovenii au crescut ca grup titular cu 5,9% față de 1989, Ucrainenii au scăzut cu 29%, Rușii sunt mai puțini cu 2.9%, iar populația care se identifică deschis ca Români este în creștere (2,1% în 2014). Cu toate acestea, 90% dintre toți bursierii statului român preferă să rămână în străinătate, , ceea ce contribuie la slăbirea calității elitelor românești din Republica Moldova. Limba rusă continuă să servească ca marker cultural și ca factor important pentru afaceri, iar în domeniul afacerilor publice, minoritățile naționale din sudul și nordul RM consideră limba rusă un factor de ”tagging” în campaniile electorale. Am vorbit mai sus de factorii care dau viață economiei reale, prin investiții, capital, decizii inteligente, exporturi. Deși pare neverosimil să aplicăm aceiași matrice și pe țesătura fină a relațiilor afective, pe terenul unor identități lingvistice, culturale și etnice destul de politizate în spațiul Republicii Moldova, ar trebui uneori să experimentăm anumite tehnici de analiză factorială și pe acest domeniu. Ar trebui să ne punem întrebări legitime dacă anumite politici au produs rezultatele așteptate, și dacă cost-beneficiile estimate au meritat efortul depus contra unor memorii dureroase, extrase dintr-un imaginar colectiv încă bântuit de ororile trecutului.

Complementar: cum anume, dinspre România, credeţi că ar putea exista o poziţionare (mai) realistă în raport cu Republica Moldova, incluzînd- dar nu necritic – şi acest pachet afectiv care leagă cele două state?

Există o ancorare afectivă tot mai largă a României la populația de limbă română din Republica Moldova, atât prin numărul în creștere al celor care se identifică ca fiind ”etnici români”, cât și prin interesul în creștere de participare în alegerile din România, alegerea României în calitate de destinație turistică, precum și re-orientarea afacerilor spre România. Împreună, acești factori, vorbesc cu tărie despre o poziționare mult mai afirmativă a României în raport cu Republica Moldova, dar este evident că multe din țintele urmărite de anumite politici culturale au fost nerealiste, iar altele au eșuat. Printre eșecuri aș include discuțiile despre prioritata unor proiecte de infrastructură, care nu am mai fost niciodată create, aici intrând: linia de cale ferată cu carosabil european (București-Chișinău), convertirea și unificareda sistemelor energetice RM-România, participarea RM la finanțarea unuia dintre reactoarele de la Cernavoda, intrarea unor bănci românești în Republica Moldova, alte mega-proiecte de susținere a unor afaceri transfrontaliere de interes comun. Multe așteptări s-au legat de guvernarea pro-EU (2009-2016), dar prea puține s-au făcut între timp. Din cauza acestor incertitudini, se pare că există un derapaj în direcția proiectelor facile sau heirupiste, încărcate electoral, în detrimentul altora, care cer efort consistent și adaptare complexă la parteneri. Complexitatea este dictată și de prezența activă în RM a unor alți actori competitivi, Rusia în primul rând, dar și alți vecini interesați (Ucraina, Polonia, Turcia), ceea ce întărește importanța unei mai bune coordonări strategice și creării de platforme prietenoase în RM pentru cooperarea cu România, fără de care ne putem ciocni din nou cu decizii pripite și superficiale.

Şi viceversa: cum se poate poziţiona mai bine şi mai realist Republica Moldova faţă de România?

România are și alte priorități decât Republica Moldova, și asta-i absolut firesc, datorită dimensiunilor și obligațiilor sale solide pe plan internațional. În acest moment, Republica Moldova este consumatoare de securitate, ca urmare a menținerii unui conflict militar ”înghețat” pe teritoriul său la est de Nistru, declanșat de Federația Rusă în 1992, dar și a unor serioase vulnerabilități de funcționare, cum a fost cazul admiterii unei fraude uriașe în 3 din băncile sale sistemice. Chiar dacă participă cu efective militare la Misiunea de pace (KFOR) din Kosovo, forțele militare ale Republicii Moldova sunt mici, slab echipate și demotivat, ceea ce nu poate oferi suficientă apărare și siguranță populației civile. Nu ar trebui să uităm că capitala enclavei secesioniste (Tiraspol) se găsește la mai puțin de 50 km de Chișinău, iar forțele miilitare combinate ale Federației Ruse, staționate ilegal în Republica Moldova deopotrivă cu trupele ilegale transnistrene, depășesc de cel puțin 3 ori efectivul militar al părții moldovenești. Mulți își pun în mod natural întrebarea: ce s-a întâmpla dacă Moscova ar fi tentată să escaladeze din nou un conflict militar, după cum o face în regiunile estice ale Ucrainei? Ar trebui să recunosc însă că bilanțul negativ al restanțelor Republicii Moldova față de proprii săi cetățeni nu se rezumă la conflictul neterminat. Situația generală este puternic afectată de starea precară a economiei, și de un proces accelerat de îmbătrânire pe fundalul unui declin democrafic accentuat. Trei dintre cei patru președinți ai RM de până acum au făcut parte din nomenclatura fostului Partid Comunist, cu toate limitările și inhibițiile inerente. Mă îndoiesc că aceste fapte pot atrage automat simpatia poporului român. Singura poziționare pe care Republica Moldova ar putea avea loc doar atunci când Chișinăul ar oferi României oportunitatea de a se manifesta eficient în cooperarea bilaterală, în transplantarea unor businessuri noi, în crearea de locuri de muncă, în proiecte culturale, care ar trebui să servească coeziunii interne, educării unei clase de business lucrative și conectate. România trebuie să aibă satisfacția ”lucrului bine făcut” în dinamica proceselor economice și sociale, dar și politice de la Chișinău, să poată tripla eforturile sale pe domenii strategice și, totodată, să rețină efluviile unor curente, care nu reușesc decât să genereze discursuri patetice. Este evident că România poate avansa pe aceste proiecte de succes, numai dacă și Chișinăul și Bucureștiul vor juca după reguli, se vor alinia la proiecte și teme de interes regional, pe care le vor putea mobiliza pentru interese comune (cooperare transfrontalieră, sectorială, infrastructură, coridoare de transport).

sursa: LaPunkt.ro