INTERVIU // Igor Munteanu: „Nu putem privi numerele neutre, cu care mașinile din Transnistria vor fi acceptate în traficul internațional, drept un câștig pentru R. Moldova”

Înțelegerea semnată ieri, 24 aprilie, de către reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului privind admiterea în traficul internațional, începând cu luna septembrie 2018, a mașinilor transnistrene care vor avea numere de înmatriculare neutre, nu are cum să fie considerată un câștig pentru R. Moldova, ci mai degrabă are toate ingredientele unei pierderi.

De această părere este directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, care susține, într-un interviu acordat Ziarului NAȚIONAL, că această nouă situație comportă riscuri legate de contrabandă cu mașini, proceduri de înregistrare a automobiliștilor din partea dreaptă la Tiraspol și alte afaceri, care nu pot genera stabilitate și încredere în sistemul legal al R. Moldova.

Dle Munteanu, autoritățile anunță drept „succes” înțelegerea la care s-a ajuns vizavi de circulația internațională a mașinilor cu numere de înmatriculare transnistrene. Cum credeți, plăcutele auto neutre, întregistrate în stânga Nistrului, ajută R. Moldova să-și apropie teritoriul separat sau, din contra, e un pas spre „federalizare”, așa cum există niște atenționări în spațiul public?

Este încă puțină informație care ne-ar permite să înțelegem proporțiile pierderilor la care vă referiți, iar lipsa transparenței în procesul luării acestei decizii este direct proporțională cu modul în care are loc degradarea calității statului în R. Moldova.

Mai toți cetățenii au, evident, un vinovat pentru acest recul democratic și cu un efort minimal putem vedea și niște urechi ușor de recunoscut de după paravanul relatărilor stufoase despre succesul protocoalelor.

Acest protocol semnat la 24 aprilie nu are cum să fie considerat drept un câștig pentru R. Moldova, ci mai degrabă are toate ingredientele unei pierderi. Cei care se bucură infantil de faptul că s-a mai semnat un protocol vor trebui odată și odată să dea seamă pentru ce fac în acest moment. Dar asta mai târziu. Acum voi spune doar că regret foarte mult faptul că, în R. Moldova, deciziile se iau nu pe baza unor evaluări și analize de risc și beneficii, ci după felul cum, cine și cui a promis ceva într-un mediu politic intoxicat de instituții controlate de grupuri private de influență.

De ce acceptarea în traficul internațional a mașinilor înmatriculate în Transnistria nu este „un câștig” pentru R. Moldova?

Nu cred că putem privi aceste numere neutre drept un câștig pentru R. Moldova, dacă luăm ca punct de reper ordinea juridică și constituțională a statului R. Moldova. Dacă ne orientăm după interese de partid și ne ascundem după retorică bombastică, atunci da, unii transportatori transnistreni vor putea călători în străinătate pe baza unor numere „neutre”, în sensul că nu vor avea pe ele înscrise literele „RM”, dar ce rezolvă acest tip de soluție – nu-i deloc clar. Se confundă scopul cu mijloacele.

Dacă și călătoriile în străinătate sunt un mijloc de a obține o reintegrare a regiunii secesioniste în R. Moldova, atunci nu văd ce schimbă pozitiv emiterea de numere de înmatriculare neutre. R. Moldova nu obține, aparent, controlul asupra tuturor tipurilor de automobile, care vor circula pe teritoriul său, ci va înregistra doar automobilele cu numere neutre, lăsând în afara supravegherii sale restul de automobile transnistrene, care vor circula așa cum circulă și acum.

Nu este nicio obligație de trecere a conducătorilor auto la permise eliberate de autoritățile naționale ale R. Moldova, deci putem admite că transnistrenii vor putea circula cu mașini cu numere neutre, având permise transnistrene. Nu este clar de ce unii cetățeni ai R. Moldova, care circulă cu automobile înregistrate în R. Moldova vor fi discriminați în continuare de către autoritățile transnistrene la trecerea punctelor de control, în timp ce purtătorii de numere transnistrene își vor continua circulația în mod uzual?

Nu-i clar cine va elibera Cartea Verde pentru deținătorii de numere neutre și în ce măsură doar companiile înregistrate în R. Moldova se vor ocupa de garantarea circulației libere în UE. Nu este clar în ce fel vor putea solicita numere neutre apatrizii sau cetățenii străini rezidenți ai regiunii de est și cine le va asiguraînregistrarea legală?

Tot nu-i clar în ce mod se va constata și actualiza starea tehnică a automobilelor din regiune sau, dacă recunoaște documentele locale (transnistrene), în ce măsură aceasta ne ajută dacă nu avem controlul asupra sistemului integrat de date cu privire la mijloacele de transport din regiunea separatistă?

Aceste neclarități pot provoca riscuri legate de contrabandă cu mașini, proceduri de înregistrare a automobiliștilor din partea dreaptă la Tiraspol și alte afaceri, care nu pot genera stabilitate și încredere în sistemul legal al R. Moldova.

Cu rezolvarea anunțată a accesului țăranilor la terenurile de după traseul Râbnița-Tiraspol, Chișinăul și Tiraspolul pot bifa realizarea a trei din patru protocoale semnate în toamna anului trecut la Viena, catalogate de mai mulți reprezentanți ai societatii civile din R. Moldova „contrare intereselor” Chișinăului. A rămas doar restabilirea telefoniei fixe între cele două maluri ale Nistrului. Ce am pierdut și ce am câștigat îndeplinind aceste condiții impuse din Occident și salutate de Rusia?

Aici ar trebui să vă întreb eu – R. Moldova s-a înscris cumva la vreun cincinal al muncii socialiste ori poate este obligația Biroului Politici de Reintegrare care ar trebui să gândească cu standardul oamenilor de stat, încercând să caute soluții de restabilire a statului de drept și protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor R. Moldova? Nu-i asta misiunea Biroului? Care-i ierarhia de obiective pe care ar trebui negociatorii moldoveni s-o urmeze?

Sunt aici de acord cu V.Socor, atunci când Domnia sa spune că „nimic nu justifică aceste cedări și nimic din ceea ce se cedează nu reprezintă consecința așa-ziselor presiuni din altă parte, cât mai degrabă lipsa de competență și descurajanta lene intelectuală, care oferă satisfacții concurenților”. Ori, dacă R. Moldova ar avea politica sa și viziunea sa de reintegrare, oare cine ar contesta-o deschis pe plan internațional?

Se creează impresia adeseori că unii oficiali guvernamentali își primesc salariul ca să placă mediatorilor ruși sau Misiunii OSCE, nu ca să răspundă la întrebări simple de genul – cum facem totul ca nimănui în R. Moldova să nu i se răpească libertatea, nimeni să nu fie obligat să se întoarcă din drum la linia impusă în mod ilicit de către separatiști și nimănui nu i s-ar permite să „pactizeze” cu trupele militare rusești, care au provocat acest conflict, înghețat și azi.

De ce să ascundem - separatiștii transnistreni blochează în continuare circulația liberă a cetățenilor. Peste 80% din oficialii R. Moldova nu pot circula când își doresc pe malul stâng – ce fel de încredere poate să existe? Rusia a privatizat fără acordul Chișinăului Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan pe care R. Moldova nu a recunoscut-o drept legală (privatizarea). „MoldovaGaz” oferă în contitnuare gaze naturale gratuit întreprinderilor transnsitrene fără nicio condiție – oare de ce să ne intereseze culoarea numerelor auto de înmatriculare, dacă Guvernul R. Moldova nu reușește să dea răspunsuri la aceste întrebări-cheie?

Așa-zisele escapade voioase pe ritm de vals tirolez nu au produs până azi suficiente rezultate, care să însemne că formatul „5+2” este bun la ceva. De ce oare ar trebui să salutăm aceste protocoale care nu scurtează cu nimic distanța pe care regiunea de est a R. Moldova ar trebui s-o parcurgă pentru a fi integrată deplin în câmpul constituțional al R. Moldova? Or, acesta-i obiectivul pentru care și Misiunea OSCE și alte misiuni diplomatice au fost acreditate în R. Moldova.

Recent, spicherul Andrian Candu anunța că problema retragerii trupelor militare rusești din Transnistria ar putea fi discutată la Adunarea Generală a ONU în următoarele luni și că R. Moldova, care solicită acest lucru, va avea mai mulți susținători, printre care SUA și Germania. La ce reacție să ne așteptăm din partea Moscovei?

Împușcăm cu tunul după vrăbii. Nu are cum schimba situația trupelor rusești din regiunea secesionistă declarațiile R. Moldova la ONU, or asta-i o iluzie tot atât de naivă ca și ideea că cineva devine peste noapte mare lider național dacă zădără câinii prin gard și învață SUA cum să reziste propagandei rusești.

Cum spuneau vechii greci – „aici e Rodos, aici să te văd cum sai”! Or, este mult mai simplu să găsești dușmani interni, decât să gândești ca un om de stat, cucerind prin inclusivitate și lucru meticulos la capacitarea statului și a societății.

Dle Munteanu, Transnistria este considerată de unii ca fiind piatra legată de gâtul R. Moldova care nu va putea niciodată spera la integrare europeană, atâta timp cât are un conflict nesoluționat. Există păreri că R. Moldova trebuie să renunțe la acest teritoriu (taie apendicele pentru a te însănătoși) și viceversa. Cum trebuie să abordăm acest conflict, în opinia Dvs.? Credeți că există șanse pentru rezolvarea lui, lucru care nu s-a reușit timp de 26 de ani?

Eu nu mă număr printre cei care ar renunța cu ușurință la Transnistria, pentru că această regiune înseamnă și cca 320 000 de cetățeni ai R. Moldova. Eu nu cunosc multe state pe lume care nu s-ar lupta pentru a-și apăra orice cetățean și orice palmă de pământ. Este o altă poveste faptul că unele state nu sunt capabile din varii motive să-și exercite suveranitatea.

Mi se par însă total aberante ideile de a renunța la Transnistria, pentru ca pe viitor cineva să-și rezerve dreptul de a negocia cu Rusia sau cu Ucraina „ceva în schimb”, un fel de conspiratologie pentru „altceva”, cândva, undeva. Sunt povești înșirate de către cei care încă mai încurcă Cahulul cu Cabulul și Ialoveni cu Mijloveni.

Din păcate, nu am un răspuns tranșant la întrebarea Dvs. privitor la ce facem cu piatra de moară, pentru că, primo, piatra de moară acum pentru R. Moldova este acest regim politico-oligarhic care-i omoară visul european și abia în al doilea rând sunt condițiile care fac acest stat atât de greu de gestionat pe proiecte strategice.

În al doilea rând, un răspuns ferm la întrebarea Dvs. în privința „tăierii apendicelui” nu poate fi dat în principiu, pentru că multe dintre condițiile care fac acest conflict înghețat rezolvabil nu sunt în acest moment clare. Nu se știe cum ar „dansa” elitele din regiune, dacă Moscova ar decide să suspende asistența sa financiară și resursieră („Gazprom”). Nu se știe cum ar putea avansa situația, dacă R. Moldova ar formula o altă politică față de regimul secesionist bazată pe condiționalități cu caracter democratic.

Ce ar trebuie să includă această „altă politică” față de regimul secesionist?

Să zicem că autoritățile R. Moldova ar putea solicita ca exporturile transnistrene spre UE și R. Moldova să fie condiționate de necesitatea demilitarizării în regiune, adică renunțarea la bugetarea de război pe care o practică acum regimul (1,5% din PIB regional) și, demobilizarea graduală, în următorii doi ani, contingentele militare de peste 8 000 de militari, paramilitari, trupe cu destinație rapidă, rezerviști etc. Pe de altă parte, un asemenea curs de politică ar solicita R. Moldova să includă și alte schimbări de sistem – inclusiv o politică mai asertivă față de acele persoane care au cetățenia R. Moldova, dar care servesc în trupele Federației Ruse sau în Serviciile KGB ale regimului secesionist.

Cum putem evita problema lor? R. Moldova ar trebui să interzică participarea cetățenilor săi la orice exerciții militare organizate de GOTR, aceasta însemnând o politică de sancțiuni față de toate persoanele cu cetățenia R. Moldova care participă la ele. Lista ar putea continua, dar esențial este să înțelegem că R. Moldova are multe instrumente la îndemnână pe care, din inconștiență ori din hazard moral, nu le aplică, ceea ce-i slăbește capacitatea de reacție și de înțelegere exactă a problemelor cu care se confruntă. Iată în acest fel statul ar putea ajunge la politici efective, nu altfel.

Dacă însă se va lăsa dusă de val, mă refer la R. Moldova, dar și la clasa politică care se ocupă de protocoale în acest moment, așa cum vedem și în ceea ce privește reuniunile secretizate și documentele semnate aproape pe genunchi, fără consultări și gândire politică matură, atunci da, situația politică generală în R. Moldova se va înrăutăți și statul de drept se va transnistriza.

Mai nou, transnistrenii vor avea circumscripții separate pentru a participa la alegerile din R. Moldova și, deci, și reprezentanți în Parlamentul de la Chișinău, deși autoritățile de aici nu controlează acest teritoriu, iar candidații ar putea să nu aibă posibilitate să-și desfășoare campanii electorale în stânga Nistrului. Vi se pare o decizie înțeleaptă a autorităților de la Chișinău?

O corectare – nu transnistrenii vor avea circumscripții, ci R. Moldova va organiza circumscripții pe teritoriul său, care include și regiunea de est, dar pentru care instituțional vorbind nu are nici resurse și nici instituții capabile să aplice legea.

Mă tem că alegerile parlamentare din 2018 se vor desfășura tot în sectoarele electorale de la Varnița și alte localități de proximitate, pentru că autoritățile nerecunoscute vor crea piedici de participare, iar comisiile electorale nu vor putea verifica listele de alegători și tot astfel nu vor putea asigura cetățenilor R. Moldova drepturi de a fi ales și de a alege, în condiții de pluralism politic și asistență a autorităților legitime.

Totodată, riscul ca anumite autorități ale regimului secesionist să se mobilizeze și să-și aducă oamenii lor în Parlamentul R. Moldova este foarte real. După cum bine știți, eu mi-am declarat public dezaprobarea față de întroducerea sistemului electoral mixt în R. Moldova și sunt neplăcut surprins de cinismul cu care autorii proiectului de delimitare a circumscripțiilor au tăiat pe viu loclaități și porțiuni întregi de teritoriu, în cunoștință de cauză și cu intenția clară de a exploata vulnerabilitățile acestui sistem electoral. Sigur că nu vorbim aici de decizii înțelepte, ci de „machiavelisme” locale.

Dle Igor Munteanu, vă mulțumim pentru interviu!