Independenţa noastră. Ce facem cu ea?

Teatru // În incinta Teatrului-spălătorie a avut loc premiera spectacolului „Moldova independentă. Erată”

Este un spectacol despre istoria noastră, începând cu sfârşitul anilor ’80 şi până în prezent. O istorie pe care nu o vom găsi în manualele de istorie şi care vine să corecteze sau să completeze istoria oficială. Este istoria din perspectiva oamenilor simpli, a felului în care aceştia au supravieţuit şi s-au tranformat, odată cu schimbările economico-politice prin care a trecut R. Moldova, în cele peste două decenii după declararea independenţei.

Spectacol-document

Spectacolul face parte din genul teatrului documentar, folosind ca suport textual şi situaţional materiale preexistente: documente de arhivă, poezii şi cântece cu mesaj socio-politic, materiale de presă, manualele de istorie etc., concentrându-se asupra unor condiţii sociale şi politice, dar şi poveşti personale, interviuri, discuţii şi investigaţii în istorii de familie. Mun­ca echipei spectacolului (David Schwartz, Ion Borș, Dumitru Stegărescu, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc) e una, în primul rând, necesară înțelegerii cât de cât a unui trecut responsabil în ma­re măsură de prezentul nostru. Scenariul urmăreşte să arate o realitate complexă plină de contradicţii şi mizează în mare măsură pe obiectivitatea istorică şi pe veridicitatea personajelor. Acest spectacol nu e decât una din sintezele reflexiv-analitice posibile. Fiecare dintre noi, care am trăit în perioada post-’89, marcată de turbulenţe ale tranziţiei, am putea să-l completăm cu propria experienţă de viaţă.

Aceeaşi Marie, altă pălărie

Spectacolul urmăreşte logica celor mai importante evenimente politice care s-au întâmplat pentru cetăţenii dintre Prut şi Nistru: Marea Adunare Naţională de la 27 august 1989 la care s-a afirmat cu voce tare desprinderea de URSS, Declaraţia de Independenţă semnată doi ani mai târziu, războiul de pe Nistru, partidele care s-au perindat la guvernare după 1990 încoace, 7 aprilie 2009, incidentul din Pădurea Domnească ş.a. Alăturate ca într-un puzzle – mărturiile oamenilor obişnuiţi şi discursurile eroizante ale politicienilor lasă impresia unei realităţi caricaturale şi stridente.

Liderii politici şi-au schimbat pălăria şi discursul peste noapte şi s-au convertit ideologic în funcție de direcţia din care a bătut vântul primenirilor. Spectacolul aduce în prim-plan exemplul unui politician, cu trei cuvântări pline de avânt – în calitate de prim-secretar al biroului organizaţiei de partid al breslei scriitoriceşti în 1987, la cea de-a 70-a aniversare a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie; în calitate de lider al Frontului Popular din Moldova, doi ani mai târziu, la Marea Adunare Naţională şi, recent, în calitate de preşedinte al unui partid proeuropean, aflat la guvernare. Aceste discursuri sunt deja istorie şi ţin de un studiu de caz privind metamorfozele prin care a trecut elita noastră politică, şi odată cu ele, şi populaţia.

Manipulare informaţională

Istoria care ajunge în manuale şi este învăţată în şcoli nu e decât un instrument de manipulare în mâinile oamenilor puterii. Această idee este demonstrată cu cărţile deschise în spectacol. Cetăţenii sunt manipulaţi informaţional prin denaturarea faptelor sau prin difuzarea lor fragmentar-favorabilă unui regim de guvernământ. O confruntare paralelă a modului în care este reflectat conflictul nistrean în manualele de istorie de o parte şi de alta a Nistrului scoate în evidenţă o lipsă de coerenţă flagrantă. Ceea ce pentru autorităţile de la Chişinău înseamnă „structură anticonstituţională proclamată de separatiştii transnistreni”, pentru autorităţile transnistrene înseamnă „Republica Moldovenească Nistreană” la a cărei proclamare „oamenii nu-şi puteau ascunde bucuria şi nu-şi puteau reţine lacrimile”. În manualele noastre de istorie, conflictul a început dat fiind faptul că „la Dubăsari, forţele separatiştilor au trecut la acţiuni violente împotriva organelor puterii de stat, provocând vărsări de sânge”. În manualele lor, „trupele de poliţie moldoveneşti au deschis focuri de armă asupra locuitorilor neînarmaţi din Dubăsari, omorând trei oameni”, acest fapt fiind calificat drept „începutul terorii R. Moldova în Transnistria”.

Toată această istorie formală din cărţi intră într-un colţ de umbră în momentul în care se face auzită vocea combatanţilor în războiul de pe Nistru. Din mărturiile lor înţelegem că de fapt războiul nu a fost decât o „joacă” a celor „mari”, lipsită de organizare şi de miză, de pe urma căruia au avut de suferit doar simplii locuitori din localităţile din zonă şi combatanţii căzuţi victime. Odată la câteva zile, participanţii la război, de o parte şi de alta, dădeau împreună chefuri de se cutremurau apele Nistrului, după care îşi ocupau poziţiile în tranşee şi împuşcau aiurea din obuze şi mitraliere. Că de... e război.

Sărăcie explicată

„Trăim rău nu pentru că suntem proşti, leneşi, ci pentru că ei trăiesc alături de noi şi papă ce e mai bun. Ei fac legile şi le fac pentru ei”, e de părere un alt personaj, un simplu cetăţean care încearcă să-şi explice şi să găsească o logică fenomenului sărăciei. Spectacolul pune şi problema migraţiei. În manualele de istorie nu vom găsi decât poate câteva date şi cifre la acest capitol. Atât. Un milion dintre cei care în 1989 au votat pentru independenţa acestei republici, astăzi sunt plecaţi peste hotare. „Şi-au dorit să se dezlipească de Rusia, să fie independenţi, ca mai apoi să se ducă de bunăvoie să muncească, majoritatea dintre ei, tot în Rusia”, va opina un alt cetăţean.