În timp ce alte ţări sunt tot mai distruse de pandemia de COVID-19, un stat anunţă că a scăpat inclusiv de al doilea val
2096
Auckland se va alătura celorlalte oraşe fără restricţii legate de coronavirus din Noua Zeelandă, după ce autorităţile au declarat că focarul care izbucnise în luna august a fost „ţinut sub control", potrivit anunţului făcut astăzi de prim-ministrul Jacinda Ardern, transmite businessmagazin.ro.
Al doilea focar de COVID-19 a izbucnit în cel mai populat oraş din Noua Zeelandă în august şi a crescut la 179 de cazuri, care s-au recuperat însă, cu doar câteva excepţii, doar cinci persoane fiind încă pozitive, scriu cei de la axios.com. Înainte de apariţia noului focar, Noua Zeelandă avusese o perioadă de 102 zile fără niciun caz.
Citând o serie de statistici ale centrului de cercetare Te Pūnaha Matatini, premierul australian a declarat că există o posibilitate de 95% ca virusul SARS-CoV-2 să fie eradicat din comunitate. În baza acestor rezultate, restricţiile vor fi ridicate miercurea aceasta. În ciuda acestei decizii, Ardern le-a cerut cetăţenilor să rămână vigilenţi şi a promis că va păstra ridicată rata de testare.
Te Pūnaha Matatini a dezvoltat un model de segmentare care poate fi utilizat pentru intervenţii ţintite, pentru a evita blocaje pe scară largă, în cazul în care vor apărea viitoare focare. Acest proces de selecţie computerizat poate prezice inclusiv suburbia în care s-ar putea răspândi virusul.
26.02.2026
16:53
1
Echilibrul pieței cerealelor și reziliența agriculturii, în centrul discuțiilor la Ministerul Agriculturii
26.02.2026
16:24
52
MEC inițiază consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba și literatura rusă” în învățământul general
119
Părinții, îndemnați să verifice telefoanele copiilor după apariția trendului „Războiul din Bristol” între școli
26.02.2026
15:27
243
MEC oferă premii de 500.000 de lei și granturi de 25.000 de euro pentru extinderea învățământului dual în școlile profesionale din Republica Moldova
264
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
368
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
350
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
26.02.2026
14:28
448
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
26.02.2026
14:24
320
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută conținut despre suicid și auto-vătămare, măsură criticată de experți că „ar putea face mai mult rău decât bine”
26.02.2026
14:06
368
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
26.02.2026
15:27
86
MEC oferă premii de 500.000 de lei și granturi de 25.000 de euro pentru extinderea învățământului dual în școlile profesionale din Republica Moldova
233
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
313
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
313
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
26.02.2026
14:28
384
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
26.02.2026
14:24
297
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută conținut despre suicid și auto-vătămare, măsură criticată de experți că „ar putea face mai mult rău decât bine”
26.02.2026
14:06
342
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
26.02.2026
13:07
402
Rusia lansează cel mai mare atac nocturn cu drone şi rachete asupra Ucrainei, în timp ce Kievul negociază la Geneva cu americanii „pachetul de prosperitate” postbelic
26.02.2026
13:05
328
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav
26.02.2026
12:28
575
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
26.02.2026
11:38
512
Foști polițiști de la IP Ialoveni, condamnați la închisoare pentru corupere pasivă și extorcare de mii de euro
26.02.2026
11:11
466
Zelenski acuză la Fox News că Putin „se joacă” cu Trump ca să amâne negocierile de pace și îl invită pe președintele SUA în Ucraina să vadă războiul la fața locului
26.02.2026
11:04
370
MEC începe formarea și certificarea autorilor de manuale pentru reforma curriculară din 2026
26.02.2026
10:40
414
Darryl Nirenberg își începe oficial mandatul de ambasador al SUA în România
26.02.2026
10:25
433
Bărbat de 67 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a două fetițe de la vârsta de 8 ani
26.02.2026
10:21
486
Rusia acuză Statele Unite de „provocare agresivă” după incidentul cu şalupa din largul Cubei
26.02.2026
08:00
527
Horoscopul zilei 26.02.2026
26.02.2026
06:39
629
Explozii și atacuri cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene, în timp ce la Geneva reîncep discuțiile pentru oprirea războiului
26.02.2026
04:44
610
Salesforce sfidează „Saaspocalypse”: rezultate financiare în creștere, pariu pe agenți AI și dividend majorat
600
Nvidia spulberă scepticismul față de AI și anunță venituri record de 68,1 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea
26.02.2026
02:56
612
Anthropic înghite startupul de AI Vercept din Seattle, după ce Meta a racolat deja unul dintre cofondatori
26.02.2026
02:51
589
Startupul indian Gushwork atrage 9 milioane de dolari pentru a ajuta firmele să găsească clienți prin căutare AI pe ChatGPT, Gemini și Perplexity
26.02.2026
01:36
591
Nvidia anunță un nou trimestru record, pe fondul exploziei cererii de putere de calcul pentru AI
25.02.2026
23:58
722
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
679
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
MEC oferă premii de 500.000 de lei și granturi de 25.000 de euro pentru extinderea învățământului dual în școlile profesionale din Republica Moldova
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














