Imunizarea de toamnă: cum pregătim organismul copilului pentru şcoală
1922
Începutul unui nou an şcolar înseamnă o nouă perioadă de probleme pentru micuţii elevi. Soarele, căldura, ionii negativi de la mare sau de la munte, faptul că sunt mult mai izolaţi de alţi copii, toate acestea fac ca, pe perioada vacanţei, starea de sănătate a copiilor să fie mult mai bună. Odată cu începerea scolilor, faptul că aceştia se adună laolaltă în săli de clasă în general prost aerisite şi igienizate, împreună cu schimbarea temperaturii mediului înconjurător, face ca afecţiunile, în special cele respiratorii, să explodeze efectiv. Ce putem face, ca părinţi, în astfel de situaţii?
În primul rând, trebuie să nu solicităm suplimentar organismul şi să-l lăsăm să facă cum ştie el mai bine. Îmbrăcămintea trebuie să fie lejeră; o îmbrăcăminte prea călduroasă duce la activarea mecanismelor prin care corpul îşi scade temperatura şi, la cea mai mică expunere, copilul răceşte.
Copii trebuie să fie cât mai liberi, să facă multă mişcare în aer liber, să mănânce sănătos, în special fructe şi legume crude. Sistemul imunitar se întăreşte prin contactul cu diverse microorganisme. Aşa cum creierul învaţă matematică cu ajutorul problemelor, lucrând, memorând diversele tipuri de situaţii şi aplicând formula corectă, tot aşa sistemul imunitar ia permanent contact cu microorganismele din mediu, învaţă cum să le anihileze şi, când e cazul, acţionează prompt şi eficace. Un copil ţinut “sub clopotul de sticlă” va fi mult mai sensibil în faţa bolii decât unul care ia contact frecvent cu germenii din mediul înconjurător.
Alimentaţia bogată în vitamine şi substanţe cu rol de creştere a imunităţii susţine corpul în activitatea lui de prevenţie. Legumele crude şi, în special fructele, conţin toţi compuşii necesari sistemului imunitar. Suplimentar putem folosi tinctura de Echinacea, tincturi sau siropuri presate la rece din fructe de pădure sau din cătină. În farmacii sau în magazinele de produse naturiste se găsesc gata preparate o gamă largă de produse pentru creşterea imunităţii care sunt de mare ajutor.
Odihna este un alt factor de care trebuie ţinut seama. S-a dovedit că lipsa de somn şi stresul activează simultan sistemele nervos, endocrin şi imunitar, ducând la o scădere a rezistenţei organismului în faţa bolilor. Ca dovadă, de multe ori, când în timpul unei viroze este aplicat un tratament eficace, bolnavul cade într-un somn adânc şi se trezeşte mult ameliorat.
Homeopatia nu este o metodă de prevenţie. Totuşi, tratamentul homeopat al afecţiunilor acute are ca efect, în timp, o creştere a rezistenţei organismului în faţa bolilor. Întocmai ca un copil tratat cu răbdare şi blândeţe, care îşi revine încet în urma unei traume, tot asa corpul nostru, după un tratament blând, fără efecte adverse şi eficace, cum este cel homeopat, se reface şi se întăreşte pe termen lung.
Citiți continuarea pe csid.ro
1
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
391
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
459
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
604
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
627
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
508
Londonez musulman, ținta unui val de ură rasistă după un poster la Heathrow, își înfruntă trollii cu iertare și curmale gratuite
555
Curtea Supremă a Indiei pune sub semnul întrebării politica de confidențialitate WhatsApp și partajarea datelor cu Meta
28.02.2026
21:17
675
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
598
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
728
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
01.03.2026
08:32
368
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
441
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
588
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
614
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
664
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
586
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
718
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
703
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
652
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
693
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
734
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
1789
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
760
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
731
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
905
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
882
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
894
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
913
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
939
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
944
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
1014
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
964
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
835
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
823
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
858
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
Horoscopul zilei 01.03.2026
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














