IMPORTANT! România prelungește cu o LUNĂ starea de alertă și menține restricțiile de intrare în țară pentru cetățenii străini, inclusiv pentru cei din R. Moldova
2499
Autoritățile de la București au prelungit cu 30 de zile, începând cu 16 august curent, starea de alertă pe întreg teritoriul României în legătură cu pandemia de COVID-19.
Ambasada României în Republica Moldova informează că se mențin în continuare restricțiile în ceea ce privește intrarea pe teritoriul României și a instituirii carantinei, valabile și pentru cetățenii din stânga Prutului.
Astfel, se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor, definiţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu completările ulterioare, cu următoarele excepţii:
a) membri de familie ai cetăţenilor români;
b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;
c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii Europene;
d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum şi transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri, care asigură astfel de transporturi necesare;
e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și al organizațiilor internaționale, precum și membrii familiilor acestora care îi însoțesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;
g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare;
i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;
j) străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfăşurată în străinătate;
k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri din agricultură, personal navigant maritim şi fluvial;
l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii.
Măsura stabilită mai sus nu se mai aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor originari din sau rezidenţi în state terţe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către Uniunea Europeană, în absenţa unor reglementări contrare la nivel naţional.
Cetățenii Republicii Moldova, ca și ai altor state, care nu se încadrează în categoriile de excepții enumerate mai sus, nu au dreptul de a intra pe teritoriul României.
De asemenea, se mențin excepțiile de la măsura carantinei pentru 14 zile, pentru următoarele categorii de persoane:
a) persoanele care vin în România din zonele/țările aflate pe lista întocmită de către INSP, dar care, înaintea sosirii în România, au petrecut o perioadă consecutivă de minimum 14 zile într-una sau mai multe zone/țări pentru care nu este instituită această măsură;
b) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
c) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
d) conducătorii auto prevăzuți la lit. b) şi lit. c) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora, într-un alt stat membru al Uniunii Europene, sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene, în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;
e) membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparținând instituțiilor internaționale şi sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum și reprezentanți ai României în organisme și organizații internaționale, la care statul român este parte;
f) piloţii de aeronave şi personalul navigant;
g) mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar;
h) personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
i) personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
j) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
k) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
l) angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului naţional;
m) reprezentanţii companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanţe sau agenţii pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc raporturile contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional;
n) persoanele care intră în România pentru activităţi de utilizare, instalare, punere în funcţiune, mentenanţă, service al echipamentelor şi tehnicii din domeniile medical, ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională, transporturi, precum şi persoanele care desfăşoară activităţi profesionale specifice în domeniile menţionate, dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum şi inspectorii organismelor internaţionale;
o) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;
p) angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională care se întorc în România din misiuni executate în afara ţării;
q) elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care au de susţinut examene de admitere sau pentru finalizarea studiilor, care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/organizarea începerii studiilor;
r) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii.
Se instituie măsura carantinei pentru toți cei care au intrat în contact direct cu persoanele infectate, măsură ce se dispune pentru fiecare persoană, individual, prin decizia Direcției de Sănătate Publică competentă teritorial.
Pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (spre exemplu: afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică - în program de hemodializă), preschimbare documente de identitate, părăsirea țării ș.a., poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, suspendare care se dispune prin decizie cu caracter individual, emisă de Direcția de Sănătate Publică teritorială.
***
Ambasada recomandă tuturor persoanelor să se informeze, permanent, doar din surse oficiale, cu privire la intrarea și șederea pe teritoriul României, înaintea unei călătorii, tocmai pentru a evita deplasarea până în punctul de trecere a frontierei și refuzul intrării.
Toate persoanele care tranzitează România și nu prezintă simptomatologie specifică infecției cu noul coronavirus, indiferent de țara de proveniență sau destinație, sunt exceptate de la măsura carantinei. Pentru a fi permisă tranzitarea României, persoanele trebuie să probeze faptul că scopul călătoriei este unul justificat și că li se va permite continuarea călătoriei în celelalte state de tranzit, dacă este cazul, respectiv că li se va permite intrarea în țara de destinație. Dovada scopului călătoriei se poate face în baza unei vize de lungă ședere sau a unui permis de ședere. De asemenea, se recomandă ca tranzitul să se facă neîntrerupt, utilizând coridoarele umanitare special create în acest sens.
78
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
403
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
426
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
578
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
545
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
676
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
633
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1590
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
612
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
659
Horoscopul zilei 14.03.2026
15.03.2026
00:04
369
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
409
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
562
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
534
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
660
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
620
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1572
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
601
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
650
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
950
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
832
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
916
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
746
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
834
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
705
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
751
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
720
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
847
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
752
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
748
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
828
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
874
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
825
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
819
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
947
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














