Imperiul construit de Şarapova se „PRĂBUȘEȘTE”! Încă un sponsor de calibru a încetat colaborarea cu jucătoarea rusă
1904
Maria Şarapova a început să piardă contractele de sponsorizare unul după altul, după ce a fost depistată la un test antidoping în tipul turneului de Grand Slam de la Australian Open. După ce Nike a întrerupt un contract în valoare de 70 de milioane de dolari, a venit rândul celor de la Tag Heuer să anunţe că întrerupe colaborarea cu fostul lider WTA, scrie prosport.ro.
Ceasornicarul elveţian a avut un contract semnat cu Maria Şarapova până la sfârşitul anului 2015, iar în această perioadă celşe două părţi se aflau în negocieri avansate pentru parafarea unei noi înţelegeri. "Am avut discuţii pentru a extinde colaborarea. Având în vedere situaţia actuală, brandul elveţian a suspendat toate negocierile, iar contractul nu va fi reînnoit", a fost comunicatul venit din partea companiei Tag Heuer.
- Maria Şarapova mai are un contract pe 5 ani cu Evian şi altul pe 3 ani semnat cu Porsche.
Maria Şarapova a anunţat, luni, 7 martie, într-o conferinţă de presă că a picat un test anti-doping la Australian Open, singurul turneu în care a luat startul în 2016 şi în care a jucat un sfert de finală.
„În urmă cu câteva zile, am primit o scrisoare de la ITF prin care am fost informată că am picat un test anti-doping la Australian Open, cu Meldonium, un nume pe care nu îmi era familiar. În ultimii zece ani, mi-a fost prescris un medicament numit Midronat, de către un medic de familie şi care este un alt nume pentru Meldonium. Este foarte important să înţelegeţi că timp de zece ani, acest medicament nu s-a aflat pe lista WADA. Acesta a intrat pe lista de substanţe interzise de la 1 ianuarie. Eu nu am ştiut. Este corpul meu, am picat acest test şi trebuie să îmi asum răspunderea, indiferent cine lucrează pentru mine", a declarat Şarapova.
„Iau acest medicament începând din 2006, pentru diferite afecţiuni. Aveam mai multe probleme, am un întreg istoric în familie. Am făcut investigaţii, un EKG. Am luat mereu acest medicament, începând de atunci", a punctat rusoaica, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor prezenţi în sala din Los Angeles.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















