Imagini VIDEO care arată că microbuzul NU intră în protestatarii de la televiziune: Unde-s polițiștii „răniți”?
40289
Un filmuleț video care surprinde incidentul cu microbuzul din mulțimea care protesta duminică în fața televiziunii publice „Moldova 1” arată că „Mercedesul” nu a încercat să intre în mulțime și, mai mult decât atât, nici nu a trecut de cordonul de polițiști ca să rănească vreun om al legii.
În videoul făcut public de „Curaj TV” se vede cum, inițial, microbuzul despre care organizatorii spun că a adus tehnica sonoră necesară protestului, își face drum printre oameni, iar polițiștii îi dirijează drumul. Mașina este oprită în fața cordonului de polițiști, aproape de poarta de la intrarea pe teritoriul postului „Moldova 1”, care începe să se înmulțească, din spate fiind aduși mai mulți oameni ai legii echipați cu căști.
După ce șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, a dat două lovituri pe capota mașinii, se iscă un conflict între poliție și protestatari, dar în afară de câteva îmbrânceli nu se întâmplă altceva nimic. Mulțimea scandează „Hoții!”, „Jos, Cavcaliuc!”, „Noi nu cedăm!” și „Rușine!”.
Ulterior, unul dintre liderii Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Chiril Moțpan, îi strigă șoferului: „Vanea, dă înapoi”, iar în imaginile următoare un polițist discută cu șoferul microbuzului. Într-un final, microbuzul iese din mulțime, iar polițiștii rămân pe loc, fără ca cineva să fie rănit.
Menționăm că Gheorghe Cavcaliuc, a declarat, ieri, într-o conferință de presă că microbuzul a forțat intrarea în mulțime și a vrut să treacă de cordonul de polițiști. La o zi după asta, trei dintre oamenii legii ar fi simțit „dureri fizice” și au fost trimiși la medic.
Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a acuzat poliția că operează cu falsuri pentru a discredita organizatorii protestelor. Acesta a spus că nu a existat niciun incident cu microbuzul la protestul de duminică din fața televiziunii publice.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
04.09.2026
18:10
04.09.2026
18:02
04.09.2026
17:52
04.09.2026
17:37
04.09.2026
17:34
04.09.2026
17:25
04.09.2026
17:15
04.09.2026
17:04
04.09.2026
16:57
04.09.2026
16:51
04.09.2026
16:51
04.09.2026
16:45
04.09.2026
16:27
04.09.2026
16:26
04.09.2026
16:20
04.09.2026
15:54
04.09.2026
15:42
04.09.2026
15:12
04.09.2026
14:47
04.09.2026
14:43
04.09.2026
14:28
04.09.2026
14:14
04.09.2026
14:13
04.09.2026
14:05
04.09.2026
14:01
04.09.2026
14:00
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești

















