ILUSTRAȚII // Modurile în care te enervează românii cu smartphone
2658
Sursa: playtech.ro De vreo 10 ani avem smartphone-uri, dar parcă n-a trecut suficient timp ca oamenii să nu le mai dea atâta importanță și să se certe pe care-i mai bun.
Să fim serioși, există Android și iPhone și nimic altceva, dar ține să iasă în evidență, mai mereu, o categorie specială: cei cu telefoane clasice, cu butoane. Ei nu înțeleg ce-i cu tehnologia modernă sau pur și simplu nu le pasă și asta nu devine o problemă decât când țin să-ți spună cum merg lucrurile, de fapt. Apoi, sunt cei care justifică orice Android cu economia de bani pe care o fac pentru că n-au luat iPhone. Mă rog, toți sunt niște fulgi de nea speciali.
Mai nou, avem și discuții despre telefonul făcut în România, asamblat undeva prin Râmnicu Vâlcea. E un telefon cu bucăți luate tot din China, dar a fost suficient pentru popor să se bucure la fenomen. Mai jos ți-am rezumat în cinci ilustrații momentele astea despre care am vorbit până acum.
Românul care dă două salarii pe un telefon, dar se zgârcește la o husă
Românul care se crede superior pentru că nu folosește un smartphone
Românii care se ceartă mereu pe Android vs. iPhone
Românul naționalist care… ei bine, știi deja
Românul care trebuie să-și facă o sută de poze până nimerește una bună.
Sursa: playtech.ro
29.12.2018
08:05
2993
Și-a vândut un rinichi pentru a-și cumpăra un iPhone. Ce s-a întâmplat după?
19.12.2018
15:04
3619
AFACERI DE SUCCES // Au devenit cunoscuți în toată Londra, iar produsele lor au ajuns să fie dorite și în America!
13.12.2018
15:02
4701
Cele patru soluții găsite de români pentru a nu mai lua AMENZI în Italia
03.12.2018
20:00
3216
Un moment de BUCURIE PURĂ, când se oprește timpul. Românii vorbesc despre FERICIRE
01.12.2018
20:04
2578
Aplicaţie ANTI-EREZIE pentru smartphone, lansată de autorităţile din Indonezia
26.11.2018
20:03
3931
Povestea unui ACCIDENT aviatic // Cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic
02.11.2018
08:04
5640
Veşti COLOSALE // S-a dat LIBER la muncă în Elveţia pentru Români!
27.09.2018
09:40
3201
Cuplu de medici TORTURAT de trei români, în Italia. Femeii i-au tăiat o ureche
26.09.2018
14:39
3002
De ce să NU îți lași telefonul la încărcat peste noapte
14.09.2018
17:40
2480
VIDEO // Aici a dus DEPENDENȚA de smartphone: Zeci de copii au ieșit în stradă la Hamburg cerând părinților să le acorde mai multă atenție: „Stai de vorbă și joacă-te cu mine, nu cu telefonul mobil!”
04.09.2018
13:21
4714
Postarea virală a unei femei pompier din Londra, despre vecinii ei români: „Străinii ăştia băgăcioşi care vin aici şi repară garduri!”
15.08.2018
19:03
3377
Cel de-al doilea român mort în tragedia din Genova este MOLDOVEAN
07.06.2026
08:33
486
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
770
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1009
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
1157
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1448
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1396
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1273
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1405
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
1264
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
1188
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
1118
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
1291
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
1249
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
1241
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
1207
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
1064
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
1187
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
1481
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
1483
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1637
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1396
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
1348
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
04.06.2026
15:09
1468
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
1544
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
04.06.2026
14:21
1417
Peste 1 miliard de euro pentru economia Republicii Moldova, anunțați la EU-Moldova Investment Conference de la Chișinău
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.29
1 RON
3.82
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














