Ilan Shor iese la RAMPĂ. „Gaura de la BEM este o urmare a diversiunilor unor politicieni. L-am FINANȚAT pe Dodon”
4024
Acuzat public de faptul că ar fi provocat falimentarea Băncii de Economii, a Băncii Sociale și Unibank, prin acordarea multiplelor credite neperformante, omul de afaceri Ilan Shor a ieșit astăzi într-o conferință de presă pentru a explica situația de la Banca de Economii și acțiunile sale.
Shor a precizat că, în momentul în care el a devenit președinte al Consiliului de administrare al BEM în aprilie 2014, aproape o jumătate din tot pachetul de credite oferite de bancă constituiau creditele neperformante.
„Când am analizat dosarele, am avut un adevărat șoc. Milioane de euro au fost oferite în stânga și în dreapta, cu gajuri și garanții inexistente”, a anunțat Shor indicând și câteva cazuri concrete în care pentru credite de milioane de euro au fost lăsate gaj apartamente mici și mărfuri cosmetice care nici nu au fost importate în republică. Aceste firme s-au declarat ulterior falimentate și nu au mai întors banii împrumutați de la bancă.
Businessmanul susține că, în momentul întreruperii mandatului său, pe 28 noiembrie 2014, procentul creditelor neperformante a scăzut până la 20%.
Pornind de la această situație, Shor se declară surprins de acuzațiile la adresa sa făcute de fostul ministru al Finanțelor Veaceslav Negruță și fostul deputat Veaceslav Ioniță.
„Sunt declarații ale unor foști funcționari, care pe timpul când BEM oferea credite dubioase, stăteau, unul în fotoliul de ministru al Finanțelor și administra nemijlocit BEM, iar celălalt în fotoliul de președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Chiar nu știau despre ceea ce se întâmpla la BEM, aceasta fiind o bancă a statului?”, îi întreabă el.
Businessmanul a folosit prilejul pentru a i se adresa și liderului socialiștilor, Igor Dodon, care a prezentat recent o listă cu presupuse credite dubioase acordate de Banca Socială firmelor lui Ilan Shor. Deși confirmă că firmele lui au contractat cândva credite de la această bancă, el susține că niciuna dintre ele nu are acum niciun împrumut la Banca Socială.
„Acțiunile domnului Dodon, în acest context, trezesc mirare. Aceste ieșiri pot fi tratate ca o încercare de a influența mersul investigațiilor și a manipula opinia publică. Vreau să mă adresez domnului Dodon, cu care ne cunoaștem foarte bine. La începutul carierei dvs., lucru care se întâmpla în timpul campaniei electorale din 2011, v-am susținut, inclusiv financiar. Am petrecut împreună la zilele mele de naștere și la nunta mea am fost alături de dvs. Acum, însă, constat că termenul de onestitate vă este străin, dvs. vă trădați nu doar colegii, dar și apropiații. Iar acum depuneți eforturi pentru a îngrădi accesul meu în Rusia, acolo unde îmi este familia”, i s-a adresat Shor lui Dodon.
Fostul președinte al Consiliului de administrare de la BEM a explicat că situația de la această bancă a început a se înrăutăți în toamna anului trecut, urmare a unei campanii de semănare a panicii printre deponenții BEM.
„Acest lucru s-a făcut în preajma campaniei electorale. Atunci, câteva formațiuni politice au lansat zvonuri precum că la bănci nu ar mai fi bani. Unii, chiar într-un mod obraznic și criminal, chemau deschis oamenii să fugă la bancă și să-și scoată banii „cât nu e târziu”. În țarile europene aceasta se numește diversiune economică. Vreau să vă spun că nu există bancă în lume care să fie pregătită ca într-o singură zi să vină toți deponenții să își retragă banii. De aceea, a fost nevoie de intervenția Băncii Naționale”, a explicat el acordarea creditului de către Banca Națională.
„Situația creată pe piața financiară din Moldova nu este rezultatul unui furt inventat, ci o urmare directă a acțiunilor de diversiune ale unor politicieni și formațiuni politice”, a declarat Shor, dând asigurări că 90% din creditele oferite de BEM în perioada cât el a exercitat funcția de președinte al Consiliului băncii, au fost rambursate. Iar partea rămasă sunt credite profitabile pentru bancă.
Amintim că, marți, Ilan Shor a fost audiat timp de opt ore de către ofițerii Centrului Național Anticorupție într-un dosar care vizează situația de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
Șeful Direcției urmărire penală a CN, Bogdan Zumbreanu, a declarat ulterior că Ilan Shor are statut de bănuit în dosar. Bunurile acestuia au fost puse sub sechestru.
12.03.2026
11:36
8943
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
03.02.2026
10:49
10920
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
3314
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
15.12.2025
14:27
3223
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
26.11.2025
15:00
3429
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
26.09.2025
15:44
8664
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
5311
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
12.09.2025
10:45
4230
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
29.08.2025
11:26
3363
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
4811
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
18.04.2026
21:07
363
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
532
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
866
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
651
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
667
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
872
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
876
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
712
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
777
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
781
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
785
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
836
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
861
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
822
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
796
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1463
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1195
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
1017
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
1026
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
1019
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
1043
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
936
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1210
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
962
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
891
Horoscopul zilei 17.04.2026
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














