Igor Dodon: „Noi continuăm să rămânem ostatici ai conflictului transnistrean”
8109
În ziua în care se împlinesc 26 de ani de la izbucnirea războiului de la Nistru, președintele R. Moldova, Igor Dodon, a făcut publică „o adresare în legătură cu data de 2 martie 1992”.
Igor Dodon amintește că, pe 2 martie 1992, Republica Moldova „nu numai că a fost primită în marea familie a Organizației Națiunilor Unite, dar a și obținut recunoașterea plenară ca subiect al dreptului internațional, a obținut posibilitatea de a fi participant cu drepturi depline la relațiile internaționale în vederea edificării păcii și prosperării în întreaga lume”.
„Totodată, anul 1992 a fost umbrit de evenimentele sinistre de pe Nistru, care au răpit sute de vieți, au distrus destinul a mii de oameni. În prezent, cu 26 de ani mai târziu, noi continuăm să rămânem ostatici ai conflictului transnistrean nesoluționat, care împiedică dezvoltarea statului nostru comun – Republica Moldova. (...)
Noi nu putem, și nici nu este corect, să trăim la infinit prin trecut, să fim prizonierii învinuirilor reciproce și ai unor temeri false”, afirmă Dodon.
În opinia lui Dodon, R. Moldova nu poate să rămână într-o parte de la provocările și amenințările zilei de astăzi, iar „pentru ca să nu cădem iar victime ale confruntării forțelor interne și externe, noi trebuie să apărăm cu fermitate interesele noastre naționale, să promovăm o politică externă înțeleaptă și echilibrată”.
Menționăm că, acum un an, Igor Dodon a fost criticat pentru faptul că a depus, împreună cu liderul separatist Vadim Krasnoselski, flori la monumentul de la Tighina al kazacilor care au luptat de partea separatiștilor în 1992. Veteranii de război din R. Moldova și analiștii politici l-au acuzat pe Dodon că „scuipă pe mormintele” soldaților noștri uciși în războiul de pe Nistru.
Vedeți mai jos întreaga adresare a lui Dodon:
„STIMAȚI CONCETĂȚENI,
Ziua de 2 martie 1992 a fost consemnată pentru totdeauna în istoria statului nostru. În această zi, Republica Moldova nu numai că a fost primită în marea familie a Organizației Națiunilor Unite, dar a și obținut recunoașterea plenară ca subiect al dreptului internațional, a obținut posibilitatea de a fi participant cu drepturi depline la relațiile internaționale în vederea edificării păcii și prosperării în întreaga lume. Începînd cu 2 martie 1992, statul nostru a deschis o nouă pagină a relațiilor cu alte state și popoare nu doar din Europa, ci și din întreaga lume.
Totodată, anul 1992 a fost umbrit de evenimentele sinistre de pe Nistru, care au răpit sute de vieți, au distrus destinul a mii de oameni. Această tragedie a pricinuit pierderi grele multor locuitori ai țării noastre. În urma confruntărilor armate, Moldova a alunecat înapoi pentru decenii în dezvoltarea sa, confruntându-se și astăzi cu consecințele erorilor comise în acea perioadă. Astăzi, o problemă majoră rămîne a fi dispersarea clasei politice, care, cu siguranță, exercită o influență negativă asupra eforturilor statului în ridicarea nivelului sprijinului social și în reabilitarea victimelor tragediei din 1992. Sunt ferm convins că împreună trebuie să acordăm o atenție mult mai mare și un sprijin mai substanțial acestor oameni.
În prezent, cu 26 de ani mai târziu, noi continuăm să rămânem ostatici ai conflictului transnistrean nesoluționat, care împiedică dezvoltarea statului nostru comun – Republica Moldova. Noi nu putem, și nici nu este corect, să trăim la infinit prin trecut, să fim prizonierii învinuirilor reciproce și ai unor temeri false. De aceea, în scopul depășirii divizării existente a societății moldovenești, acum un an am lansat inițiativa de a crea o platformă obștească de dialog în vederea concilierii și concordiei între malurile Nistrului. Pe parcursul anului au fost organizate diferite manifestări cu caracter cultural și sportiv, au fost desfășurate întâlniri cu politicienii, cu activiști obștești și cu ziariști de pe ambele maluri ale Nistrului. Am primit o mulțime de sesizări, propuneri, în vederea soluționării problemelor arzătoare ale oamenilor. De asemenea, am auzit multe cuvinte de mulțumire pentru ajutorul pe care am reușit să-l acordăm. Platforma de dialog acordă o șansă în plus concetățenilor, în oricare regiune a țării s-ar afla, de a întinde o mînă de ajutor și de a ne susține reciproc. În acest sens, a apărut necesitatea de a elabora programe-țintă întru sprijinirea dezvoltării economice și acordării de asistență socială cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, care se află în dificultate.
Astăzi, în această lume ce se schimbă fulgerător, apar noi provocări și amenințări, inclusiv în domeniul asigurării securității. Astfel, nici țara noastră nu va putea să rămână într-o parte de la aceste procese. Pentru ca să nu cădem iar victime ale confruntării forțelor interne și externe, noi trebuie să apărăm cu fermitate interesele noastre naționale, să promovăm o politică externă înțeleaptă și echilibrată. Sarcina principală este să creăm un stat polietnic, unic, democrat, neutru, de drept în care fiecărui locuitor să-i fie garantat un trai decent. Lipsa unor profunde contradicții etnice și religioase ne oferă speranța că vom reuși să construim o societate modernă, în care vom dori să trăim nu numai noi, ci și copiii, și nepoții noștri. După cum ne-a lăsat poruncă ilustrul domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfînt.
Noi trebuie să ne ațintim privirile în viitor. Doar așa, țara noastră, poporul moldovenesc, vor putea să ocupe un loc decent în marea familie a Organizației Națiunilor Unite”.
08.11.2025
16:48
982
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
3009
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
13:29
2804
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
1877
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
10:23
897
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
07.11.2025
21:42
808
Moldova la conducerea Protocolului OMS și ONU privind Apa și Sănătatea pentru prima dată în istorie
07.11.2025
18:56
1071
Maia Sandu a semnat decretul pentru noua componență a Consiliului Național de Securitate
07.11.2025
17:59
943
Radu Marian explică de ce nu putem fi prieteni cu Rusia și Belarus în contextul actual tensionat
07.11.2025
16:49
748
Maia Sandu și Roberta Metsola întăresc colaborarea pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
07.11.2025
15:18
814
Republica Moldova devine membru cu drepturi depline în Consiliul Executiv UNESCO, un pas important în promovarea valorilor internaționale
10.11.2025
00:25
285
Zelenski: Putin ar putea ataca Europa, dar nu mă tem de Trump și am relații bune cu SUA
433
Alertă Meteo Galbenă: Ceață 09-10 Noiembrie 2025
09.11.2025
18:58
579
Prognoza Meteo pentru săptămâna 10-16 noiembrie 2025
09.11.2025
14:25
620
Hamas refuză orice capitulare: Luptătorii din Rafah nu se vor preda sub nicio formă
09.11.2025
14:25
521
Ucraina se confruntă cu întreruperi masive de electricitate din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice
09.11.2025
12:23
616
Doi români răniți într-un atac armat în piața Taksim, Istanbul, anunță ministrul Oana Țoiu
09.11.2025
09:06
701
Dronele ucrainene întrerup temporar curentul și căldura în orașul rus Voronej
09.11.2025
08:24
840
Moldova pregătește vize pentru cetățenii CSI: Guvernul denunță acordul de liberă circulație
09.11.2025
08:02
654
Horoscopul zilei 09.11.2025
09.11.2025
01:57
850
Atacuri periculoase asupra centralelor nucleare din Ucraina: Kievul solicită intervenția AIEA pentru a preveni dezastrul!
08.11.2025
23:31
902
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
893
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
08.11.2025
20:37
1169
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
08.11.2025
20:13
971
Hodorkovski avertizează Europa: Un nou Război Rece cu Rusia este inevitabil, indiferent de deznodământul în Ucraina
08.11.2025
16:48
981
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
3007
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
14:05
910
Maia Sandu configurează noul Consiliu Național de Securitate al R. Moldova cu Anca Dragu în echipă
08.11.2025
13:29
2792
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
1876
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
11:29
910
Român reținut pentru omor calificat după un accident tragic în Bulgaria: șase imigranți au murit în lacul Vaia
08.11.2025
10:38
936
România caută soluții pentru a evita închiderea rafinăriei Lukoil și impactul asupra Moldovei pe fondul sancțiunilor SUA
08.11.2025
10:23
896
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
08.11.2025
08:27
751
Horoscopul zilei 08.11.2025
08.11.2025
08:07
807
Rusia lovește din nou: infrastructura energetică a Ucrainei afectată, regiuni întregi fără electricitate
08.11.2025
07:58
871
Ucraina denunță recrutarea a peste 1.400 de africani de către Rusia, profitând de sărăcia continentului
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
19.69
1 USD
17.04
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41




Inapoi














