Ţigările electronice favorizează dependenţa de nicotină şi sunt inutile în renunţarea la fumat
2697
sursa: descoepra.ro Un studiu efectuat pe mai mulţi bolnavi de cancer care au continuat să fumeze a arătat ca ţigările electronice ar putea favoriza dependenţa de nicotină, iar celor care folosesc aceste dispozitive le este la fel de greu să renunţe la fumat ca şi persoanelor care fumează ţigări clasice.
Cercetarea efectuată asupra pacienţilor cu cancer care continuă să fumeze a arătat, potrivit descopera.ro, că persoanele care folosesc ţigări electronice prezintă o dependenţă de nicotină mult mai accentuată şi au la fel sau mai puţine şanse de a renunţa la fumat ca şi persoanele care preferă tutunul.
Studiul publicat a fost deja contestat de o serie de alţi cercetători, potrivit Reuters.
Studiul, apărut în revista „Cancer”, publicaţia de specialitate a Societăţii Americane pentru Cancer, ridică întrebări legate de eficienţa ţigărilor electronice în a ajuta fumătorii să renunţe la acest viciu.
Dar această concluzie a fost contestată de alţi cercetători în domeniul tutunului şi dependenţei, care au spus că modul de selectare a pacienţilor incluşi în studiu a dus la o concluzie prestabilită.
Utilizarea ţigărilor electronice, care sunt dispozitive cu baterii ce produc vapori care conţin nicotină, pe care fumătorul îi inhalează, a crescut foarte mult în ultimii doi ani, dar există, de asemenea, o dezbatere aprinsă privind riscurile şi beneficiile acestora.
Dispozitivele sunt pe piaţă de relativ puţină vreme, iar acest lucru înseamnă că nu există dovezi ştiinţifice pe termen lung legate de siguranţa lor.
Unii experţii se tem că ţigările electronice ar putea duce la dependenţa de nicotină şi ar fi doar un prim pas către fumatul de tutun clasic, în timp ce alţi cercetători le văd ca pe o modalitate cu un potenţial uriaş de a ajuta fumătorii să renunţe la acest obicei.
Puţinele studii care există pe această temă oferă o serie de concluzii amestecate, unele susţinând că dispozitivele pot ajuta la renunţarea la fumat, iar altele sugerând că ţigările electronice pot prezenta riscuri de sănătate specifice.
Un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii, dat publicităţii luna trecută, cerea impunerea unei reglementări stricte a utilizării ţigărilor electronice în spaţiile închise, publicităţii şi vânzării acestor dispozitive către minori. Însă şi acest raport a fost criticat, unii experţi spunând că este plin de erori, interpretări şi analize greşite.
Studiul publicat online în revista „Cancer” a fost efectuat de cercetătorii de la Memorial Sloan Kettering Cancer Center din New York, conduşi de Jamie Ostroff, asupra a 1 074 de pacienţi cu cancer, care fumau şi care au fost incluşi în perioada 2012-2013 într-un program antitutun la centrul oncologic.
Experţii au descoperit o creştere de trei ori a utilizării ţigărilor electronice în această perioadă, de la 10,6% la 38,5%.
La includerea în programul antifumat, cercetătorii au descoperit că utilizatorii de ţigări electronice erau mai dependenţi de nicotină decât non-utilizatorii, avuseseră mai multe încercări de a renunţa la fumat şi prezentaseră un risc mai mare de a fi diagnosticaţi cu o formă de cancer la plămâni, cap şi gât.
Până la finalul perioadei de studiu, utilizatorii dispozitivelor erau la fel de predispuşi la a fuma ca şi pacienţii care fumau ţigări clasice.
28.12.2018
16:30
6220
Rețetă naturală care te ajută să te lași de FUMAT și să-ți cureți plămânii de nicotină și gudron!
07.12.2018
19:40
3123
Efectele NOCIVE ale viciilor părinților asupra copiilor!
15.08.2018
10:04
1494
STUDIU // Vaporii ţigărilor ELECTRONICE produc modificări la nivelul celulelor pulmonare
22.07.2018
11:03
1619
Renunțarea la fumat. În mai puțin de o săptămână vei observa BENEFICIILE eforturilor tale
27.05.2018
16:30
2340
Fumatul nu va mai fi principala CAUZĂ a cancerului. Obiceiul nesănătos care îi va lua locul
13.05.2018
16:02
3159
Cum să folosești sunătoarea pentru a te lăsa de FUMAT dar și pentru CONSOLIDAREA sistemului nervos!
20.03.2018
10:03
1808
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă: „Nu mai promovaţi aceste aparate ale morţii”
18.03.2018
07:30
2820
Cum te poate AJUTA un pahar cu apă să RENUNȚI la fumat
31.01.2018
19:30
1772
STUDIU // Nicotina din ţigările electronice poate provoca apariţia cancerului
28.11.2017
18:30
6304
STUDII // Patru lucruri la fel de PERICULOASE ca fumatul
01.11.2017
12:01
2529
Cum pot fi MOMIŢI fumătorii să renunţe la ţigări
24.10.2017
16:40
1671
STUDIUL care dă peste cap tot ce ştiaţi despre ţigările electronice
10.04.2026
21:06
38
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
57
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
356
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
279
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
271
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
429
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
414
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
379
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
647
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
480
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
585
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
606
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
594
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
590
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
798
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
788
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
753
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
657
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
612
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
725
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
784
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
828
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
737
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
676
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
668
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














