HARTĂ INTERACTIVĂ // Atentatele teroriste din 2016 în toată lumea: Unde au fost cele mai multe şi mai sângeroase atacuri şi cine a fost în spatele lor
1993
Sursa: hotnews.ro De la începutul anului şi până în prezent au avut loc nu mai puţin de 949 de atacuri teroriste în toată lumea, atacuri care au lăsat în urmă aproape 8 000 de morţi. Deşi atacurile teroriste din Belgia, Franţa sau Statele Unite au fost intens mediatizate în ţările din Occident, majoritatea atentatelor teroriste - şi cele mai sângeroase în acelaşi timp - au avut loc în ţări din Orientul Mijlociu precum Siria, Irak sau Turcia, în Afganistan sau în state din zone central-africane.
ISIS, Boko Haram, al-Qaeda, grupări Talibane sau Al-Shabaab au fost organizaţiile teroriste care s-au făcut responsabile de cele mai multe şi cele mai sângeroase atacuri de până acum din acest an.
Până acum, de la începutul anului 2016, pe mapamond au fost înregistrate 949 de atacuri teroriste. În urma lor, nu mai puţin de 7 987 de persoane şi-au pierdut viaţa.
Cele mai sângeroase au avut loc în Siria şi în Irak - numai într-un singur atentat din Bagdad la începutul lunii iulie au murit peste 300 de persoane. În Mosul, în patru mari atentate ce au avut loc între mai şi iunie, au pierit nu mai puţin de 130 de persoane.
Harta interactivă de mai jos a fost realizată de către compania americană ESRI, specializată în GIS, cu informaţii adunate din surse publice, Wikipedia şi Global Terrorism Database (GTD).
Vezi harta aici
Sursa: hotnews.ro
17.10.2018
18:30
08.04.2018
10:25
28.12.2017
16:00
24.03.2017
17:03
25.02.2017
19:01
11.12.2016
12:02
24.03.2016
14:43
16.02.2015
11:04
11.09.2014
09:48
12.08.2014
10:50
27.08.2013
16:08
03.11.2026
10:10
03.11.2026
10:02
03.11.2026
09:54
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















