Chiril Gaburici l-a SURPRINS pe Pirkka Tapiola: „Este pentru prima dată când am văzut așa ceva”
4528
Premierul Chiril Gaburici şi-a anunţat prioritățile mandatului său. Este vorba despre unitate națională, supremația legii și economie sustenabilă.
„Aceste priorități le-am stabilit în urma discuțiilor cu membrii Cabinetului de miniștri, reprezentanții mediului de afaceri și societatea civilă. Apreciem enorm susținerea partenerilor de dezvoltare și dialogul continuu pe care-l avem. Împreună am identificat probleme și am venit cu soluții și acțiuni concrete pe care urmează să le realizăm în termenii propuși", a afirmat premierul Chiril Gaburici.
Priorităţile au fost anunţate în cadrul unei şedinţe comune de lucru a membrilor Cabinetului de miniștri cu partenerii externi ai R. Moldova. În cadrul acesteia, au avut loc discuții despre Nota informativă cu opinii și propuneri pe care Guvernul le-ar putea utiliza în implementarea Acordului de Asociere R. Moldova - Uniunea Europeană. Documentul a fost înmânat prim-ministrului la începutul lunii martie curent.
Și directorul Băncii Mondiale pentru Moldova, Alexander Kremer, a reiterat importanța unui dialog deschis dintre partenerii externi și autoritățile moldovenești. „Ne bucurăm că Guvernul de la Chișinău este deschis pentru a discuta politicile de dezvoltare ale Republicii Moldova. Dezbaterile au fost constructive și sperăm că vor fi utile în implementarea reformelor, dezvoltarea și aprofundarea parcursului european al țării”, a mai spus Alexander Kremer.
Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a subliniat că în centrul discuțiilor de astăzi a stat cetățeanul. „Vreau să menționez că a fost o discuție foarte constructivă și, pentru prima dată, am văzut o deschidere atât de mare din partea Guvernului și a premierului. Am remarcat dorința autorităților de a munci și de a face acțiuni concrete pentru binele cetățenilor R. Moldova, pentru dezvoltarea acestei țări. Vrem o Moldovă de succes!”, a specificat Ambasadorul Pirkka Tapiola.
Dezbaterile din cadrul sesiunii de astăzi s-au desfășurat pe trei dimensiuni - economică, socială și securitate, justiție și guvernare. Unul dintre subiectele centrale a vizat situația macro-economică și financiară din țară, ca o condiție pentru avansarea pe agenda de reforme. Directorul Băncii Mondiale pentru Moldova a menționat oportunitatea elaborării de către autorități a unei politici monetare rezonabile, precum și revizuirea bugetului de stat. Discuțiile s-au axat și pe eforturile de combatere a corupției, reforma justiției, înviorarea mediului de afaceri, prin promovarea politicilor de încurajare a businessului mic și mijlociu, dezvoltarea regională.
În concluzie, miniștrii au accentuat necesitatea unei comunicări permanente, susținută și de partenerii de dezvoltare, cu cetățenii R. Moldova, pentru a-i convinge de beneficiile reformelor inițiate.
La ședința comună de lucru au mai participat Abasadorul Statelor Unite ale Americii, James Pettit, Ambasadoarea Suediei, Ingrid Tersman și alți oficiali.
28.10.2025
10:15
1508
O nouă funcție pentru MINISTRUL Alexei Buzu. Premierul desemnat, Alexandru Munteanu, a făcut noile nominalizări pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale, dar și Ministerul Mediului
01.08.2018
11:00
2233
Calitatea drumului „MĂSURAT CU DEGETUL” a fost verificată. Ce au stabilit specialiștii de la laboratorul Administrației de Stat a Drumurilor
10.10.2017
10:20
2802
Parlamentul și Guvernul se întrunesc într-o ȘEDINȚĂ COMUNĂ. Ce chestiuni vor fi examinate
27.01.2016
11:43
3633
Un proiect de hotărâre de Guvern, înaintat de AŞM, ar putea prejudicia statul cu aproape ZECE MILIOANE de lei: „Interese”
23.12.2015
17:26
4283
DECIZIE // Care va fi salariul mediu lunar pe economie în 2016
21.12.2015
09:35
4128
„Păpușarul” revine în scenă? Plahotniuc anunță o „TERAPIE DE ȘOC”
16.11.2015
18:01
2986
În loc de teleferic cu 75 de bani, riscă o amendă de ZECE mii de lei. Cel care a anunțat bomba de la Guvern, REȚINUT
16.11.2015
14:30
3233
Foto // ALARMĂ cu BOMBĂ la Guvern
22.10.2015
15:56
2997
Sfârșitul AIE-3, tot mai aproape? Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleț a fost ÎNREGISTRATĂ în Parlament
22.09.2015
16:13
3388
Ședință comună a guvernelor de la București și Chișinău: „Cu cât R. Moldova va fi mai aproape de România, cu atât va fi mai aproape de Europa”
30.07.2015
09:59
2684
LIVE VIDEO // Deputații se întrunesc în ședință
03.07.2015
13:30
1850
Grecia riscă să rămână FĂRĂ GUVERN, după referendum
11.04.2026
08:05
401
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
676
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
650
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
650
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
653
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
685
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
834
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
661
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
602
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
785
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
656
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
597
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
947
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
746
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
847
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
851
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
845
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
783
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1001
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1021
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
932
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
854
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
768
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
862
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
952
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














