Guvernarea este SFĂTUITĂ să fie cu ochii pe TRUPELE MILITARE din Transnistria și să instituie o celulă de CRIZĂ în contextul amenințărilor Rusiei de a invada Ucraina: „Altfel, Maia Sandu va afla din Kommersant faptele împlinite din teren…”
5690
Guvernarea de la Chișinău ar trebui să fie mult mai atentă la discuțiile din ultima vreme privind o eventuală invazie a Ucrainei de către Rusia, mai ales că pe teritoriul constituțional al R. Moldova există forțe militare controlate în totalitate de Moscova. În acest context, guvernarea ar trebui să instituie o celulă de criză, pentru ca să nu se pomenească în situația că află post-factum, din presa controlată de Kremlin, despre mișcările sau acțiunile care au avut loc pe teritoriul R. Moldova, consideră fostul viceministru al Apărării, expertul asociat la Direcția de Cercetare pentru Europa de Est și Eurasia a Stiftung Wissenschaft und Politik, Dumitru Mînzărari.
„Văd puține discuții în R. Moldova despre semnificația strategiei ruse de intimidare prin amenințarea cu invazie militară a Ucrainei. Doar avem forțe militare controlate de ruși în regiunea transnistreană, forțe care ar putea să ne facă mari probleme, dacă Moscova decide să aplice instrumentul militar. Și un astfel de risc nu este mic și nu poate fi ignorat, dacă ținem cont de faptul că Rusia aplică frecvent instrumentul militar (direct, prin proxy) sau amenințarea militară”, a scris Mînzărari pe Facebook.
Expertul se întreabă dacă guvernarea are un plan în cazul în care Rusia decide să aplice sau să ne amenințe cu folosirea „instrumentului militar”.
„Biden vorbește acum cu Putin (ieri n.r.), iar asta demonstrează că americanii apreciază riscul invaziei Ucrainei ca fiind destul de mare. Noi măcar o ședință a Consiliului Suprem de Securitate am organizat? Că pe alte întrebări mai puțin importante am avut. Conducerea republicii știe ce face și cum să gestioneze o criză, dacă avem semnale de mobilizare a forțelor ruse în Transnistria? Ucraina are adâncime strategică, dar noi nu avem acest lux. Deci, unica strategie a noastră ar fi să prevenim, descurajăm, sau să blocam asemenea acțiuni. Dar cum? Ce semnale de avertizare timpurie urmează de detectat? Cine și cum observă aceste semnale și le analizează? Ce perioada minima de reacție avem și cum trebuie să pregătim forțele și mijloacele ca să reușim să avem o astfel de reacție? Cum răspundem la potențiale atacuri preventive, orientate pentru blocarea sau prevenirea mobilizării? Sunt mai multe întrebări similare”, precizează Mînzărari.
Aceeași sursă afirmă că autoritățile nu trebuie să lase totul pe umerii Ministerului Apărării, ci să instituie de urgență o celulă de criză.
„Dacă problema respectivă este ignorată și se mizează doar pe Ministerul Apărării, atunci vreau să întristez actuala conducere a R. Moldova. Cum finanțați Ministerul Apărării, așa și va opera. Deci, urmează să fie finanțat și stabilit un program de reacție la crize. Altfel, Maia Sandu va afla despre criză din kommersant.ru, sputnik.md sau newsmaker.md, după ce faptele din teren vor fi împlinite (fraza preferată a diplomaților ruși, după aplicarea forțelor militare). Iar ce înseamnă pentru Moldova astfel de fapte împlinite, sper că experții de la Guvern și Președinție cunosc”, a conchis expertul.
02.09.2026
16:44
02.09.2026
16:05
02.09.2026
15:33
02.09.2026
14:57
02.09.2026
14:46
02.09.2026
14:40
02.09.2026
14:33
02.09.2026
14:19
02.09.2026
14:15
02.09.2026
14:08
02.09.2026
15:40
02.09.2026
15:33
02.09.2026
14:57
02.09.2026
14:46
02.09.2026
14:40
02.09.2026
14:38
02.09.2026
14:33
02.09.2026
14:19
02.09.2026
14:15
02.09.2026
14:08
02.09.2026
14:05
02.09.2026
13:20
02.09.2026
13:18
02.09.2026
13:16
02.09.2026
12:59
02.09.2026
12:56
02.09.2026
12:35
02.09.2026
12:14
02.09.2026
11:44
02.09.2026
11:40
02.09.2026
11:38
02.09.2026
11:38
02.09.2026
11:28
02.09.2026
11:18
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză















