GROAZNIC // Frați și surori, TORTURAȚI de propriii părinți în California
2027
sursa: google.ro Doisprezece fraţi şi surori, între care minori, au fost descoperiţi legaţi, dintre care unii cu lanţuri, înfometaţi şi murdari într-un mic oraş din California, iar părinţii lor au fost încarceraţi pentru tortură, a anunţat poliţia americană.
Alerta a fost dată de o a treisprezecea victimă, sora lor de 17 ani, care a reuşit să fugă din locuinţa lor din Perris, situată la două ore de mers cu maşina la sud-est de Los Angeles. Ea a sunat duminică dimineaţa la numărul de urgenţă 911 de la un telefon mobil pe care l-a găsit în casă.
Adolescenta, numai „piele şi os” şi care părea de zece ani, potrivit unui comunicat al poliţiei, „a spus că cei 12 fraţi şi surori pe care îi are sunt sechestraţi în interiorul locuinţei lor de către părinţi, indicând că unii dintre ei sunt legaţi cu lanţuri şi lacăte”, scrie Agerpres.
În urma acestui apel, agenţi de poliţie s-au deplasat la locuinţa lui David Turpin şi a soţiei sale Louise, de 57 şi respectiv de 49 de ani, care nu au putut explica de ce mulţi dintre copii au fost găsiţi legaţi de paturile lor în întuneric şi într-o atmosferă pestilenţială.
Poliţia a crezut iniţial că cele 12 persoane descoperite - subnutrite şi foarte murdare - erau toţi minori, dar apoi şi-au dat seama că şapte dintre ei erau adulţi, între 18 şi 29 de ani. Şase din cele 13 victime (cu adolescenta care a dat alerta) sunt copii, dintre care unul avea doi ani.
Serviciul de protecţie a copilului din California a deschis o anchetă. Copiilor li s-a dat să mănânce şi să bea după ce au spus că sunt „înfometaţi”. O cauţiune de nouă milioane de dolari a fost stabilită pentru o eventuală eliberare a cuplului.
Potrivit postului local de televiziune KTLA, David Turpin este directorul unei şcoli private din Perris, fapt confirmat de site-ul şcolii, deschisă în 2011.
Pe o pagină de Facebook cu numele lui David-Louise Turpin se poate vedea cuplul la o ceremonie care pare a fi o nuntă. Louise Turpin este într-o rochie lungă albă, iar soţul ei în costum, în timp ce sunt înconjuraţi de 13 persoane care par să fie toţi copii - minori sau adolescenţi - fetele cu păr lung şi şaten, toate purtând rochie de acelaşi model cu excepţia unui bebeluş. Băieţii poartă aceeaşi tunsoare ca David Turpin.
Una din fotografii arată cuplul în faţa unui individ îmbrăcat ca Elvis Presley şi ţinând un microfon, evocând nunţile „kitsch” din Las Vegas.
O altă fotografie datând din aprilie 2016 arată acelaşi cuplu înconjurat de 13 tineri, toţi zâmbind, în blugi şi tricouri roşii.
Pe una din aceste imagini, un bebeluş este îmbrăcat într-un tricou pe care se poate citi „Mama mă iubeşte”.
29.01.2019
07:30
3524
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
22.01.2019
19:02
3080
POVEȘTI ADEVĂRATE // Dragostea învinge tot…
14.01.2019
20:03
3077
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
11.01.2019
17:20
2775
Noah, copilul născut cu două procente din creier!
19.12.2018
20:03
4450
Am aflat că soțul meu NU este agent secret și nici NU pleacă în misiune. Are alte TREI soții și 13 copii
17.12.2018
18:05
4326
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
12.12.2018
20:02
3938
FOTO // După ce a născut șapte copii, soțul a părăsit-o. Ce s-a ales din familie
12.12.2018
18:01
3720
Căsnicia NU e despre fericire, ci despre compromis
05.12.2018
20:04
2861
Am două relații în PARALEL. Îi iubesc pe amândoi. Dar nu vreau să rămân cu niciunul
03.12.2018
16:19
1967
POVEȘTI ADEVĂRATE // Un accident de mașină a lăsat-o paralizată, dar nu a încetat să lupte. Cea mai puternică dovadă de ambiție
26.11.2018
20:03
3638
Povestea unui ACCIDENT aviatic // Cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic
26.11.2018
12:04
1733
MĂRINIMÍE// Bunicul care creste singur trei nepoțele
18.12.2025
14:41
328
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
14:30
301
Protest în forță al fermierilor la Bruxelles: tunuri cu apă și gaze lacrimogene în plină reuniune a liderilor UE
18.12.2025
13:23
352
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
13:06
325
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
18.12.2025
12:24
395
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
18.12.2025
11:37
610
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
18.12.2025
09:45
401
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
18.12.2025
08:17
590
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
549
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
542
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
513
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
642
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
507
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
705
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
879
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
725
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
567
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
627
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
711
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
592
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
727
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
687
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
771
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
832
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
555
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














