Ghimpu revine la bătaia de la Parlament: „Ceea ce ați văzut voi a fost ușor și sfârșitul”
2379
Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, afirmă că pe 20 ianuarie, camerele de luat vederi au prins doar sfârșitul violențelor îndreptate împotriva lui.
„Nu vreau să vorbesc despre asta, dar pot să vă spun că tot ce a fost, s-a întâmplat până la camerele de luat vederi, ceea ce ați văzut voi a fost ușor și sfârșitul”, a declarat Ghimpu jurnaliștilor.
Totuși, liberalul spune că nu este supărat pe oamenii care l-au lovit, considerându-i mai degrabă vinovați pe cei care au instigat protestatarii la ură.
„Îmi pare rău. Unii au creat, ca pe timpul URSS, imaginea dușmanului, prin intermediul unei televiziuni, la mitinguri. Legea își va spune cuvântul. Eu nu am depus nicio plângere, dar pentru asta sunt instituțiile de drept care sunt obligate să ancheteze cele întâmplate. Ei s-au autosesizat și eu am depus mărturii.
Îmi pare rău că noi am făcut tot posibilul pentru a salva prezentul și viitorul R. Moldova, dar lumea, manipulată, dezamăgită, dezinformată… ce a fost, a fost”, a mai comentat Ghimpu incidentul din seara învestirii Guvernului.
Amintim că ședința Parlamentului în care a fost învestit Guvernul Filip a fost marcată de ample proteste stradele. Indignați de secretomania cu care a fost organizată ședința Legislativului, mii de oameni au venit la Parlament să își exprime nemulțumirea.
Deputații, blocați în interiorul clădirii, au apelat la diferite „trucuri” pentru a ieși din clădire.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















