Gheorghe Papuc, încă în LIBERTATE. Există riscul că ar putea PĂRĂSI republica. Procuror: „Noi scopul l-am atins”
4184
unimedia.info Fostul ministru al Afacerilor Interne, Gheorghe Papuc, condamnat ieri la patru ani de pușcărie cu executarea pedepsei, continuă să se afle în libertate.
Vicedirectorul Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că până la această oră ei nu au primit dispozitivul executoriu al deciziei judecătorești pentru a o putea pune în aplicare. Fără dispozitiv, oamenii legii nu îl pot reține pe Gheorghe Papuc.
„De obicei, după pronunțarea integrală a deciziei judecătorești, instanța de apel transmite decizia instanței de fond în termen de cinci-zece zile, iar aceasta, la rândul său, transmite dispozitivul poliției. Există însă și cazuri în care instanța de apel expediază îndată dispozitivul. Nu știu de ce depinde asta”, ne-a declarat Cavcaliuc.
Artur Lupașcu, procuror la nivelul Curții de Apel Chișinău, ne-a explicat că Gheorghe Papuc nu putea fi reținut până acum, pentru că, potrivit deciziei judecătorești, aceasta intră în aplicare din momentul reținerii condamnatului.
„Decizia de judecată nu prevedea arestarea lui din sala de judecată, ci arestarea din momentul reținerii. Cine putea să îl rețină pe domnul Papuc în sala de judecată, dacă la ședință nu participau oamenii legii? Acum, reținerea și arestarea se va face după ce poliția va primi dispozitivul încheierii judecătorești. Noi scopul nostru în calitate de procurori l-am atins. Mai departe este de responsabilitatea poliției să execute decizia judecătorească”, ne-a răspuns Lupașcu.
Gheorghe Cavcaliuc nu exclude faptul că, până la transmiterea dispozitivului, Papuc ar putea părăsi țara.
Ziarul NAȚIONAL a încercat să afle dacă acest lucru nu s-a întâmplat deja. La numărul de mobil al lui Gheorghe Papuc a răspuns o persoană străină care ne-a informat că am greșit numărul, iar la numărul de domiciliu al acestuia nu a răspuns nimeni.
Potrivit unor surse, Papuc nu a traversat în ultimele 24 de ore frontiera de stat, dar acesta putea să părăsească teritoriul republicii prin regiunea transnistreană, mai ales că Gheorghe Papuc deține și cetățenia Federației Ruse.
Fostul ministru de Interne, generalul Gheorghe Papuc, a fost condamnat ieri la patru ani de închisoare cu executare în „dosarul 7 aprilie”. Sentința a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău.
În dosarul intentat de procurori pe numele lui Papuc au fost incluse mai multe capete de acuzare: neglijenţă în serviciu, soldată cu decesul lui Valeriu Boboc, și abuz în serviciu, soldat cu urmări grave.
25.11.2021
13:34
6481
Procurorul GENERAL interimar a dispus reluarea urmăririi PENALE în dosarul „7 aprilie 2009”, inclusiv prin prisma infracțiunilor de UZURPARE a puterii de stat. Ar fi vorba de „umbra” lui Plahotniuc
07.04.2021
14:37
3892
CONSTATARE // 7 aprilie 2009 versus 7 aprilie 2021: Voronin este bine-merci, Greceanîi - spicher, Dodon a fost șef de stat, Marian Lupu - președinte la Curtea de Conturi, iar „torționarii” Voicu și Corduneanu și azi sunt șefi în Poliție
07.04.2021
13:13
2453
OFICIAL // Cu ce s-au încheiat dosarele legate de evenimentele din 7 aprilie 2009: Doar două cauze penale mai sunt astăzi pe rolul instanțelor de judecată
02.07.2015
15:39
4029
Papuc a REVENIT în R. Moldova? „E la Vadul lui Vodă”
01.07.2015
10:28
4098
DOC // Cum au justificat judecătorii CSJ ACHITAREA lui Papuc și Botnari
02.06.2015
11:26
3780
Dosarul „7 aprilie” // Un procuror va fi DECORAT pentru „serviciu impecabil”
08.04.2015
13:33
5641
SURSE // Ion Perju, în VILA unui CUMĂTRU
08.04.2015
19:31
3310
AJUTOR financiar de la Guvern pentru victimele evenimentelor din 7 aprilie 2009
18.03.2015
11:58
4596
EXEMPLUL Kîrgîzstanului // A fost CONDAMNAT pe VIAȚĂ în dosarul „7 aprilie”
19.02.2015
12:54
18110
STRICT SECRET // Avionul lui Papuc
25.01.2015
11:00
6798
7 APRILIE și PAPUC-ii justiției
21.01.2015
08:38
4041
Condamnarea lui Papuc, motiv de BUCURIE pentru victimele din 7 aprilie
304
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
413
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
494
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
494
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
17.03.2026
19:01
578
Risc uriaș ca „clubul băieților” din AI să adâncească prăpastia economică dintre femei și bărbați, avertizează investitoarea Rana el Kaliouby
17.03.2026
18:33
471
Gigantul medical Stryker își repornește sistemele după ce hackeri pro-iranieni au șters de la distanță zeci de mii de dispozitive ale angajaților
17.03.2026
17:37
543
Misiunea de Afaceri Republica Moldova–Franța consolidează parteneriatele și atrage investiții pentru dezvoltarea economică a țării
17.03.2026
17:31
539
World lansează AgentKit, instrument care confirmă că în spatele agenților AI de cumpărături se află oameni reali
17.03.2026
17:27
506
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Filosofie și Științe politice” în liceu
17.03.2026
17:16
687
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
17.03.2026
17:08
548
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
17.03.2026
16:23
527
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
17.03.2026
15:48
662
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
17.03.2026
15:40
530
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
17.03.2026
15:08
821
ULTIMA ORĂ // Minciunile lui Ion Ceban, DEMONTATE. Autoritățile spun că NU pot admite ca zeci de mii de oameni să ajungă în spitale, iar rețeau de alimentare cu apă să fie CONTAMINATĂ. Bălțenii ar putea avea APĂ la robinete în această seară
17.03.2026
14:39
740
Calificările din Republica Moldova, recunoscute și comparabile în spațiul european al educației și formării
17.03.2026
14:26
569
Casa Verde 2026: granturi de până la 200.000 de lei pentru încă 1.000 de gospodării care își renovează energetic locuințele
17.03.2026
13:46
579
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
13:07
615
Procuratura Generală deschide dosar penal după declararea stării de alertă de mediu pe Nistru
17.03.2026
12:53
497
Gecko Robotics semnează cel mai mare contract de robotică al Marinei SUA pentru mentenanța flotei
17.03.2026
12:02
541
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline școlare „Psihologie” în liceu
17.03.2026
11:56
663
ULTIMA ORĂ // Războiul sângeros pornit de Putin împotriva Ucrainei, tot mai resimțit de cetățenii R. Moldova. O dronă de LUPTĂ, cu încărcătură EXPLOZIVĂ, depistată la Tudora. Aparatul a survolat spațiul aerian al R.Moldova la joasă altitudine
17.03.2026
11:54
626
Deținut de 41 de ani, condamnat la încă 8 ani și 4 luni pentru distribuirea ilegală de metadonă în penitenciarul din Chișinău
17.03.2026
11:31
587
Cei mai buni elevi chimiști din țară, premiați la Olimpiada Republicană la Chimie 2026
17.03.2026
10:18
660
Studiu clinic: 24 de minute de muzică special concepută cu ritm auditiv reduc cel mai eficient anxietatea
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














