Gheorghe Cavcaliuc, despre implicarea sa în POLITICĂ, împăcarea cu soția și planurile sale de viitor. Fostul șef adjunct al IGP deține o funcție importantă într-o companie internațională
5030
Fostului șef adjunct al Inspectoratului General de Poliție (IGP), Gheorghe Cavcaliuc, îi merge foarte bine la aproape un an după ce a plecat din Poliție. Acesta deține o funcție importantă într-o companie petrolieră și lucrează la un „proiect ambițios” pentru R. Moldova. De asemenea, starea de urgență i-a reunit din nou familia, a povestit acesta într-un interviu pentru perfecte.md despre planurile sale de viitor.
-Dle Cavcaliuc, pentru unii această perioadă complicată a fost de bun augur, fiindcă au avut timp să facă lucruri la care nici nu visau sau pe care și le doreau cu ardoare, dar nu apucau să le ducă la bun sfârșit. Pentru dvs., cum a fost? Cu ce v-ați ocupat în această perioadă de pandemie?
Carantina pentru mine a avut, mai degrabă, avantaje. A venit cu beneficii, să zic așa, pentru că mi-a adus o schimbare minunată în viață. Când a început pandemia în R. Moldova, abia revenisem dintr-o deplasare de serviciu din Strasbourg și anume începutul carantinei ne-a prins împreună pe mine și pe mama copiilor mei, Eugenia, femeia pe care o iubesc și o respect mult. Dar cumva, din anul 2016, o perioadă de timp, viața ne-a ținut departe unul de altul. Însă, autoizolarea, care ne-a prins sub același acoperiș alături de copiii noștri, ne-a unit și ne-a fortificat relația.
Oricât ar suna de straniu, dar sunt fericit și mulțumit că anume această pandemie de coronavirus a contribuit enorm pentru a-mi reuni familia, cu care am petrecut clipe minunate, savurându-le din plin și la intensitate maximă.
-De mai bine de un an nu mai sunteți la IGP. Cu ce vă ocupați acum?
De când am ales să plec de la IGP, m-am angajat într-o companie petrolieră internațională și coordonez echipa care asigură securitatea în cadrul firmei. Este cumva o muncă apropiată de job-ul meu anterior. Paralel, mă documentez pentru teza mea de doctorat. Sunt în anul patru acum. În plus, lucrez la un proiect ambițios pentru țară. Prioritatea mea a fost și rămâne să realizez cât mai multe lucruri utile pentru societate. Acum nu pot să deschid încă prea multe paranteze, dar atunci când va veni momentul potrivit vă voi prezenta și acest proiect, care sper să se bucure de succes, cum s-a întâmplat cu alte inițiative la care am lucrat în trecut.
-Acest proiect abițios se referă la intrarea dvs. în viața politică? În ultima perioadă s-a vehiculat mult despre asta.
Deja este un lucru știut de toată lumea. Eu sunt o persoană foarte activă social, care m-am implicat și o să continui să mă implic în acțiuni care vin să schimbe în bine viața cetățenilor și să transforme R. Moldova, pentru că eu cred în bunăstarea cetățenilor și țării. Schimbările pornesc întotdeauna de la noi.
-Cât timp v-ați aflat în funcții publice v-ați asociat cu multe proiecte, ați fost inițiatorul unor campanii sociale la nivel național. Planificați ceva nou în acest sens? La ce lucrați acum?
M-am implicat activ în susținerea polițiștilor care erau în prima linie de luptă cu COVID – 19. În acest sens am pornit campania „Noi, Alături de Eroi”, pentru colectarea fondurilor ca să achiziționăm echipamente de protecție pentru angajații MAI. Am donat 30 000 de lei împreună cu Galina Cotorobai, președinta AO „Bunicii Grijulii”, motivând și alți parteneri – Svetlana Sainsus și Dumitru Beschieru. Am procurat măști, mănuși și dezinfectanți în perioada aceasta de pandemie, dar și produse alimentare. Am mers personal în cele mai afectate raioane și am livrat produse alimentare la foarte mulți bătrâni și persoane neajutorate uitate de stat. Aceste persoane au fost ajutate în această perioadă foarte complicată pentru noi toți, dar în special pentru bunicii noștri bătrâni, bolnavi și vulnerabili. Mulți dintre ei nu-i au în țară pe copiii lor, dar și alte rude apropiate care i-ar putea ajuta.
În aceste timpuri complicate pentru întreaga omenire, dar și pentru R. Moldova, consider că societatea trebuie să dea dovadă de înțelepciune, de consolidare și de responsabilitate civică înaltă. Consider că cetățenii trebuie să se consolideze exemplar în jurul lucrătorilor medicali și al polițiștilor, care sunt în prima linie în acest război cu inamicul invizibil, dar extrem de periculos pentru toți noi.
Totodată, am fost invitat de Asociația Europeană de Studenților la Drept ELSA să le împărtășesc experiența mea în Poliție. Am discutat despre consecințele pandemiei pentru angajații din cadrul structurilor MAI, care luptă în prima linie, dar și asupra cetățenilor. Am constat nu știu a câta oară că tinerii din țara noastră vor să asimileze cunoștințe de la oameni cu experiență.

-Aveți mai multe proiecte de succes, inclusiv sociale. Cel mai reprezentativ este campania „Bunicii Grijulii”, care s-a transformat într-o organizație nonguvernamentală cu filiale în toată republica. Are continuitate acest proiect, mai țineți legătura cu voluntarii?
Sigur că da. Sunt fondatorul AO „Bunicii Grijulii”, din care fac parte peste 1 800 de bunici înțelpți și peste 300 de nepoței grijulii, tineri activi social, din toate raioanele țării, implicați în activități de voluntariat pentru țara noastră, pe care i-am consolidat acum doi ani. Lucrez cu ei și până astăzi, desfășor ședințe de lucru, planuri de acțiuni și diverse activități în beneficiul cetățenilor noștri și al copiilor din toate raioanele țării.
-Dacă ar fi să transmiteți un mesaj pentru generațiile viitoare, cum ați descrie vremurile în care trăim?
Este o perioadă excepțională, mai ales că vorbim de o generație care a prins, pe de o parte, primul televizor alb negru cât carul, astăzi vorbește cu feciorii și nepoții care se află la mii de kilometri printr-un click, cu ajutorul unui smartphone pe care îl poartă în buzunar.
Sunt locuri pe glob unde unii oameni își permit să piardă într-o seară într-un cazinou 1 milion de euro, iar în alte țări, poate chiar și-n R. Moldova, mulți, foarte mulți, mor de foame în adevăratul sens al cuvântului. Suntem o nouă generație care ne-am născut la răscrucea evoluției omenirii și suntem datori să depunem mult efort ca cetățenii R. Moldova să trăiască într-o țară prosperă și înfloritoare. Noi suntem cei care avem șansa, motivația și datoria să ne implicăm cu toată ființa și capacitățile noastre pentru ca peste 10 ani R. Moldova să fie de nerecunoscut, ajungând în top 5 țări din UE cu cei mai fericiti oameni. Asta este posibil și cunosc și oamenii din generația noastră care pot realiza acest obiectiv ambițios pentru R. Moldova, cu care am marea speranță că vom reuși.
15.05.2026
16:34
39
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
15.05.2026
16:28
103
Statul pregătește lege nouă pentru oprirea rapidă a construcțiilor ilegale și protejarea cumpărătorilor
15.05.2026
15:22
309
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
15.05.2026
13:09
416
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
356
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
15.05.2026
11:28
449
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:11
407
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
15.05.2026
11:06
459
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
15.05.2026
10:57
431
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
15.05.2026
08:04
491
Horoscopul zilei 15.05.2026
15.05.2026
02:59
1016
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
15:22
297
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
15.05.2026
13:09
404
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
348
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
15.05.2026
11:28
444
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:11
402
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
15.05.2026
11:06
453
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
15.05.2026
10:57
427
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
15.05.2026
08:04
488
Horoscopul zilei 15.05.2026
15.05.2026
02:59
999
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
1801
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
1629
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
916
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
577
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
740
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
683
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
642
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
964
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
667
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
19:39
782
Spotify adoptă tehnologia video HLS de la Apple pentru podcasturi și deschide creatorilor distribuție și monetizare pe mai multe platforme
14.05.2026
17:49
819
Investigator de spyware demască o amplă operațiune a hackerilor guvernamentali ruși care încearcă să preia conturi Signal
14.05.2026
17:37
692
Un simplu TEST din sânge îți spune cât vei trăi. Ce s-a descoperit despre noul „ceas biologic”
14.05.2026
16:53
719
Liceul de arte „Elena Alistar” din Chișinău, modernizat energetic cu sprijinul partenerilor europeni și al Regatului Norvegiei
14.05.2026
16:48
1898
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Începutul sfârșitului pentru Ceban? Irina Gutnic depune PRIMUL denunț la CNA împotriva primarului general
14.05.2026
16:08
624
Testarea națională la matematică în format digital, extinsă la zeci de mii de elevi din toată țara
14.05.2026
15:35
628
MEC deschide drumul absolvenților de colegii spre universități: credite recunoscute și traseu flexibil de continuare a studiilor
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














