Gazele de la Marea Neagră și sabotajul Ungariei la proiectul BRUA, două „teme grele” la Washington
2589
Sursa: realitatea.net Ambasadorul României în SUA, George Maior, s-a întâlnit cu secretarul american al energiei, Rick Perry, și au discutat despre stadiul realizării segmentului românesc al gazoductului BRUA, dar și despre legea offshore care i-a nemulțumit pe investitorii americani.
Potrivit unui comunicat al Ambasadei României în SUA, Maior și-a exprimat speranța ca statele participante la proiectul BRUA, și mai ales Ungaria, să îşi respecte angajamentele asumate la nivel guvernamental, în faţa partenerilor şi a Uniunii Europene.
„Am arătat faptul că Ungaria trebuie să înțeleagă importanța exploatărilor de gaz de la Marea Neagra și să acționeze constructiv, evitând acțiuni sau mesaje incorecte care pot genera confuzii nocive pentru întregul proiect”.
În plus, Maior a precizat că România are potențialul istoric, geografic, economic și strategic de a deveni un hub regional în domeniul energiei.
În ceea ce privește cadrul legislativ din România privind noile exploatări de gaz natural, George Maior și-a exprimat convingerea că procesul urmează un curs firesc, echilibrat și constituțional, în interesul României, care să țină cont de condițiile de succes economic de care are nevoie țara noastră, precum și investitorii implicați.
„În cadrul discuțiilor avute cu secretarul american al energiei mi-am exprimat convingerea că va fi un proiect de succes care va aduce beneficii multiple României și va avea un impact major asupra creșterii nivelului securității energetice a țării noastre și a regiunii”, a mai spus Maior, potrivit declarației de presă postată pe pagina de Facebook a Ambasadei.
Totodată, ambasadorul României a spus că secretarul energiei i-a confirmat interesul de a participa la Summit-ul la nivel înalt al Iniţiativei celor Trei Mări, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 17-18 septembrie 2018.
Sursa: realitatea.net
28.05.2025
10:55
06.02.2024
12:55
12.10.2023
12:37
07.09.2023
13:25
08.06.2023
16:11
30.05.2023
17:42
09.02.2023
12:58
07.02.2023
10:13
19.12.2022
20:54
30.11.2022
11:19
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















