GALERIE FOTO // Iuliana Gorea-Costin, un ultim omagiu pentru EROUL Ilie Ilașcu: ​„Un rege al demnității”

Așa l-a numit cineva dintre cei care l-au însoțit pe ultimul drum, până la Cimitirul Bellu, locul unde trupul său își va afla odihna de veci. Uneori, spiritul unei epoci se concentrează în asemenea cuvinte simple, spontane, născute dintr-o tristețe comună.

În avalanșa de mesaje care au circulat în aceste zile pe rețelele de socializare — reflex al unei naturi omenești ce recunoaște adesea valoarea unui om abia după ce îl pierde — această caracterizare mi s-a părut cea mai nimerită. Fiecare a adus o frântură de memorie, o clipă de trăire, un reper al propriei sale înțelegeri.

Și pentru că destinele noastre s-au împletit, prin voia lui Dumnezeu, în momente esențiale, iar în acea perioadă am exercitat funcția de Ambasador, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova la Consiliul Europei, resimt datoria morală de a împărtăși publicului următoarea mărturie.

Eliberarea lui Ilie Ilașcu (5 mai 2001)

S-a scris și s-a vorbit mult despre eliberarea sa — întâmpinată cu o bucurie care a rămas vie în memoria multora.

Evenimentul s-a petrecut la 5 mai 2001, după nouă ani de detenție în închisorile separatiste de la Tiraspol, și după eforturi diplomatice convergente ale Republicii Moldova și României, care au reușit să internaționalizeze cazul regiunii transnistrene și să mențină consecvent situația din Estul Republicii Moldova pe agendele tuturor instituțiilor internaționale.

La Strasbourg, sub președinția italiană a Consiliului Europei, am reușit includerea dosarului transnistrean pe ordinea de zi a Comitetului de Miniștri — rezultat al unor demersuri diplomatice susținute și al vizitelor la Chișinău ale:

-Secretarilor generali ai Consiliului Europei, Daniel Tarschys și Terry Davis;

-Președinților Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Leni Fischer și lordului Russell-Johnston;

-raportorilor pentru Republica Moldova, inclusiv al senatoarei franceze Josette Durrieu, care a vizitat celula nr. 13, marcată „condamnat la moarte”, unde era închis Ilie Ilașcu;

-Comisarului pentru Drepturile Omului, Álvaro Gil-Robles, în prima sa vizită oficială a mandatului său la Chișinău și Tiraspol.

Aceste demersuri, cât și cererea depusă de familiile membrilor grupului Ilașcu, au făcut posibil accesul la justiția europeană — la Curtea Europeană a Drepturilor Omului — după ratificarea de către Republica Moldova a Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În vara anului 2000, după vizita delegației președinției italiene a Consiliului Europei, urma dezbaterea oficială din septembrie în Comitetul de Miniștri. Între timp însă, Federația Rusă propunea formula „statului comun”, o construcție politică ce, în esență, echivala cu federalizarea Republicii Moldova — soluția avansată de Comisia Evghenii Primakov.

Sensibilizând mediul diplomatic de la Strasbourg, am reușit dizolvarea acelei comisii. Momentul decisiv s-a produs în ședința mixtă a Comitetului de Miniștri și a Biroului Adunării Parlamentare, când Josette Durrieu a rostit memorabil:

„Un stat atât de mic…Cum să propui federalizarea lui?”

Intervențiile care au urmat l-au determinat pe ambasadorul rus, Andrei Vdovin, să părăsească sala invocând „chemarea urgentă” de la Kremlin. La revenire, acesta a declarat că Rusia „doar încerca să ajute”, iar dacă soluția nu este acceptată, comisia va fi dizolvată.

A fost un moment de luciditate diplomatică europeană, care a funcționat fără echivoc în favoarea Chișinăului și care a contribuit decisiv la acordarea gradului meu diplomatic de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar.

Când părea însă că am depășit, măcar temporar, presiunea rusească, la Chișinău a venit la putere, cu o majoritate absolută, Vladimir Voronin și un partid comunist orientat spre Federația Rusă. Noua putere amenința cu retragerea Republicii Moldova din Consiliul Europei, în eventualitatea unui verdict favorabil Mitropoliei Basarabiei.

În cazul Ilașcu, se contura un alt scenariu

Vladimir Voronin solicita retragerea memoriului depus de Guvernul Republicii Moldova la CEDO — memoriu în care era documentată agresiunea rusă din 1992 și sprijinul acordat separatiștilor.

Am protestat împotriva acestei abordări, dar la Strasbourg au fost trimiși Vitalie Pârlog (agent guvernamental) și Ion Morei (ministrul Justiției) pentru a susține o poziție contrară intereselor Republicii Moldova și propriilor săi cetățeni, atât în cazul Grupului Ilașcu, cât și al Mitropoliei Basarabiei.

Eliberarea lui Ilie Ilașcu, în 2001, a fost rezultatul unor înțelegeri între Vladimir Voronin și partea rusă, care a exercitat presiuni asupra administrației de la Tiraspol.

Condiția impusă lui Ilașcu a fost cinică: retragerea cererii depuse la CEDO.

Mai mult, autoritățile de la Chișinău l-au informat că nu își asumă responsabilitatea pentru securitatea sa, obligându-l să părăsească Republica Moldova.

Stabilit la București, Ilie Ilașcu a continuat lupta, ca senator al României și membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, sprijinit de avocați, de diplomația română, de instituțiile statului român.

Printre cei care i-au fost aproape în acele etape și pe care îi cunosc personal se numără: Vasile Sturza, Vitalie Nagacevschi, Alexandru Tănase, judecătorii Tudor Panțâru și Corneliu Bârsan, Sabin Pop, Titus Corlățean, Guvernul Adrian Năstase, Președintele Ion Iliescu, senatorul Corneliu Vadim Tudor, președintele Partidului România Mare.

La 8 iulie 2004, prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ilașcu și alții vs. Republica Moldova și Federația Rusă — Cererea nr. 48787/99 — instanța europeană a stabilit:

-responsabilitatea Federației Ruse pentru detenția ilegală, tortura și condamnarea la moarte a lui Ilie Ilașcu;

-încălcări grave ale Convenției Europene;

-obligația Rusiei de a-i elibera pe deținuții rămași și de a plăti despăgubiri.

Abia după consfințirea adevărului prin această hotărâre — una dintre cele mai severe condamnări ale Rusiei în istoria Curții, o victorie juridică, morală, politică și simbolică — și după eliberarea camarazilor săi Andrei Ivanțoc, Tudor Petrov-Popa și Alexandru Leșco, Ilie Ilașcu a simțit că o parte din povara nedreptății se ridică de pe umerii săi.

Tot ceea ce am relatat aici reprezintă doar un fragment din viața unui om care a purtat, cu demnitate și curaj, o luptă pentru adevăr în cele mai crude condiții.

Un om care nu a cedat atunci când tentația compromisului părea mai la îndemână decât rezistența.

„Te iubesc, popor român!”, „Trăiască, trăiască și înflorească Moldova, Ardealul și Țara românească!” - acesta a fost răspunsul unui Conștiințe românești la citirea sentinței de condamnare la moarte.

Acesta a fost răspunsul unui Om, care a devenit, încă din timpul vieții, o legendă. Un „rege al demnității”, plecat dintre noi. Idealul său - Națiunea unită! România reîntregită! - o sarcină de îndeplinit.