Furtuna a făcut PRĂPĂD în Chișinău
3056
facebook.com/ Cornelia Cozonac O furtună declanșată în această seară a făcut prăpăd în municipiul Chișinău. Timp de câteva minute, rafalele de vânt au reușit să distrugă garduri, să smulgă țigla metalică de pe acoperișurile mai multor case și să doboare copaci.
Pe strada Kogălniceanu din centrul capitalei, o creangă voluminoasă a căzut peste o mașină aflată în trafic, deteriorând semnificativ mijlocul de transport. Deocamdată, nu știm dacă șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În orășelul Cricova, aflat în suburbia capitalei, vântul a distrus parțial acoperișurile mai multor case și chiar au fost rupte țevile de gaz. Serviciile speciale au intervenit de urgență.
„La noi, vântul a darâmat gardul, iar vecinului i-a smuls colacul fântânii și l-a răsturnat peste gardul altui vecin. Au fost stricate antenele parabolice. A fost cam de groază când am vazut cum zboară oalele și șandramaua de pe casele vecinilor și totul se învârte în aer”, a scris o locuitoare a orășelului Cricova pe o rețea de socializare, plasând mai multe poze realizate după furtună.

23.03.2026
20:16
521
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
646
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:43
602
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
13:07
669
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
635
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
632
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
680
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
22.03.2026
19:05
1237
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
21.03.2026
20:49
967
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
14:57
1097
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1396
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
20.03.2026
21:01
1110
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
24.03.2026
07:51
0
Horoscopul zilei 24.03.2026
303
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
457
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
1940
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
548
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
514
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
638
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
607
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
596
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
631
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
626
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
617
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
663
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
630
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
627
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
675
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
799
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
721
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
741
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
681
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
778
Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
822
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1234
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
900
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
973
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
Horoscopul zilei 24.03.2026
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














