Franța va investi 100 000 de euro în localitățile din R. Moldova care găzduiesc refugiați din Ucraina: Rețele de apă, canalizare, gestionare a deșeurilor și soluții energetice
1514
PNUD Moldova
Furnizarea de servicii publice locale, cum ar fi aprovizionarea cu apă, canalizarea și gestionarea deșeurilor, va fi îmbunătățită în mai multe localități din R. Moldova care găzduiesc refugiați din Ucraina.
Un acord de finanțare în acest sens, în valoare de 100 000 de euro, a fost semnat astăzi de reprezentanții Ministerului francez al Afacerilor Externe și ai PNUD Moldova.
De asemenea, va fi acordat sprijin pentru aplicarea soluțiilor energetice la scară mică, cum ar fi panouri solare pentru instituții publice sau stații de încărcare a energiei electrice.
„Cooperarea dintre guvernele locale și regionale este esențială pentru gestionarea și depășirea unei situații de criză multiplă precum cea cu care se confruntă R. Moldova în prezent. În primul rând, autoritățile publice locale din Republica Moldova au nevoie de un sprijin puternic și colectiv pentru a răspunde la nevoile oamenilor. Prin acest program, Guvernul francez își unește forțele cu PNUD pentru a asigura consolidarea capacităților locale în R. Moldova, prin facilitarea implicării autorităților locale franceze în domeniile lor cheie de competențe pentru îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă, deșeuri și energie”, a menționat Jean-Paul Guihaumé, delegat pentru acţiunea externă a guvernelor locale în cadrul Ministerului francez al Afacerilor Externe.
Potrivit acordului, instituțiile partenere franceze vor oferi consiliere și oportunități de învățare autorităților publice locale din Republica Moldova, operatorilor de servicii și Congresului Autorităților Locale din Moldova, în domeniul cooperării intercomunitare, utilizării energiei verzi pentru furnizarea de servicii publice, managementului crizelor etc.
„Acest parteneriat dintre Guvernul francez și PNUD Moldova își propune să îmbunătățească cooperarea intercomunitară, pentru un acces sporit la servicii esențiale al populației locale și al refugiaților. Astfel de soluții, care se bazează și pe utilizarea energiei verzi, contribuie la creșterea rezilienței la criză și a securității energetice a comunităților gazdă”, a menționat Dima Al-Khatib, reprezentanta rezidentă a PNUD în Republica Moldova.
De la începutul războiului, PNUD și partenerii săi și-au mobilizat eforturile pentru a acoperi parțial nevoile imediate ale refugiaților și ale comunităților-gazdă, precum și pentru a sprijini incluziunea socio-economică a persoanelor care fug de război, prin promovarea oportunităților de angajare, extinderea accesului servicii publice și asigurarea coeziunii sociale.
30.12.2025
16:49
206
Atac la metroul din Paris comis de un român înarmat cu un ciocan, pe aceeași linie unde au fost rănite trei femei în urma unui incident anterior.
30.12.2025
15:27
257
Hoț în transportul public din Chișinău: sentință de 8 ani pentru furturi repetate de bunuri personale
30.12.2025
15:20
293
Directoarea unui centru medical din Chișinău, acuzată de falsificarea documentelor pentru a sprijini intrarea ilegală a cetățenilor ruși în perioada pandemică
30.12.2025
15:00
327
Maia Sandu cere măsuri mai ferme pentru o justiție eficientă și combaterea corupției în Moldova
30.12.2025
14:58
460
Ucraina ironizează acuzațiile Rusiei cu o caricatură ingenioasă a lui Lavrov pe stilul „Mincinosul mincinoșilor”
30.12.2025
13:59
403
Atenție! Cod galben de vânt 30-31 decembrie 2025
30.12.2025
13:48
356
Belarusul dezvăluie rachete rusești hipersonice cu capacitate nucleară pe teritoriul său, amplificând îngrijorările occidentale
30.12.2025
13:10
446
Maia Sandu cere o reformă rapidă în justiție și atrage atenția asupra întârzierilor intenționate ale dosarelor de corupție în instanțe
30.12.2025
13:08
365
Curier acuzat de finanțare ilegală în cadrul Partidului „Șor”, trimis în judecată de Procuratura Anticorupție
30.12.2025
13:06
340
Atelier național pentru promovarea educației și recunoașterea calificărilor prin platforma Europass în Moldova
30.12.2025
16:49
75
Atac la metroul din Paris comis de un român înarmat cu un ciocan, pe aceeași linie unde au fost rănite trei femei în urma unui incident anterior.
30.12.2025
15:27
243
Hoț în transportul public din Chișinău: sentință de 8 ani pentru furturi repetate de bunuri personale
30.12.2025
15:20
283
Directoarea unui centru medical din Chișinău, acuzată de falsificarea documentelor pentru a sprijini intrarea ilegală a cetățenilor ruși în perioada pandemică
30.12.2025
15:00
319
Maia Sandu cere măsuri mai ferme pentru o justiție eficientă și combaterea corupției în Moldova
30.12.2025
14:58
446
Ucraina ironizează acuzațiile Rusiei cu o caricatură ingenioasă a lui Lavrov pe stilul „Mincinosul mincinoșilor”
30.12.2025
13:59
394
Atenție! Cod galben de vânt 30-31 decembrie 2025
30.12.2025
13:48
349
Belarusul dezvăluie rachete rusești hipersonice cu capacitate nucleară pe teritoriul său, amplificând îngrijorările occidentale
30.12.2025
13:10
438
Maia Sandu cere o reformă rapidă în justiție și atrage atenția asupra întârzierilor intenționate ale dosarelor de corupție în instanțe
30.12.2025
13:08
358
Curier acuzat de finanțare ilegală în cadrul Partidului „Șor”, trimis în judecată de Procuratura Anticorupție
30.12.2025
13:06
333
Atelier național pentru promovarea educației și recunoașterea calificărilor prin platforma Europass în Moldova
30.12.2025
12:31
433
Maia Sandu propune măsuri urgente pentru curățarea justiției și combaterea corupției: Legea nouă și provocările persistente în sistemul judiciar din Moldova
30.12.2025
11:23
412
Perspective de creștere și integrare europeană: Realizările economice și planurile Ministerului Dezvoltării Economice pentru 2026
30.12.2025
10:30
592
Previziuni uluitoare ale șamanilor din Peru: boală pentru Trump și exil pentru Maduro în 2026, sfârșitul războiului din Ucraina și victoria lui Keiko Fujimori în Peru
30.12.2025
10:05
384
Bărbat de 38 de ani trimis în judecată după ce și-a ucis gazda în urma unui conflict violent
30.12.2025
08:51
514
Maia Sandu va aborda teme din domeniul justiției într-o conferință de presă marți, 30 decembrie
30.12.2025
08:29
459
Horoscopul zilei 30.12.2025
30.12.2025
06:24
681
Evoluția pierderilor Rusiei în conflictul din Ucraina în paralel cu eforturile de pace mediate de SUA și impactul diplomatic al discuțiilor Trump-Putin
29.12.2025
23:22
738
Teatrul din Mariupol renaște sub ocupație rusă, cu sprijin important din Sankt Petersburg
29.12.2025
22:45
769
Trump reacționează furios la un presupus atac ucrainean asupra reședinței lui Putin, îndoindu-se de veridicitatea informațiilor
29.12.2025
20:19
630
Vreme instabilă în Republica Moldova pe 30.12.2025
29.12.2025
19:19
780
Ucraina neagă atacul asupra reședinței lui Putin, acuzând Rusia de pregătirea unor atacuri la Kiev
29.12.2025
18:23
711
Putin își menține planurile expansioniste: Ordine pentru continuarea campaniei în sudul Ucrainei și eliberarea „Novorossiei”
29.12.2025
17:54
646
Inițiativele de integrare a copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova, sub lupă la Ministerul Educației și Cercetării
29.12.2025
16:55
746
John Simpson: Un an îngrijorător precum 2025 nu am mai văzut - Predicțiile sumbre ale unui al treilea război mondial în Europa și nu numai
29.12.2025
16:33
701
Anul 2025 vine cu transformări majore: investiții masive în educație, creșteri salariale și susținerea tinerilor specialiști în Republica Moldova
Atac la metroul din Paris comis de un român înarmat cu un ciocan, pe aceeași linie unde au fost rănite trei femei în urma unui incident anterior.
Hoț în transportul public din Chișinău: sentință de 8 ani pentru furturi repetate de bunuri personale
Directoarea unui centru medical din Chișinău, acuzată de falsificarea documentelor pentru a sprijini intrarea ilegală a cetățenilor ruși în perioada pandemică
Maia Sandu cere măsuri mai ferme pentru o justiție eficientă și combaterea corupției în Moldova
1 MDL
1 EUR
19.74
1 USD
16.78
1 RON
3.88
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














