Francezul Patrick Mouratoglou și-a asumat la responsabilitatea în fața judecătorilor de la TAS pentru testul pozitiv al Simonei Halep de la US Open 2022
1756
Antrenorul Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gohier au depus mărturie, joi dimineaţa, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în cazul de dopaj al Simonei Halep.
Reporterii prezenţi în faţă la TAS i-au adresat întrebări antrenorului francez. Cu toate acestea, el a ales să nu răspundă.
Ulterior, conform Antena 3 CNN, se pare că Patrick Mouratoglou și-a asumat responsabilitatea în fața judecătorilor pentru testul pozitiv al Simonei Halep de la US Open 2022, folosind termenul de „contaminare involuntară cu roxadustat”.
La audierile de joi este prezentă şi Simona Halep.
Miercuri, Halep a petrecut aproape 10 ore la TAS, unde au fost audiaţi mai mulţi experţi.
De asemenea, Halep a cinat împreună cu Patrick Mouratoglou, miercuri seară, după ce sportiva afirmase că nu a mai ţinut legătura cu fostul său antrenor, în ultimele luni.
Sportiva a fost acuzată de Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis de pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis. Prima este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping, iar a doua este legată de neregularităţile din paşaportul biologic al Simonei.
05.02.2026
16:40
264
Alexandru Munteanu promite noi investiții în modernizarea Spitalului Raional Hâncești și a sistemului de sănătate
05.02.2026
16:09
239
Elevi din Chișinău, implicați într-un program educațional despre Holocaust, după vizionarea filmului „La Rafle”
05.02.2026
15:50
323
Kremlinul ia în derâdere investigația Poloniei privind presupusele legături ale lui Jeffrey Epstein cu serviciile secrete ruse
05.02.2026
15:25
301
Ucraina și Rusia reiau schimburile de prizonieri: acord la Abu Dhabi pentru eliberarea a 314 militari, mediat de SUA și EAU
05.02.2026
14:18
345
Moldova testează în sandbox energetic un sistem digital avansat de monitorizare în timp real a rețelelor electrice de joasă tensiune
05.02.2026
13:04
437
Republica Moldova pregătește aderarea la mecanismul provizoriu de arbitraj comercial al OMC, în dialog cu partenerii internaționali
05.02.2026
12:42
410
Republica Moldova accelerează reformele energetice în cadrul Programului Național de Aderare la UE
05.02.2026
12:37
394
Moldova, pregătită de start la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano și Cortina, cu cinci sportivi în competiție
05.02.2026
11:50
488
Lupul paznic la oi // Mai mulți administratori de insolvabilitate, implicați într-o schemă de CORUPȚIE de proporții. Aceștia ar fi au vândut repetat apartamentele plătite deja de alți cetățeni
05.02.2026
11:39
443
Doi chișinăuieni condamnați la 9 și 10 ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor
05.02.2026
16:40
64
Alexandru Munteanu promite noi investiții în modernizarea Spitalului Raional Hâncești și a sistemului de sănătate
05.02.2026
16:09
76
Elevi din Chișinău, implicați într-un program educațional despre Holocaust, după vizionarea filmului „La Rafle”
05.02.2026
15:50
282
Kremlinul ia în derâdere investigația Poloniei privind presupusele legături ale lui Jeffrey Epstein cu serviciile secrete ruse
05.02.2026
15:25
270
Ucraina și Rusia reiau schimburile de prizonieri: acord la Abu Dhabi pentru eliberarea a 314 militari, mediat de SUA și EAU
05.02.2026
14:18
314
Moldova testează în sandbox energetic un sistem digital avansat de monitorizare în timp real a rețelelor electrice de joasă tensiune
05.02.2026
13:04
413
Republica Moldova pregătește aderarea la mecanismul provizoriu de arbitraj comercial al OMC, în dialog cu partenerii internaționali
05.02.2026
12:42
395
Republica Moldova accelerează reformele energetice în cadrul Programului Național de Aderare la UE
05.02.2026
12:37
376
Moldova, pregătită de start la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano și Cortina, cu cinci sportivi în competiție
05.02.2026
11:50
460
Lupul paznic la oi // Mai mulți administratori de insolvabilitate, implicați într-o schemă de CORUPȚIE de proporții. Aceștia ar fi au vândut repetat apartamentele plătite deja de alți cetățeni
05.02.2026
11:39
429
Doi chișinăuieni condamnați la 9 și 10 ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor
05.02.2026
11:03
468
Dorin Junghietu anunță licitație pentru energie eoliană și stocare în baterii, mizând pe interconexiuni cu România pentru reziliența energetică a Moldovei
05.02.2026
10:11
548
Mii de consumatori fără curent electric în Republica Moldova din cauza vremii nefavorabile din 5 februarie 2026
431
Procuratura Generală își face bilanțul: provocările secțiilor de specialitate și noile priorități de acțiune
05.02.2026
09:35
715
Maia Sandu numește noi ambasadori în România, Ucraina, Franța și China: Mihail Mîțu merge la București
05.02.2026
09:31
511
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
05.02.2026
08:44
461
Horoscopul zilei 05.02.2026
05.02.2026
08:00
704
Moscova condiţionează oprirea războiului de capitularea Kievului, în timp ce negocierile de la Abu Dhabi se lovesc de noi atacuri asupra Ucrainei
05.02.2026
06:50
532
Guterres avertizează: expirarea tratatului nuclear SUA–Rusia deschide o eră fără limite pentru arsenalele strategice globale
05.02.2026
06:09
570
UE pregătește un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, cu accent pe armament cumpărat din interiorul blocului european
05.02.2026
05:32
567
Negocieri de pace Ucraina–Rusia la Abu Dhabi, mediate de SUA, continuă după o primă zi considerată „productivă”
05.02.2026
05:32
522
Kremlinul neagă anunțul lui Trump: India nu confirmă oprirea importurilor de petrol rusesc
05.02.2026
02:58
641
Emisarul lui Macron la Kremlin pentru reluarea dialogului cu Putin pe tema Ucrainei
05.02.2026
01:59
643
Rusia, acuzată că spionează și poate sabota sateliți europeni esențiali prin vehiculele spațiale Luch-1 și Luch-2
05.02.2026
00:51
660
Zelenski, rezervat față de dialogul dorit de Macron cu Moscova: avertizează că Putin vrea să umilească Europa și se teme doar de Trump
05.02.2026
00:01
716
Justiția argentiniană cere Statelor Unite extrădarea lui Nicolas Maduro pentru crime împotriva umanității
Alexandru Munteanu promite noi investiții în modernizarea Spitalului Raional Hâncești și a sistemului de sănătate
Elevi din Chișinău, implicați într-un program educațional despre Holocaust, după vizionarea filmului „La Rafle”
Kremlinul ia în derâdere investigația Poloniei privind presupusele legături ale lui Jeffrey Epstein cu serviciile secrete ruse
Ucraina și Rusia reiau schimburile de prizonieri: acord la Abu Dhabi pentru eliberarea a 314 militari, mediat de SUA și EAU
1 MDL
1 EUR
20.01
1 USD
16.94
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














