FOTO // Zece ani de la fondarea Centrului Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Chișinău-Oradea. La USM a fost organizată o conferință științifică cu participarea specialiștilor din R. Moldova și România
1176
Rectorul Universității de Stat din Moldova, dr., conf. univ., Igor Șarov a participat astăzi, 4 iunie, la cea de-a VII-a Sesiune științifică a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie dedicată împlinirii a zece ani de la fondarea
Centrul Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Chișinău-Oradea împlinește anul acesta zece ani, iar cu acest prilej, în incinta Universității de Stat din Moldova (USM), a avut loc cea de-a VII-a Sesiune științifică a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie.
Prezent la eveniment, rectorul USM, dr., conf. univ., Igor Șarov, a apreciat efortul depus de organizatori pentru desfășurarea sesiunii științifice aniversare menționând că pe parcursul celor zece ani de activitate Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Chișinău-Oradea a susținut dezvoltarea cercetării interdisciplinare în domeniul științelor socio-umane; a impulsionat cooperarea științifică cu instituțiile de învățământ superior și instituțiile de cercetare de peste hotare, a promovat rezultatele cercetărilor științifice prin intermediul simpozioanelor, conferințelor, publicațiilor etc.
Decanul Facultății de Istorie și Filosofie, dr., conf. univ., Sergiu Matveev a evidențiat etapele colaborării dintre Facultatea de Istorie și Filosofie a USM și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea în organizarea evenimentelor comune. Totodată, Matveev a trasat principalele obiective ale activității ulterioare a centrului, în momentul revenirii la normalitate, în condiții postpandemice.
La eveniment au participat specialiști din R. Moldova și România, dar și studenți de la instituțiile de învățământ superior din R. Moldova. Sesiunea științifică a fost structurată în mai multe ateliere în cadrul cărora au fost abordate subiecte precum: rezultatele preliminarii ale cercetărilor perieghetice efectuate în anul 2020, politica lingvistică a țarismului în școlile sătenilor-proprietari, cum au creat sovieticii școlile superioare în RSSM după anexarea Basarabiei din 1940 etc.
Centrul de Studii Imperiale, devenit ulterior, Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Chișinău-Oradea a fost creat în anul 2011. Domeniile de activitate ale centrului sunt: Istorie; Demografie, Sociologie; Științe politice etc. Rezultatele cercetării centrului au fost materializate în: lucrări științifice în reviste de specialitate cotate ISI; lucrări științifice publicate în reviste de specialitate fără cotație ISI; lucrări științifice prezentate la conferințe internaționale cu comitet de program. Totodată, activitatea membrilor Centrului poate fi cuantificată în cele peste 50 de cărți publicate la edituri din țară și străinătate.
28.02.2026
13:40
74
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
369
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
329
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
411
Horoscopul zilei 28.02.2026
542
Trump interzice tehnologia Anthropic în toate agențiile federale după refuzul accesului militar nelimitat la AI
27.02.2026
22:20
590
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
593
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
608
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
661
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
658
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
28.02.2026
12:31
303
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
299
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
386
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
577
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
577
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
595
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
646
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
644
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
653
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
744
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
677
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
657
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
636
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
673
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
27.02.2026
15:57
713
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți
27.02.2026
15:11
789
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
13:47
659
Autoritățile de la Chișinău infirmă existența unui embargo ucrainean asupra vinurilor moldovenești
27.02.2026
12:52
746
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
27.02.2026
12:45
782
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
826
Tânără dependentă de Instagram și YouTube își acuză în instanță copilăria „răpită” de rețelele sociale în primul proces major contra Meta și Google
27.02.2026
11:10
1040
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
27.02.2026
10:53
775
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
27.02.2026
10:30
792
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
27.02.2026
10:00
820
Administratorul unei întreprinderi municipale din Anenii Noi, judecat pentru deversarea apelor uzate neepurate în râul Bâc, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
673
Sculptură 3D și inteligență artificială: elevii din Coventry și Warwickshire învață altfel la școală
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
Horoscopul zilei 28.02.2026
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40








Inapoi














