FOTO // Satul unic în România. Are trei MONUMENTE istorice vizitate de mii de turişti

sursa: ramnic.ro

Castelul de la Miclăuşeni (datând din secolul al XVII-lea), Biserica „Sf. Voievozi – Buna Vestire” (datând din 1787) şi Parcul (datând din secolul al XIX-lea) sunt cele trei monumente istorice intrate în patrimoniul naţional care formează Ansamblul Mănăstirii Miclăuşeni, din satul Miclăuşeni, sat ce se află la o distanţă de 20 km de Roman, 65 km de municipiul Iaşi și la 240 km de mun. Chișinău.

Prima biserică a Mănăstirii Miclăuşeni a fost ridicată de vornicul Ioan Sturdza în 1782, o biserică de lemn cu hramurile „Sf. Voievozi” şi „Buna Vestire” pentru a servi ca paraclis al curţii boiereşti.





Între anii 1821-1823, marele logofăt Dimitrie Sturdza, fiul lui Ioan Sturdza, şi soţia sa Elenco, au reconstruit biserica, aşa cum poate fi văzută astăzi, apelând la stilul neoclasic. În anul 1904, biserica a fost restaurată fără a i se schimba aspectul exterior. Din cauza Primului Război Mondial, la 10 noiembrie 1917, Maria C. Sturza a ridicat bunurile bisericeşti şi le-a dus la palat, fiind restituite bisericii în 1931.

În 1944, din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, Ecaterina Cantacuzino (fiica lui Gheorghe şi a Mariei Sturdza) a luat cu ea odoarele bisericii.

„Rămasă văduvă şi neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârşitul vieţii sub numele de maica Macrina. La data de 21 aprilie 1947, ea a donat Episcopiei Romanului Castelul Miclăuşeni, plus parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjoara, biserica ctitorită de părinţii săi (Gheorghe Sturdza şi Maria Sturdza, fiica lui Ion Ghica) şi toate dependinţele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de maici.” (wikipedia)

La data de 1 mai 1953, autorităţile comuniste au desfiinţat aşezarea monastică, reinfiinţată în 1994, la iniţiativa mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei şi Bucovinei.

Castelul Sturdza de la Miclăuşeni este cel de-al doilea monument al ansamblului. La începutul secolului al XVII-lea, vistiernicul Simion Stroici a construit aici un conac pe care îl lasă moştenire, împreună cu împrejurimile şi alte avuţii, fiului şi nepotului său. Cei din urmă neavând urmaşi, lasă domeniul fraţilor Ioan şi Sandu Sturdza, cu care se înrudeau. Aceştia şi-au împărţit averea în 1699, moşia Miclăuşeni revenindu-i lui Ioan Sturdza.





În anul 1752 vornicul Ioan Sturdza a reclădit conacul boieresc. Fiul său Dimitrie a construit în perioada 1821-1823 o biserică de curte, în apropierea castelului (aşa cum am menţionat mai sus în descrierea mănăstirii). Dimitrie Sturdza a construit aici şi grajduri pentru cai, a amenajat pe o suprafaţă de 42 hectare din jurul conacului un parc în stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali şi alei cu flori. Tot el a îmbunătăţit biblioteca familiei, achiziţionând cărţi şi manuscrise rare.

A murit de holeră în anul 1848 si a fost înmormântat în biserica conacului. După moarte, văduva sa, Ecaterina Sturdza, s-a ocupat de administrarea moşiei. Ea a lăsat moşia fiului său, George Sturdza, în 1863. În anul 1869, George Sturdza s-a căsătorit cu Maria Ghica, fiica scriitorului Ion Ghica. Singurul copil al lui George Sturdza şi al Mariei Ghica a fost o fiică, Ecaterina. Ea s-a căsătorit în anul 1897 cu Şerban Cantacuzino, dar nu a avut copii. Ecaterina a rămas văduvă, s-a călugărit şi a donat totul Episcopiei Romanului.

În perioada comunistă conacul a fost confiscat, devenind depozit militar de explozibil, apoi sediul Centrului de Plasament pentru copii cu handicap psihic sever. În 1968 a avut loc un incendiu devastator, în 1985 mansarda şi acoperişul s-au prăbuşit, lucruri care au dus la degradarea imobilului.

În anul 2001, castelul a fost retrocedat definitiv Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. De atunci şi până în prezent se lucrează la restaurarea şi redarea sa către public, dorindu-se a se înfiinţa aici „un complex muzeistic şi un centru de conferinţe, celelalte clădiri urmând să adăpostească un centru de zi pentru persoane vârstnice şi un centru de pelerinaj. Una dintre clădiri a devenit deja atelier de pictură, acolo realizându-se icoane şi ouă încondeiate”. (wikipedia)





Parcul Castelului Sturdza de la Miclăuşeni este cel de-al treilea monument al ansamblului şi reprezintă unul dintre cele mai frumoase parcuri dendrologice din ţară. Aici se regăseşte „o mare varietate de arbori exotici sau ornamentali, precum ginko biloba sau salcâmul japonez, care se alătură stejarilor sau frasinilor seculari, a căror vârstă variază între 250 şi 300 de ani, sau stejarului în vârstă de aproape 400 de ani.” (ramnic.ro)