FOTO // Partidul „ȘOR” susține că modernizează în timp record comuna Jora de Mijloc. Cum arată acum localitatea
2172
La nici două săptămâni de la inaugurarea iluminatului stradal în Jora de Jos, raionul Orhei, primarul localității, Marina Tauber, a dat în exploatare și drumurile în această localitate. Acestea au fost reparate în conformitate cu toate standardele europene, asigurând securitatea pietonilor. Marina Tauber a dat asigurări că modernizarea Jorei de Mijloc va continua în ritm avansat, se spune într-un comunicat de presă al formațiunii politice.
Potrivit sursei citate, în doar trei săptămâni muncitorii au asfaltat din temelii cei aproape doi kilometri de drum care unesc cele mai importante instituții din localitate -biserica și instituțiile de menire socială. De asemenea, a fost extinsă și amenajată cu pietriș parcarea cimitirului. Totodată, au fost instalate bordurile și amenajate trotuarele din preajma Estradei de Vară din localitate, au fost montate denivelatoare artificiale pentru a împiedica excesul de viteză și aplicat marcajul rutier corespunzător.
Pentru asfaltarea porțiunii de drum din Jora de Jos au fost utilizate aproape 1 300 de tone de pietriș, iar asfaltul are o grosime de 6 centimetri.
Prezentă la inaugurare, Marina Tauber, a dat asigurări că proiectele bune din Jora de Mijloc vor continua. „Zilnic creștem împreună. Fiecare dintre noi își aduce aportul la dezvoltarea satului natal. În doar trei săptămâni, drumul a fost reparat din temelii. Noi continuăm să ne îndeplinim promisiunile date în timpul campaniei electorale, iar schimbările care au loc sunt văzute de către voi toți”.
Aceasta a mai adăugat că satul Jora de Jos „este cartea de vizită a comunei, iar în cel mai scurt timp va deveni un model pentru toate localitățile din țară”.
„După cum vedeți, noi am început și lucrările de reconstrucție a Estradei de Vară. Încă puțin și intrarea principală în comună va fi una de nerecunoscut. Ne bucurăm că avem susținerea dvs. și prețuim mult acest lucru. Anume din aceste motive vom continua implementarea proiectelor. Așa cum am mai zis, am reușit în trei luni să schimbăm infrastructura comunei și viața sătenilor, astfel cât nu s-a reușit în 27 de ani de Independență. Acum traficul rutier a devenit unul mai sigur. Au fost instalate denivelatoare artificiale, semne giratorii și aplicat marcajul rutier”, a punctat Tauber.
„De la preluarea mandatului de primar, Marina Tauber, alături de Partidul „ȘOR”, a reconstruit și asfaltat drumurile din Lopatna și Jora de Sus. De asemenea, în comună a fost implementat proiectul „Capitalul matern”, care asigură indemnizații unice de 7 și 10 mii de lei pentru fiecare nou-născut. Platforma electorală a Marinei Tauber presupune modernizarea totală a infrastructurii locale – reparația capitală a drumurilor, instalarea unui sistem de iluminat stradal, deschiderea magazinelor și farmaciilor sociale, precum și investiții în economia Jorei de Mijloc. Tauber a promis locuitorilor comunei că în decurs de un an, Jora de Mijloc va deveni o localitate model pentru R. Moldova. Această promisiune a fost garantată personal de liderul Partidului „ȘOR”, primarul de Orhei, Ilan Șor”, se mai spune în comunicatul formațiunii politice.
De menționat că Tauber a devenit primarul comunei Jora de Mijloc în urma scrutinului local din luna mai. Aceasta a obținut peste 60% din voturi din primul tur.
26.05.2026
14:00
5165
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
09.05.2026
13:51
8328
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
21.04.2026
15:38
14061
Dodon anunță SFÂRȘITUL lui Ion Ceban și MAN-ului său: „Partidul său e creat doar în baza resursei administrative din Chișinău… 80% din membrii partidului pleacă. În 2024 l-am rugat să candideze la prezidențiale”
12.03.2026
11:36
16721
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
13642
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
15320
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
11062
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
15052
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
15227
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
18948
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
15.06.2026
00:51
31
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
394
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
562
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
846
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
1985
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1073
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1598
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1499
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1564
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2029
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
1758
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1634
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1687
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1610
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2222
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2149
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2130
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
1957
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1733
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1715
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1502
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1258
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
1254
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
1213
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
1157
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39






















Inapoi














