FOTO // La Orhei a fost dat în exploatare încă un drum reconstruit la inițiativa primarului Șor
1437
„Strada Dorobanților din Orhei, aflată într-o stare deplorabilă de mai bine de 20 de ani, a fost reconstruită în totalitate și dată în exploatare, la inițiativa primarului localității, Ilan Șor. Aceasta este o nouă realizare a administrației municipalității în domeniul dezvoltării infrastructurii drumurilor”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Orhei.
Strada reconstruită are o lungime de circa 500 de metri și facilitează accesul localnicilor în zona Lacului Orhei și a parcului de distracții „OrheiLand”, care a fost inaugurat la 1 iunie.
La evenimentul festiv de dare în exploatare a străzii a participat primarul Șor, dar mai mulți localnici care au așteptat ani la rând să fie reparat drumul.
Sursa citată notează că grație muncitorilor Î. M „SCL ORHEI”, care au lucrat și pe timp de noapte, strada a fost reparată calitativ, dar și în timp record – în doar două săptămâni.
„Lucrările au inclus nivelarea cu grederul și acoperirea cu un strat de asfalt de până la 10 cm. Totodată, pe lângă modernizarea carosabilului, au fost amenajate și trotuarele pentru pietoni, au fost schimbate bordurile, aplicat marcajul rutier, au fost înlocuite panourile de circulație. Mai mult, au fost amenajate și 5 parcări pentru 150 de automobile. Pentru executarea acestor lucrări au fost utilizate circa 1.000 de tone de asfalt și 760 de metri pătrați de bordură”, precizează Primăria Orhei.
Instituția a mai adăugat că odată cu venirea lui Ilan Șor în funcția de primar al municipiului Orhei, drumurile din oraș au fost modernizate și reconstruite în proporție de peste 50%, iar în anul 2018 vor fi reparate capital alte zeci de străzi, inclusiv strada centrală Vasile Lupu.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
02.09.2026
11:18
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
02.09.2026
01:11
02.09.2026
01:05
02.09.2026
00:53
02.09.2026
00:07
01.09.2026
23:35
01.09.2026
23:32
01.09.2026
22:58
01.09.2026
22:23
01.09.2026
21:33
01.09.2026
21:06
01.09.2026
20:46
01.09.2026
20:27
01.09.2026
19:45
01.09.2026
19:32
01.09.2026
18:46
01.09.2026
18:17
01.09.2026
18:16
01.09.2026
18:14
01.09.2026
17:59
01.09.2026
16:53
01.09.2026
16:47
01.09.2026
16:44
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Patru dintre cele mai bune filme românești ale anului, proiectate în premieră la ZFR Chișinău 2026. Acces liber și invitați de marcă




























