FOTO // În numele UNITĂȚII, Primăria Orhei a instalat câte un drapel pentru fiecare municipiu și raion din republică de Ziua Drapelului de Stat
1730
Autoritățile din Orhei au marcat într-un mod inedit Ziua Drapelului de Stat. Astfel, ca semn al unității naționale, în Piața Vasile Lupu a fost instalat câte un drapel pentru fiecărui raion și municipiu al R. Moldova, se arată într-un comunicat de presă al instituție.
Celebrarea drapelului a început cu depuneri de la monumentul domnitorului Vasile Lupu. Prezent la eveniment, primarul municipiului Orhei, Ilan Șor, a declarat că „nu au Patrie și nici Drapel” doar o persoanele lipsite de sentimentul patriotic.
„Noi, patrioții Moldovei, care privim spre viitor și îl construim, avem și patrie și drapel – drapelul de stat al R. Moldova. Sunt profund convins că dragostea pentru țară și simbolurile sale este o stare obișnuită pentru orice persoană. Așa cum se spune – în necaz și în bucurie. Totodată, partea necazului trebuie să scadă în mod constant, iar partea bucuriei să crească. Dar acest lucru depinde de fiecare dintre noi, de întreaga societate moldovenească, de unitate, solidaritate, de capacitatea de a rezista amenințărilor, de a lucra, de a planifica, de a visa și de a realiza aceste visuri. Sunt un optimist și cred că ziua, în care mândria pe care o simțim ori de câte ori vedem stema noastră națională va fi justificată pe deplin, nu este atât de departe. La mulți ani dragi prieteni!”, le-a spus Ilan Șor celor prezenți la eveniment.
Acesta a explicat și de ce în Piața Vasile Lupu a fost instalat câte un drapel pentru fiecare raion și municipiu al R. Moldova. „Noi nu împărțim oamenii pe națiuni sau limba vorbită. Suntem o țară unită!” a conchis Șor.
Ulterior, tinerii din Orhei au participat la un flashmob, în cadrul căruia au împărțit mii de stegulețe locuitorilor municipiului.
Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlamentul de la Chişinău la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputaţii primului Parlament, fiind arborat în aceeaşi zi pe clădirea forului legislativ.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”

























