Foto EMOȚIONANTE // Liberalizarea regimului de vize le-a adus bucuria reîntregirii familiilor
2064
Prima zi de liberalizare a regimului de vize a scos din republică peste 1 600 de moldoveni. Mulți dintre ei au plecat peste hotare pentru a-și revedea rudele stabilite de mai mulți ani în țări ale Uniunii Europene.
Câteva zeci de persoane, dintre cele care au intrat ieri, în baza pașapoartelor biometrice, în Uniunea Europeană, au zburat spre Atena, Grecia, pentru a-și revedea fiii și fiicele stabilite de mai mulți ani în această țară.
Terasa din fața Acropolei, colină sacră pe care se spune că s-au dat lupte între zei, a fost luni un loc al visurilor împlinite. Aici și-au dat întâlnire moldovenii din diasporă, veniți să-și întâmpine părinții care îi vizitează pentru prima dată.
Domnica Vasilache și-a încărcat bagajele cu de toate pentru cei doi nepoți pe care îi are în Grecia, dar pe care nu i-a văzut niciodată.
„Le duc pască, ouă roșii, dulciuri, jucării, hăinuțe. Băiețeii au trei anișori, dar eu i-am putut vedea doar de câteva ori pe skype. Dar și acela nu întotdeauna merge, că dacă nu îl plătești, știți voi, ți-l taie”, ne povestește femeia înainte de a urca în avionul care o va aduce direct în brațele fiicei și ale nepoților.
Iraida Burdea are 69 de ani și nu și-a mai văzut de patru ani fiicele care muncesc și trăiesc în Atena. Momentul revederii le-a făcut să plângă atât pe fiice, cât și pe bătrână. „O așteptăm demult pe mama, chiar noi i-am făcut pașaport biometric atunci când am aflat că în curând vor fi scoase vizele. I-am făcut pașaport și lui tata, dar el se teme să zboare cu avionul”, ne spune una dintre fiicele Iraidei Burdea. Bătrâna era așteptată și de nepotul pe care l-a crescut timp de 12 ani, până când părinții s-au pus pe picioare în Grecia și au putut să îl ia la ei.
Liova Bondarciuc din Durlești a ieșit ieri, 28 aprilie, pentru prima dată din țară. Deși a crescut trei copii, la bătrânețe nu prea are cine îi trece pragul. „O fiică e în Spania, alta în Italia, iar băiatul e în Grecia. Nu am crezut că am să ajung și eu vreodată să mă duc la dânșii să văd cum trăiesc, ce case au”, ne dezvăluie bărbatul. Văzându-și tatăl printre cei o sută de membri ai delegației venite din R. Moldova, Sergiu Bondarciuc i-a fugit în întâmpinare cu brațele deschise, ca un copil mic.

03.05.2014
14:01
2202
Pentru a convinge UE să abolească vizele, R. Moldova a avut nevoie de 1 200 de zile
02.05.2014
10:34
2739
Leancă // Liberalizarea regimului de vize nu este „un cadou”: „Decizia a fost luată pe 27 noiembrie, când situația în Ucraina era altfel”
29.04.2014
18:56
1999
Mesajul lui Timofti: „La toamnă, să votăm partidele cu vocație proeuropeană”
29.04.2014
15:48
2405
Motivul de MÂNDRIE al Nataliei Gherman
28.04.2014
21:45
2122
Delegaţia R. Moldova la Atena a dansat HORA lângă o mănăstire
28.04.2014
14:22
2387
UTIL // Delegația UE la Chișinău răspunde la 17 întrebări legate de călătoria FĂRĂ VIZE în UE
28.04.2014
10:29
1863
(DOC) 15 iunie 2010 – 28 aprilie 2014: Cum a început drumul LIBERALIZĂRII regimului de vize cu UE
28.04.2014
08:58
2270
Prima zi FĂRĂ VIZE în UE // „Nu ne mai simţim inferiori. Paşaportul moldovenesc devine o mândrie”
28.04.2014
15:18
1350
Liderii Coaliției Proeuropene vor susține un briefing în această seară la Aeroport după întoarcerea de la Atena
28.04.2014
13:55
2765
OPINIE // Moldova, un colţ de Europa
28.04.2014
11:35
1589
Vamă: Peste 700 de persoane au mers până acum FĂRĂ VIZE în UE
27.04.2014
16:01
1971
CONDIŢIILE pentru a călători FĂRĂ VIZE în România începând de mâine!
09.04.2026
02:02
357
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
388
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
338
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
420
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
383
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
403
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
384
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
438
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
422
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
417
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
550
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
514
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
587
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
467
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
564
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
552
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
531
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
644
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
492
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
499
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
447
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
529
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
507
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
563
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
518
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














