FOTO // DRRM din cadrul Guvernului României a alocat o sumă-RECORD de 60 de MILIOANE de lei pentru finanțarea unor proiecte în R. Moldova. Beneficiarii au semnat CONTRACTELE de finanțare la sediul Ambasadei României din Chișinău
2405
Reprezentanții instituțiilor și asociațiilor din R. Moldova, care vor implementa în anul curent proiecte finanțate de Guvernul României prin intermediul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), au semnat astăzi contractele de finanțare.
Ceremonia a avut loc la sediul Ambasadei României în R. Moldova, în prezența secretarului de stat al DRRM, Adrian Dupu, și a Ambasadorului Cristian-Leon Țurcanu.
Potrivit șefului DRRM, Adrian Dupu, suma totală acordată proiectelor finanțate în acest an este de aproximativ 60 milioane de lei moldovenești și acoperă domenii precum educație, cultură, masa-media, spiritualitate și societate civilă.
Oficialul din Guvernul României a declarat că pentru anul acesta a reușit să obțină cel mai mare buget pentru DRRM de la crearea instituției.
„N-a fost niciodată o sumă atât de mare destinată proiectelor în R. Moldova pe misiunea pe care o are DRRM-ul. Ne bucurăm foarte mult pentru deschiderea pe care o are prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, că a înțeles nevoia pe care o avem de a desfășura cât mai multe proiecte care să ducă la consolidarea comunității”, a declarat anterior Adrian Dupu.
Amintim că DRRM sprijină cetățenii din R. Moldova prin acordarea de finanțări nerambursabile și alte mijloace de sprijin financiar, în limita bugetului alocat, cu respectarea principiilor liberei concurențe, eficacității utilizării fondurilor publice, transparenței și a tratamentului egal.
Ziarul NAȚIONAL este unul dintre beneficiarii finanțărilor oferite de DRRM și în anul 2023.
21.02.2025
09:05
2541
DOC // Adrian Dupu își încheie activitatea la DRRM: „Am preluat o instituție pe care am transformat-o într-un reper al relațiilor dintre București și Chișinău. R. Moldova și cetățenii săi vor rămâne pentru totdeauna în inima mea”
07.11.2024
11:13
2008
Susținătorii PNL din sudul R. Moldova, adunați de candidatul la funcția de senator, Adrian Dupu, la Cimișlia: „Nicolae Ciucă și PNL sunt garanția că R. Moldova va avea în continuare atât la București, cât și în Europa un apărător al intereselor sale”
06.11.2024
13:53
1502
Adrian Dupu, la Bălți: „Singurul care poate garanta stabilitatea, dezvoltarea și păstrarea democrației în România este președintele Nicolae Ionel Ciucă”
07.10.2024
13:59
3045
Leonard Orban, fost negociator-șef al României cu UE: „Nimeni nu va accepta o R. Moldova în UE cu Transnistria în situația în care se află”. De ce termenul de aderare a R. Moldova până în 2030 ar fi unul „super-optimist”
05.10.2024
08:00
2714
Janina Sitaru, secretar de stat al MAE de la București: „În anul trecut, 68% asistența oficială pentru dezvoltare acordată de România a fost pentru R. Moldova. Locul R. Moldova e în Uniunea Europeană și România este un puternic susținător”
30.09.2024
18:26
1657
Leonard Orban, fost negociator-șef al României cu UE: „R. Moldova are o șansă istorică și trebuie s-o valorificați. Diferența între a fi în UE și a fi înafară este uriașă”
22.02.2024
12:39
2599
VIDEO // Forumul Economic de la Chișinău, desfășurat sub auspiciile Familiei Regale a României, OPORTUNITATE imensă pentru noi INVESTIȚII în R. Moldova: „Cea mai importantă investiție ROMÂNEASCĂ pe acest mal al Prutului este ÎNCREDEREA”
20.02.2024
13:56
2851
DRRM intenționează să doteze bibliotecile din R. Moldova cu cărți în format fizic și digital. Adrian Dupu: „Fondul de carte în limba ROMÂNĂ al bibliotecilor din R. Moldova este insuficient, iar cel existent este în mare parte învechit”
16.01.2024
10:14
1809
DOC // O nouă sesiune de finanțare NERAMBURSABILĂ din partea DRRM. Instituția din cadrul Guvernului României a lansat spre consultate publică „Ghidul de finanțare nerambursabilă 2024”
19.10.2023
16:26
2662
FOTO // Trei LEGENDE ale sportului românesc, Mihai Covaliu, Ana-Maria Brânză Popescu și Marian Drăgulescu, DESTĂINUIRI în fața studenților din R. Moldova. Ce au simțit campionii OLIMPICI când au câștigat MEDALII pentru România
19.03.2026
22:01
391
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
440
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
442
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
467
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
494
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
468
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
540
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
459
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
507
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
565
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
500
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
549
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
573
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
578
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
583
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
638
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
514
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
558
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
614
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
602
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
566
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
580
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
633
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
569
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
623
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40






Inapoi














