FOTO // Activiști amendați și ABANDONAȚI în prag de iarnă. Șor i-a lăsat de izbeliște pe cei care au dus greul în campaniile electorale, în schimb curatorii se lăfăiesc în LUX
2502
Rețeaua teritorială a grupării „ȘOR” a intrat în colaps după anunțul condamnatului fugar Ilan Șor privind închiderea tuturor „proiectelor sociale”. Totuși, în timp ce activiștii de rând, mulți figurând în dosare pentru finanțarea ilegală prin aplicația PSB, au fost lăsați fără remunerări și suport juridic, liderii locali ai blocului „Pobeda” au o bunăstare financiară neașteptată.
Salarii sistate, dosare deschise, activiști abandonați
Potrivit surselor Deschide.MD din cadrul blocului „Pobeda”, plata „salariilor” pentru activiștii lui Șor – sume de 2-3 mii de lei/lunar – a fost sistată încă din septembrie. Oamenii spun că banii promiși de curatori așa și nu au fost transferați, iar responsabilii de sectoare nu mai răspund la telefon.
Totodată, conturile de Telegram folosite anterior pentru coordonarea activității au fost suspendate, iar sediile entităților asociate cu „ȘOR” au fost închise. Totodată, majoritatea contractelor de arendă au fost reziliate.
La fel, au fost dați afară practic toți angajații din Departamentul de monitorizare, planificare și control al blocului „Pobeda”, cunoscut ca „Departamentul Monitoring”. Nici acestora nu li s-au achitat „salariile” și nici nu există vreo șansă să le mai primească.

„Bună seara, vreau să vă informez că, începând cu 1 noiembrie, departamentul nostru de monitorizare își suspendă activitatea pe termen nedefinit. Practic, structura încetează să funcționeze și se anulează în legătură cu procedura generală de restructurare a tuturor subdiviziunilor organizației. După cum știți deja, și birourile teritoriale se închid... Aceasta nu este o decizie ușoară, dar este o măsură planificată, legată de schimbările generale din organizație”, se arată în mesajul expediat foștilor angajați ai Departamentului Monitoring.
Cea mai gravă situație este în Găgăuzia, unde mii de oameni – inclusiv bugetari și pensionari – folosiți anterior de gruparea „ȘOR” pentru a obține capital politic, au fost abandonați. Aceștia au rămas să suporte consecințele acțiunilor grupării criminale și sunt obligați acum să plătească amenzi de zeci de mii de lei, după ce au acceptat plăți ilegale prezentate drept „ajutor umanitar”. Situația este atât de complicată, încât deputații găgăuzi, în ședința Adunării Populare, au propus adoptarea unei rezoluții prin care să ceară conducerii R. Moldova, în special președintelui Maia Sandu, grațierea persoanelor care au acceptat plățile ilegale.
Lux și bunăstare pentru lideri, procese și datorii pentru activiști
În timp ce structura de partid se prăbușește, iar un număr tot mai mare de activiști este plimbat prin instanțe, câțiva lideri locali ai rețelei „ȘOR” afișează o bunăstare de invidiat.
- Nicolae Bojenco, Cahul
Avocatul Nicolae Bojenco, care, la sfârșitul lunii august, a fost implicat într-un scandal după ce s-a îmbătat și a hărțuit o chelneriță într-un local din orașul Leova, a reușit să se îmbogățească din remunerările primite pentru „serviciile” prestate grupării „ȘOR”. În discuție cu membrii blocului „Pobeda”, am aflat că acesta și-a achiziționat recent un automobil de lux Volvo XC90. În plus, avocatul ar fi finalizat construcția unui imobil, unde și-a deschis și un oficiu. Toate aceste achiziții au fost făcute în contextul în care activiștii din Cahul se plâng că nu și-au primit „salariile”.

- Mihail Cîrnici, Cahul
Prietenul lui Bojenco și complice în cazul hărțuirii chelneriței din Leova, Mihail Cîrnici, și-a procurat un automobil de marca Volvo S90, cotat pe piața auto la câteva zeci de mii de euro. Mai mult, Cîrnici este implicat și într-un caz de contrabandă.
Conform datelor obținute de reporterii noștri, pe 31 martie, Cîrnici a fost reținut la PTF Cahul-Oancea în timp ce încerca să introducă ilegal în R. Moldova un lot de produse cosmetice în valoare de peste 500 mii lei.
- Anna Samsi, Cantemir
Deși este „neangajată în câmpul muncii”, una dintre liderii blocului „Pobeda” din raionul Cantemir ar fi procurat recent un automobil de model Hyundai Tucson, cu o valoare de piață ce depășește suma de 10 mii euro. Automobilul a fost înregistrat pe numele mamei sale, Ivanna Samsi – o pensionară fără venituri oficiale.
Totodată, Samsi publică frecvent fotografii din vacanțele petrecute în străinătate.

- Filip Putregai, Cantemir
De asemenea, redacția Deschide.MD a aflat că un alt lider al blocului „Pobeda” din același raion, tot șomer, și-ar fi cumpărat un Renault Kadjar în valoare de 12–14 mii de euro, înregistrat pe numele fiului său, Putregai Filip Filip.
De menționat că acestea nu sunt unicele cazuri când banii destinați activiștilor și susținătorilor se „opresc” în buzunarele liderilor organizației. Anterior, reporterii Deschide.MD au scris despre faptul că mai mulți lideri ai blocului „Pobeda”, inclusiv „mâna dreaptă” a lui Șor, Marina Tauber, au fost implicați în deturnarea a cel puțin 10 milioane de dolari dați de Moscova pentru activitatea rețelei.
Profitând de încrederea și lipsa de informare a oamenilor simpli, liderii blocului „Pobeda” au reușit să-și construiască propriul confort financiar, lăsând activiștii și susținătorii de rând în voia sorții.
Astfel, în timp ce unii își cumpără mașini scumpe și construiesc imobile, cei care au crezut în promisiunile blocului „Pobeda” se confruntă acum cu procese, amenzi și lipsa oricărui sprijin.
Amintim că luni, 1 decembrie, condamnatul fugar a publicat un mesaj video în care a anunțat că își închide toate „proiectele sociale” din Republica Moldova și retrage sprijinul politic oferit unor reprezentanți locali.
05.08.2026
11:37
05.08.2026
11:10
05.08.2026
11:06
05.08.2026
11:05
05.08.2026
10:10
05.08.2026
10:06
05.08.2026
09:21
05.08.2026
09:17
05.08.2026
09:03
05.08.2026
07:13
05.08.2026
11:10
05.08.2026
11:06
05.08.2026
11:05
05.08.2026
10:10
05.08.2026
10:06
05.08.2026
09:21
05.08.2026
09:17
05.08.2026
09:03
05.08.2026
07:13
05.08.2026
06:06
05.08.2026
04:24
05.08.2026
03:58
05.08.2026
03:04
05.08.2026
01:48
04.08.2026
23:23
04.08.2026
23:21
04.08.2026
22:20
04.08.2026
21:01
04.08.2026
20:19
04.08.2026
20:13
04.08.2026
20:07
04.08.2026
19:55
04.08.2026
19:15
04.08.2026
19:08
Bărbat înarmat, prins lângă terenul de golf al lui Donald Trump din California, după ce ar fi spionat pregătirile de securitate. Ce arsenal au găsit anchetatorii în locuința sa
Bărbat de 62 de ani, cu arsuri grave după ce a încercat singur să stingă un incendiu de vegetație la Volodeni, Edineț
Trump presează Iranul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz și anunță negocieri intense pentru un acord rapid
Cititorii preferă povestirile scrise de inteligența artificială, pe care le cred create de oameni, arată un studiu Cambridge
















