Fostul consilier financiar al lui Nicolae Ceausescu face dezvaluiri: „Președintele țării nu avea salariul cel mai mare din Romania!”
4029
Sursa: stirilekanald.ro Petre Gigea a fost ministru de finanțe și consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu.
În prezent scriitor, Petre Gigea (87 de ani) a fost un reputat economist și diplomat înainte de 1989, îndeplinind următoarele funcții în regimul comunist: primar al Craiovei, prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Dolj, consilier al președintelui Nicolae Ceaușescu, guvernator al României la FMI și Banca Mondială, ministru de finanțe, ambasador al României la Paris și ambasador la UNESCO!
Într-un interviu acordat ziarului „Gazetă de Sud”, Gigea - ministru de finanțe între 1981 și 1986 - a vorbit și despre faptul că dictatorul nu a avut niciodată cel mai mare salariu din România, așa cum se credea.
„15.000 de lei era salariul lunar al președintelui României prin 1984. Primul-ministru avea cu o mie de lei mai puțin decât el, viceprim-ministrul cu două mii de lei mai puțin, iar noi, miniștrii, aveam mai puțin. O precizare: 9.000 de lei era salariul meu propriu-zis de ministru, plus 2.000 de lei – indemnizația de conducere, dar care nu intra la calculul pensiei deoarece Ceaușescu nu accepta ideea unor pensii mari.
La ora aceea, cursul neoficial al dolarului american era de aproape 30 de lei. Dacă am face un calcul aproximativ, am putea zice că salariul lui Nicolae Ceaușescu a fost de aproape 500 de dolari SUA pe lună”, a rememorat Gigea.
Apoi, fostul demnitar a povestit o întâmplare neștiută trăită cu Ceaușescu: „La sugestia unor colegi miniștri, prin noiembrie 1985 m-am dus într-o zi la Nicolae Ceaușescu cu o propunere de mărire a salariului lui, știind că, implicit, se vor mări astfel la toți de sub el. Am trecut, ca propunere, 20.000 de lei pentru el, ca președinte al României.
De ce? Se majoraseră salariile și directorul general din Valea Jiului încasa 19.000 de leipe lună (salariu plus sporuri). Nu a fost de acord cu propunerile mele și a acceptat mărirea salariului de la 15.000 la 16.000 de lei, adică echivalentul a 530 de dolari SUA”, a povestit Gigea pentru gds.ro.
Sursa: stirilekanald.ro
21.08.2026
17:53
06.02.2020
12:40
28.12.2018
19:03
10.12.2018
13:39
29.10.2018
16:30
10.10.2018
20:03
08.10.2018
20:03
08.10.2018
15:39
25.09.2018
16:19
20.05.2018
20:02
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin


















