Forum regional FRATI, organizat la Ungheni cu participarea unor delegații din România, concomitent cu Festivalul recoltei, vinului și promovării tradițiilor naționale „Ungheni FEST”
1560
Facebook
Forumul regional „Agenda de Transformare și Integrare FRATI” a demarat astăzi în municipiul Ungheni, cu participarea autorităților locale din raion, a unor delegații din județele înfrățire din România, membrilor euroregiunii Siret – Prut – Nistru din care face parte și Consiliul raional Ungheni, dar și a principalilor parteneri de dezvoltare a raionului Ungheni.
Evenimentul, care se va desfășura timp de două zile, a debutat cu intonarea imnurilor celor două state românești și cu discursuri ale lui Dionisie Tarnovschi, președintele raionului Ungheni, Vitalie Vrabie primarul de Ungheni, Igor Grosu, președintele Parlamentului R. Moldova, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, Ionel Ovidiu Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova, Ovidiul-Viorel Naftanailă, prim-colaborator al Ambasadorului României în R. Moldova, și Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie de la Chișinău.
Participanții la Forumul FRATI vor participa sâmbătă, 28 septembrie, la Festivalul Recoltei, Vinului și Promovării Tradițiilor Naționale – „Ungheni Fest”, alături de toți unghenenii.
Evenimentul va celebra recolta bogată și tradițiile locale, aducând în centrul atenției 16 vinării, 25 de primării participante și o diversitate de produse locale. Vizitatorii se vor putea bucura de bucatele tradiționale din Orășelul Gastronomiei, vinurile alese din Cartierul Vinăriilor și fructele și legumele proaspete din Aleea Produselor Agricole.
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:16
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
















