Fond de DEZVOLTARE și solidaritate pentru sectorul agricol din R. Moldova. Dorin Recean, în cadrul Platformei de Parteneriat pentru R. Moldova: „Cu sprijinul țărilor partenere și prietene punem bazele unei creșteri substanțiale și pe termen lung”
1207
„Guvernul face eforturi pentru a pune bazele unei creșteri economice substanțiale și pe termen lung, iar R. Moldova continuă să se dezvolte, în pofida tuturor provocărilor cu care se confruntă”, a dat astăzi asigurări prim-ministrul Dorin Receran, în cadrul celei de-a cincea conferințe ministeriale a Platformei de Parteneriat pentru R. Moldova, care s-a desfășurat la Chișinău.
Potrivit premierului, Platforma de Parteneriat pentru R. Moldova are un rol esențial în sprijinirea parcursului european al republicii noastre, în contextul în care în acest an au fost demarate negocierile de aderare la UE.
„Dacă inițial platforma era axată pe nevoile imediate de a absorbi șocul crizelor legate de agresiunea rusească în Ucraina, în prezent aceasta sprijină dezvoltarea pe termen lung a R. Moldova, în conformitate cu obiectivul strategic de aderare la UE. Punem bazele unei creșteri substanțiale și pe termen lung, concentrându-ne pe domeniile care au atât o capacitate de absorbție adecvată, cât și potențialul de a genera o creștere suplimentară. Astfel, acordăm prioritate infrastructurii, energiei, agriculturii durabile și cu valoare adăugată înaltă și extinderii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii”, a specificat premierul în discursul său de deschidere a evenimentului.
Pe lângă eforturile de atenuare a consecințelor agresiunii ruse în Ucraina, inclusiv a crizei energetice, premierul a accentuat și necesitatea actuală de a sprijini sectorul agricol, urmare a condițiilor meteorologice extreme. Astfel, a fost propusă inițiativa de creare a unui Fond de dezvoltare și solidaritate pentru sectorul agricol din R. Moldova, menit să ajute agricultorii să facă față dificultăților legate de calamitățile naturale, să se adapteze la schimbările climatice.
CITIȚI și Un nou pachet financiar consistent pentru R. Moldova: 385,1 milioane de euro, mobilizate în cadrul celei de-a cincea conferințe a Platformei de Parteneriat pentru R. Moldova! Proiectele concrete pentru care vor fi cheltuiți banii
Evoluțiile și măsurile de realizat în domeniile prioritare de acțiune au fost discutate, pe parcursul zilei, în cadrul celor patru grupuri de lucru: Justiție, anticorupție și securitate; Energie, eficiență energetică și mediu; Dezvoltarea economică durabilă și infrastructura strategică; Reforma administrației publice și managementul finanțelor publice.
În declarațiile de după eveniment, miniștrii de Externe ai statelor inițiatoare ale Platformei de Parteneriat pentru R. Moldova au exprimat angajamentul de a sprijini parcursul european al republicii noastre și de a oferi asistență pentru realizarea reformelor ce ne vor ajuta să avansăm pe această cale.
La Conferința Ministerială a Platformei de Parteneriat pentru Moldova au fost semnate nouă acorduri de finanțare, în valoare de peste 380 de milioane de euro. Implementarea acestor acorduri, potrivit autorităților, va accelera modernizarea R. Moldova.
Platforma de Parteneriat pentru Moldova a fost inițiată de România, Germania și Franța și se află la cea de-a cincea ediție. Evenimentul a reunit peste 65 de delegații - miniștri, viceminiștri, secretari de stat ai ministerelor de Externe din statele partenere, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai organizațiilor internaționale.
07.02.2026
15:59
417
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
381
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
501
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
448
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
568
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
590
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
540
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
583
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
484
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
662
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
922
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
1092
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
07.02.2026
15:59
404
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
364
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
483
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
436
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
557
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
576
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
531
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
572
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
475
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
653
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
912
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
1080
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
806
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
733
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
865
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
818
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
840
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
06.02.2026
16:51
729
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
06.02.2026
16:12
777
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
06.02.2026
14:54
736
Moscova și Kiev continuă negocierile „foarte complexe, dar constructive” de la Abu Dhabi, după primul schimb de prizonieri din octombrie
796
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
879
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
06.02.2026
12:07
989
Adjunctul șefului GRU, generalul Vladimir Alekseiev, împușcat într-un bloc din Moscova și spitalizat; autorul atacului, deocamdată neidentificat
06.02.2026
11:56
915
Investițiile au crescut cu 22%, 64.000 de locuri noi de muncă și reforme pro-europene anunțate de Ministerul Dezvoltării Economice pentru 2026
06.02.2026
11:27
815
Laboratoare STEAM ultramoderne în nouă școli model din Moldova, modernizate cu finanțare de la Uniunea Europeană
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














