FILME care ne fac să PREȚUIM ce avem şi să fim recunoscători

Sunt filme care ne pun pe gânduri, dar care ne vor releva la final zeci de motive pentru care să arătăm gratitudine pentru ce avem și ce suntem.

Sărbătorile de iarnă vin mereu cu o efuziune de emoții pozitive, datorită reîntâlnirii cu vechi prieteni și reîntregirii familiei. Devenim mai buni, mai generoși, tocmai pentru că realizăm ce important este să putem serba un astfel de eveniment în pace, alături de cei dragi nouă. Trecerea într-un nou an ne face să tragem linie, să rememorăm lucrurile frumoase care ni s-au întâmplat, să ne facem planuri și să ne adunăm forțele pentru un nou început, pentru un nou start.

Articolul de astăzi se referă la zece filme care au puterea să ne facă recunoscători pentru tot ceea ce avem. Să privim retrospectiv și să mulțumim pentru lucrurile bune din viața noastră. Gratitudinea este sentimentul cu cea mai mare forță de a ne ridica atunci când ne simțim triști, supărați, deprimați.

Dacă suntem recunoscători, vom fi fericiți. Și asta pentru că, simțind recunoștință, activăm regiunile din creier care produc dopamină și serotonină. Antidepresivele de tipul Prozac și Bupropion ridică niveul de dopamină, respectv serotonină.

Dar asta face și gratitudinea, fără efecte secundare și fără prescripții medicale. Citiți rândurile de mai jos și vă vor veni în minte zeci de motive pentru care să fiți recunoscători. Poveștile vă vor copleși, dar starea de bine de la final e garantată.

The Giver/Darul lui Jonas

Filmul îi învăţa pe tinerii spectatori valorile democratice prin portretizarea unei lumi totalitare, în care individul îşi pierdea identitatea. Filmul este o meditaţie asupra a ceea ce ne face umani. The Giver/Darul lui Jonas e o interpretare cinematografică a „Mitului peşterii”, alegoria lui Platon. Jonas devine „filozoful” ce intră în posesia adevărului, toţi ceilalţi din comunitatea lui fiind „orbi”.

Lumea în care trăieşte Jonas pare a fi una perfectă. Totul e sub control. Frica, suferinţa şi războiul au dispărut. Nimeni nu are de făcut vreo alegere. Fiecărei persoanei i s-a desemnat un rol în cadrul comunităţii, iar conducătorii ei iau toate deciziile, fără a face vreo greşeală.

Când Jonas este ales Receptor al Amintirilor Comunităţii, de către Consiliul Înţelepţilor condus de personajul lui Meryl Streep, începe să vadă lumea cu alţi ochi. Tânărul Jonas descoperă o lume nouă, fascinantă, vie, plină de peisaje feerice, de emoţii, care îl atrage ca un magnet.

Pentru că lumea în care trăiesc restul personajelor este una artificială și lipsită de evenimente, echipa de producţie - în frunte cu Ross Emery, directorul de imagine - a luat ad litteram sensul expresiei „viaţă lipsită de culoare”. Prin urmare, filmul începe în alb şi negru. Pe măsură ce Jonas începe să trăiască amintiri, în poveste începe să se insinueze culorile.

El laberinto del fauno (2006)/Labirintul lui Pan

În Spania aflată în plin Război Civil, mica Ofelia trăiește în lumea cărților populate de personaje fantastice. Pare să fie ultima persoană capabilă să schimbe ceva în jurul ei și totuși este singura capabilă de eroism atunci când se confruntă cu monștri nu din basme, ci umani. Intenția regizorului Guillermo del Toro a fost de a vorbi, într-un limbaj codificat, despre perioada neagră a fascismului. „Pentru mine, spune regizorul, fascismul reprezintă cea mai cruntă oroare și de aceea reprezintă subiectul ideal pentru a face din el o poveste pentru adulți.

Pentru că, dincolo de toate, fascismul este o formă de pervertire a inocenței, și deci a copilăriei. Pentru mine fascismul reprezintă moartea sufletului, întrucât te forțează să iei niște decizii drastice și lasă urme adânci în cei care trăiesc în timpul lui.

De aceea adevăratul monstru din film este Căpitanul Vidal, jucat de către Sergi Lopez. Un monstru real, comparativ cu cei care populează labirintul. Fascismul te consumă, gram cu gram, nu neapărat fizic, dar cu siguranță la nivel spiritual. În acest film cred că am reușit să vorbesc mai bine despre fascism decât în filmele mele precedente. Mai bine, mai profund, mai negru și mai complex, mai metaforic”.

Fahrenheit 451 (1966)

Într-o societate a viitorului supertehnologizată, când ecranul televizorului îmbracă un întreg perete, când mijloacele de transport sunt ultramoderne, cărțile sunt interzise, iar cei care sunt surprinși că le dețin, sunt aspru pedepsiți. Oamenii devin reci, trişti, niște roboți. Dar adevăraţii oameni, iubitori de adevăr, de bine şi de frumos, încă netransformaţi în roboţi, se ascund în păduri unde memorează scrieri celebre.

Aceasta este soluţia salvatoare pe care ei o găsesc pentru a conserva un patrimoniu unic moştenit de umanitate de-a lungul timpului. Povestea îl are în prim plan pe Montag, un pompier care nu mai stinge incendii, ci le provoacă, dând foc cărților; la sfârșitul lucrului, se întoarce docil acasă, la soția sa Clarisse, fără nici un gând străin. Iată însă că, într-o zi, cunoaște o altă femeie, Linda, care este o înfocată cititoare de cărți și-i trezește și lui Montag interesul pentru cuvintele scrise și ideile pe care le conțin...

Nineteen Eighty-Four (1984)

Acţiunea din clasicul roman al lui George Orwell se petrece într-o lume a viitorului (faţă de momentul la care a fost scris romanul) în care un guvern totalitar a luat sub stăpânire teritoriul pe care se aflase odată Marea Britanie. După Războiul Atomic, lumea este împărţită în trei
care are control absolut asupra tuturor cetăţenilor săi.

Winston Smith (John Hurt) este unul dintre birocraţii de aici şi face parte dintr-un departament important, datoria acestuia fiind de a rescrie istoria. În vreme ce colegul său, Pearsons (Gregor Fisher) pare destul de mulţumit să respecte aceste legi aberante, Smith comite „crima” de a se îndrăgosti de Julia (Suzanna Hamilton), care lucrează pentru Ministerul Adevărului, iar cei doi găsesc o modalitate de a scăpa de sub control, însă asta este o iluzie pentru că, în realitate, nimeni nu este cu adevărat liber.

Quod erat demonstrandum/Q.E.D. (2013)

România, 1984. Decizia unui matematician de a publica o lucrare într-o revistă a unei universități americane, fără să ceară permisiunea autorităților comuniste, va declanșa un lanț de evenimente care va schimba viețile celor din jurul său. Până la urmă, nu există decizii fără consecințe...

Plasarea acţiunii în anul 1984 trimite cel mai probabil la romanul lui George Orwell: societatea totalitară manifestă obsesia supravegherii (ca şi personajul lui Florin Piersic Jr., care analizează oamenii din jur chiar în timpul liber, însăşi soţia lui - jucată de Medeea Marinescu - fiind un „dosar”).

Apar câteva episoade-cheie pentru „epoca de aur”: celebra coadă la Peco, colectarea sticlelor, iar penuria alimentelor şi cozile sunt relatate amuzant de tatăl Elenei, jucat admirabil de Virgil Ogăşanu.

Brazil (1985)

Este o viziune întunecată şi sarcastică a unui foarte posibil viitor al omenirii. Într-un viitor perfect al eficienţei utopice, în care domnesc tehnologia şi birocraţia în formele lor supreme, şi unde supravegherea decretată de guvernanţi este omniprezentă şi acceptată ca un inconvenient cotidian, viaţa lui Sam Lowry ia o turnură bizară sub influenţa unei serii de evenimente.

Children of Men/Copiii tatălui (2006)

Pământ, anul 2027: speranţele pentru viitor s-au diminuat. Sunt aproape 19 ani de la ultima naştere a unui copil şi cu fiecare an care trece, inexplicabil, fără o naştere pe întreg pământul, omenirea se apropie de dispariţie, cerându-şi ultimele drepturi asupra viitorului. În timp ce majoritatea oamenilor aleg să îmbrăţişeze inevitabilul şi se îndreaptă spre separatism, ilegalitate şi nihilism, alţii se luptă pentru o planetă unită şi pentru drepturile populației aflate pe cale de dispariţie...

Gattaca (1997)

Ingineria genetică a creat in laboratoarele sale omul superior. Vincent Freeman (Ethan Hawke) este unul dintre ultimii oameni născuţi natural, nu în laboratoarele genetice. Miopia de care suferă îi oferă o poziţie umilă în societate, aceea de portar la uriaşa corporaţie Gattaca. Însă ceea ce nu poate fi controlat în laboratoare este dorinţa omului de a-şi împlini visurile.

Vincent Freeman şi-a dorit întotdeauna să poată zbura în cosmos, dar moştenirea genetică nu-i permite. El cumpără identitatea unui atlet şi astfel este selecţionat pentru o mult visată misiune pe Titan. Însă o crimă petrecută pe Gattaca îl ameninţă pe Vincent cu deconspirarea şi periclitează relaţia de dragoste abia înfiripată între el şi Irene (Uma Thurman).

Alphaville (1965)

Alphaville este un oraş din viitor de pe o altă planetă decât Pământul, condus de un supercomputer ucigaș care a declarat emoțiile sincere crimă capitală și care organizează execuții în masă ceremoniale într-un sinistru bazin de înot.

Lemmy Caution (Eddie Constantine) se decide să distrugă computerul (hrănindu-l cu poezie) și o seduce și pe fragila Natașa (Anna Karina), fiica savantului nebun, care n-a auzit niciodată cuvintele „dragoste” sau „conștiință”, trezindu-i emoțiile adormite.

Sursa: eva.ro