Pedagogul anului 2014 al mun. Chișinău: „Fiecare copil e o individualitate”

La sfârșitul săptămânii trecute, municipiul Chișinău și-a desemnat cel mai bun pedagog al anului 2014. Acesta a devenit Virginia Vangheli, învățătoare de clasele primare la Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” din capitală. De mai bine de 20 de ani, viața doamnei Virginia e legată de catedră. Este deținătoarea gradului didactic superior, dar și coautor al mai multor manuale școlare. În cadrul Galei Laureaților, profesoara a concurat alături de alți nouă pedagogi pentru marele premiu. Fiecare dintre ei a pregătit câte o mică scenetă despre cum văd ei școala viitorului. Prezentarea Virginiei Vangheli a primit cele mai înalte aprecieri de la juriu, care i-a conferit distincția „Pedagogul Anului”. Învățătoarea spune însă că a reușit să câștige, pentru că a muncit mult, iar banii primiți îi va investi tot în copiii ei.

Doamnă învățătoare, cum ați pornit în acest concurs al celui mai bun profesor din municipiul Chișinău?

A fost greu. Concursul a fost organizat în mai multe etape. La început, am prezentat portofoliul, după care am susținut o oră publică într-o instituție străină mie, iar într-un final a fost proba de inteligență profesională și tema de acasă, de la Gala Laureaților.

Ce ați pregătit la acea prezentare, cu ce ați cucerit juriul?

Cu tema asta de acasă este o poveste aparte. Era deja a patra variantă de scenariu pe care o gândeam. Îi știam pe copiii mei creativi și obișnuiți cu scena, i-am lăsat să fie firești și ei s-au comportat așa cum au simțit. Ideea mea a fost să prezint o scenetă, prin care să arăt că elevii sunt autorii propriului destin. Pedagogilor le revine misiunea de a nu-i schimba, ci de a-i susține așa cum sunt, pentru că ei sunt cei mai creativi.

Ce înseamnă această apreciere pentru dvs.?

Este un concurs prestigios al celor mai buni pedagogi. Pentru mine a însemnat în primul rând o onoare, o verticalitate profesională și, totodată, mă face să fiu responsabilă și să nu dezamăgesc în continuare. S-au implicat și cei ai casei foarte mult, vă dați seama, cu munca asta trebuia să merg și la 22.00 acasă!

Când erați pe scenă, cu florile în brațe și aplauzele în urechi, la ce vă gândeați?

M-am simțit în al nouălea cer. Mă gândeam că, uite, dacă muncești mult, poți realiza lucruri frumoase, că munca pe care am depus-o a fost apreciată, a fost văzută și eram foarte mulțumită. Știam că mi-e bună programa și am o prezentare reușită, simțeam că am mers bine până acum, dar nu m-am așteptat să câștig.

Copiii cu care ați participat la scenetă cum au reacționat când au aflat că ați câștigat?

Eu nici nu am știut că o să vină atât de mulți în sală, că o să aibă o pancartă și când i-am văzut, m-am emoționat mai mult decât atunci când eram în scenă! Văzându-i cum aleargă cu toții la mine, cu flori în mână… le-am promis că, dacă vom fi finaliști, o să le organizez la toți o petrecere.

Și acum trebuie să ieșiți cu clasa…

Normal că da, ne ducem chiar acum, joi, înainte de vacanță.

Colegii de la liceu ce v-au spus? Ați făcut mai popular numele liceului?

Foarte mulți colegi au fost prezenți în sală, m-au sunat și alții din alte instituții, m-am simțit așa de onorată, iar la una din ședințe domnul director m-a menționat și a spus că este o performanță pentru instituția noastră. Sincer, m-am simțit copleșită de emoții!

Acum vă pregătiți să cuceriți și trofeul la etapa națională?

Da. Se zice că e mult mai drastică, pentru că vin profesori din raioane, vin cei mai buni din cei buni. Am înțeles că sunt candidați care vin deja la a doua, a treia ediție, adică au experiență și țin să ia locul I. Eu consider că e o ambiție foarte bună, dar nu știu dacă o să-mi ajungă mie puterea asta. Este un concurs frumos, iar aceste emoții trebuie trăite măcar o dată în cariera profesională.

Cum vedeți noul Cod al Educației, propus de Ministerul Educației? Sunt propice schimbările pentru școlari?

La clasele primare se vrea ca elevii să nu fie notați, să fie disciplinele opționale la alegere, să se reducă din numărul de discipline… toate lucrurile însă trebuie făcute dozat. Elevul nenotat este un elev nemotivat. În primii patru ani, trebuie să fie o cultură generală: matematică, scris, cultura comunicării, arte, dar nu trebuie să fie 12 ani de studiu obligatoriu. Copiii duși în spate cu note de 5 și 6… La liceu trebuie să fie copii care fac performanțe. Aș vrea să fie introdusă disciplina „caligrafia” sau „arta de a scrie compuneri”.

Ce generație de profesori crește acum? Credeți că aceștia sunt la fel de buni ca pedagogii de pe timpuri?

În anii precedenți am avut studenți de la Universitatea Pedagogică. Sunt diferiți. Unii sunt tare slăbuți, alții însă iubesc copiii. Ca profesor, trebuie să te dăruiești mult, să lucrezi cu pasiune și cu abnegație. Fiecare copil e o individualitate – asta trebuie să înțelegem.

Pedagogii au și momente de glorie, ca acesta, dar și căderi emoționale, când salariul mic și copiii obraznici îi fac să regrete că au ales această meserie. Dvs. v-a părut rău vreodată că ați pornit pe acest drum?

Eu vin dintr-o familie de profesori. Mama mea e învățătoare de limba și literatura română. De mică, ea îmi povestea că eu scriam pe toți pereții și de atunci știam că o să fiu profesoară. Nu o spun de dragul cuvintelor cu ecou. Altceva nu știu dacă aș putea face. E cea mai frumoasă profesie pe care a dat-o Dumnezeu pe pământ, e cea mai nobilă. Noi suntem autorii personalității copiilor, dar nu ai destinului lor. Sunt mândră că sunt profesor, că fac bine ceea ce fac. De multe ori când am febră, mă simt rău și vin la școală, după prima oră îmi trece totul! Elevii sunt energici, pozitivi și atât de sinceri!

Ce intenționați să faceți cu premiul de 10 000 de lei pe care l-ați primit?

Vreau să-i investesc într-un proiect nou educațional, ceva pentru clasa mea. Ne place să călătorim foarte mult. Aș motiva elevii, i-aș lua la mare, ei ar face și ore de matematică, de exemplu, și s-ar odihni. Sunt niște copii extraordinari, care merită toată dăruirea mea.

Vă mulțumim!