Femei care luptă pentru a spune adevărul

Blogosferă // Puterea unui laptop conectat la internet

OWH studio în colaborare cu Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului a invitat cinefilii la proiecţia filmului documentar „Forbidden Voices” („Voci interzise”) şi la o discuţie post-film la tema „Libertatea şi cenzura internetului în R. Moldova”. Eroinele filmului „Voci interzise” sunt trei femei obişnuite: Yoani Sánchez (Cuba), Farnaz Seifi (Iran) şi Zeng Jinyan (China), care în ciuda presiunilor constante îşi continuă activitatea de blogging pentru a putea informa oamenii din întreaga lume despre încălcările drepturilor omului din țările lor. Filmul dezvăluie imagini autentice şi interviuri cu persoane care au căzut victime ale regimurilor dictatoriale pentru simplul fapt că şi-au făcut publice opiniile.

Yoani Sánchez

„Frica face parte din vieţile noastre, doar că fiecare reacţionează la ea diferit. Mie îmi dă curaj”, se confesează la un moment dat Yoani. Curajul e cel care o face să nu se lase de scris şi să continue să-şi actualizeze pe ascuns blogul, obţinând acces online doar deghizată ca turist în incinta hotelurilor. Şi ce dacă blogul ei e cenzurat de către stat? Şi ce dacă e răpită şi bătută de poliţie? Şi ce dacă telefonul ei este ascultat şi trăieşte sub supraveghere permanentă, cu sentimentul pericolului şi nesiguranţei, nu numai ea, dar întreaga ei familie? Ce îi va spune fiului său când acesta va creşte mare şi o va întreba: „Ce ai făcut ca să schimbi lucrurile?”. Regimul Castro îi poate lua viitorul, îi poate lua viaţa, dar nu şi convingerile, nu şi aspiraţiile spre libertate, nu şi sufletul. Revista TIME o include în lista celor mai influente o sută de voci din lume.

Yoani nu protestează public, nu cheamă lumea la revoluţie, ci pur şi simplu ţine un jurnal de blog a ceea ce se întâmplă în Cuba. E o formă de disidenţă şi aceasta. Blogul acestei tinere adună lunar peste paisprezece milioane de accesări. Pentru faptul că spune ceea ce gândeşte, Yoani este văzută ca un mare pericol de către şi pentru partidul de guvernământ. Tânăra organizează ateliere de blogging printre scriitori şi se manifestă ca o activistă pentru drepturile omului. În acest context, o vedem în film cum se manifestă pentru a convinge un deţinut politic să renunţe la greva foamei pe care o ţinuse 134 de zile. De altfel, neavând alternative, greva foamei e singura modalitate a multor oameni din Cuba de a se opune regimului, de a lupta contra lui.

Farnaz Seifi

Acum zece ani, când Farnaz şi-a creat un blog şi a început să scrie împreună cu alte femei despre problemele femeilor în Iran, despre inechitatea socială şi inegalitatea în drepturi ale acestora în raport cu bărbaţii, Guvernul a început să cenzureze blogosfera şi să opereze arestări. Vorba unui personaj din film: „Curajul e contagios”. Guvernul a început să filtreze cuvântul „femei” şi să interzică accesul la blogul activiştilor pentru drepturile femeii. Farnaz citează cazuri juridice în care dacă organele genitale ale unui bărbat ar fi rănite într-un accident rutier, i s-ar acorda o sumă mai mare de bani decât dacă o femeie ar muri într-un accident, acestea valorând mai mult decât viaţa unei femei. Grupuri de feministe îmbrăcate în alb protestează paşnic, cu gladiole în mâini, iar poliţia se manifestă faţă de ele cu violenţă şi brutalitate. Farnaz este arestată, după care se exilează. Pe moment, colaborează cu organizaţia „Reporteri fără frontiere”. Pentru a-şi proteja familia rămasă în Iran, îşi continuă activitatea de blogging sub pseudonim, pentru că e fascinant „să poţi fi tu însuţi mass-media”. Farnaz aduce în discuţie ideea „războiului cibernetic” şi a forţei acestuia.

Zeng Jinyan

Prin intermediul blogurilor şi al Twitterului, Zeng, împreună cu soţul său, a vorbit despre abuzurile comise de către stat împotriva cetăţenilor Chinei. Pentru acest fapt, le-a fost percheziţionat apartamentul, le-au fost confiscate telefoanele şi computerele, li s-a blocat accesul la internet. Soţul ei a fost închis pentru trei ani, iar ea, împreună cu copilul său de aproape doi ani, ţinută în arest la domiciliu. Suferinţa cea mare a acestei tinere este pentru copilul său care este supus la privaţiune de libertate încă „din faşă”. Femeia îşi manifestă indignarea faţă de paradoxul că, totuşi, Constituţia chineză le garantează dreptul la libera exprimare, dar în realitate acest drept le este ignorat. Tinerii nu ştiu ce s-a întâmplat cu adevărat în ţara lor, pentru că istoria este rescrisă şi falsificată în mod uimitor chiar sub ochii celor care au trăit o bună parte din viaţă până la 1989. Pentru ea, ceea ce se întâmplă în China seamănă cu ceea ce întâmplă în romanul lui George Orwell, „1984”.

Există cenzură internautică în R. Moldova?

Cenzura este specifică societăţilor cu regimuri autoritare, după cum am văzut în cele trei cazuri descrise mai sus. În R. Moldova nu există subiecte tabu sau care nu ar putea fi discutate şi nu ne putem plânge de lipsa unei pluralităţi de opinii, iar această pluralitate de opinii reflectă pluralitatea partidelor politice existente.

Recent, Procuratura Generală şi-a manifestat intenţia de a încheia acorduri cu providerii de Internet, prin care să-i oblige să blocheze accesul utilizatorilor din R. Moldova la diferite site-uri. În acest mod ar putea fi limitat accesul cetăţenilor la informaţie şi restricţionată libertatea de exprimare. Sub umbrela „securităţii naţionale” multe se mai pot muşamaliza, inclusiv cenzura politică.