Felicitare de la Dodon pentru socialiști
1815
Deși este președintele R. Moldova, Igor Dodon a ținut să felicite astăzi un partid politic, e adevărat că pe cel condus anterior de domnia sa.
„Acum 21 de ani, Ministerul Justiţiei înregistra oficial o nouă formaţiune politică – Partidul Socialiştilor din Republica Moldova. Aceşti 21 de ani au fost cu bune şi rele, cu perioade de dezvoltare prielnice, dar şi cu perioade mai puţin prielnice. A fost un drum lung, care însă s-a meritat să fie parcurs, deoarece astăzi PSRM este formaţiunea care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetăţenilor”, își începe Dodon felicitarea, chiar dacă a preluat cu scandal, în 2011, formațiunea de la Valeriu Krîlov.
În mesajul său pe Facebook, Dodon se asociază total cu socialiștii, vorbind despre „drumul nostru”, „împreună”, dar și despre „rolul important” pe care PSRM ar urma să-l joace „în istoria R. Moldova”.
„În scurt timp, ţara va trece prin alegeri parlamentare. PSRM e pur şi simplu obligat să învingă în aceste alegeri pentru a da o nouă şansă de viitor Republicii Moldova şi eu sunt convins că anume aşa şi se va întâmpla. PSRM nu are altă alternativă decât să preia puterea şi să pună capăt dezmăţului care e în întreaga ţară de ani buni de zile. PSRM are capacitatea de a conduce eficient Republica Moldova şi de a asigura un nivel înalt de bunăstare cetăţenilor, aşa cum îl merită ei, şi împreună vom demonstra acest lucru în perioada imediat următoare”, se arată convins Igor Dodon.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU


















