Familia lui Michael Schumacher, ACUZATĂ că ascunde adevărul în cazul fostului campion mondial
2268
Sursa: ziare.com
Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Michael Schumacher acuză familia fostului mare sportiv că ascunde adevărul în privinţa stării de sănătate a acestuia.
Fostul manager al lui Schumacher, Willi Weber, a acuzat-o pe soţia lui Michael, Corinna, că ţine adevărul departe de fanii fostului sportiv.
„Familia Schumacher nu spune întreg adevărul! Vorbesc însă degeaba, nu se mai ţine cont de părerea mea. Când sunt singur acasă şi sună telefonul, de multe ori simt că va fi Michael şi-mi va spune «Willi, ce mai faci? » Speranţa moare ultima”, a afirmat Willi Weber, citat de The Mirror.
La sfârşitul anului trecut, familia Schumacher a anunţat că nu va mai face niciun anunţ cu privire la starea de sănătate a lui Michael.
Cazul Schumacher, în ordine cronologică
Michael Schumacher a suferit, pe 29 decembrie 2013, un accident pe o pârtie de schi din Franţa, după ce s-a lovit cu capul de o stâncă.
Fostul sportiv german a fost transportat de urgenţă la spital, unde a suferit trei operaţii.
Doctorii au început să-l trezească din coma indusă în data de 30 ianuarie 2014.
Managerul lui Michael Schumacher a anunţat, pe 16 iunie 2014, că fostul campion mondial de Formula 1 a ieşit din comă şi a fost externat din spitalul din Grenoble, fiind mutat în Elveţia, la o clinică din Lausanne.
La începutul lunii septembrie 2014, Schumacher a fost mutat din nou, de această dată în locuinţa sa.
Din acel moment, informaţiile despre starea de sănătate a sportivului venite pe căi oficiale au fost tot mai puţine.
Sursa: ziare.com
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















