EXPOZIȚIE de artă plastică: Zeci de lucrări din colecția Muzeului de Artă Brașov, expuse la Muzeul Național de Artă al Moldovei
1858
Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, în colaborare cu Muzeul de Artă Brașov, inaugurează vineri, 9 iulie, expoziția retrospectivă „Hans Mattis-Teutsch. Sub semnul avangardei”.
Expoziția „Hans Mattis-Teutsch. Sub semnul avangardei” reunește 34 de lucrări de artă plastică din colecția Muzeului de Artă Brașov semnate Hans Mattis-Teutsch, inclusiv 10 linogravuri, nouă acuarele, patru pasteluri, opt lucrări de statuarie mică și trei picturi de șevalet.
Menționăm că aceeași expoziție a mai fost itinerată la Muzeul Ferenczy Szentendre (2015), Muzeul de Artă Cluj-Napoca (2017), ICR Viena şi Muzeul Judeţean de Artă „Centrul artistic Baia Mare” (2018), Palatul Suțu, București (2020).
Inaugurarea expoziției va avea loc vineri, 9 iulie, începând cu la ora 16.00, iar organizatorii roagă vizitatorii să poarte mască de protecție.
Potrivit curatorului Radu Popica, istoric de artă, Hans Mattis-Teutsch este un artist complex, reprezentativ pentru avangarda artistică a Europei Centrale, personalitate polivalentă - pictor, grafician, sculptor, teoretician al artei și poet.
Hans Mattis-Teutsch începe studiile de artă la Braşov. Ulterior frecventează, timp de un an, cursurile Şcolii Naţionale Regale de Arte şi Meserii din Budapesta și studiază în cadrul secţiei de sculptură a Academiei Regale de Arte Frumoase din München (1902-1905). Între anii 1905- 1908 locuieşte la Paris. Urmează studii libere de artă.
Debutează în 1907 la Salonul Naţional de Toamnă de la Budapesta. Se stabileşte pentru scurt timp la Berlin. Studiază sculptura egipteană, antică şi neoclasică. În 1908 revine la Braşov. În următorii ani lucrează şi expune la Braşov. Călătoreşte frecvent la Viena şi Budapesta. Expune la saloanele naţionale de la Budapesta (1916-1918). Participă la expoziţiile organizate de grupul Ma. În anul 1917 deschide prima expoziţie personală la galeria Ma. După război colaborează cu Abstrakte Gruppe der Sturm (Berlin) şi A bis Z Gruppe (Köln). Expune la galeria Der Sturm (1921-1925).
În ţară a expus la Cluj şi Bucureşti, în anul 1924 participând la Expoziţia Internaţională de Artă a revistei Contimporanul. În 1928 a participat la Expoziţia Abstractă Internaţională de la Berlin. În 1931 a publicat Ideologia Artei, lucrare teoretică în care şi-a expus concepţia despre artă. Începând din 1933 până în 1944 s-a retras din viaţa publică pe fondul unor probleme familiale și a ascensiunii extremismului. După război a îndeplinit un rol important în relansarea vieții artistice a Brașovului prin înfiinţarea unui sindicat al artiştilor și a unei academii libere de pictură, participând la expoziţiile colective organizate la Braşov, Între anii 1950-1953 este exclus din viaţa expoziţională, datorită refuzului de a se conforma dogmelor realismului socialist. După 1955 revine în viaţa expoziţională. Ocupă funcţia de preşedinte al U.A.P. - filiala Braşov. Începând cu sfârşitul anilor `60 mai multe expoziţii retrospective şi monografii restabilesc locul cuvenit creaţiei sale în cadrul artei româneşti din secolul XX.
10.04.2026
11:56
249
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
380
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
370
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
406
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
587
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
593
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
591
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
527
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
496
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
603
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
10.04.2026
11:56
14
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
340
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
326
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
372
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
560
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
573
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
575
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
515
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
487
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
589
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
649
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
686
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
603
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
551
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
560
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
623
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
624
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
632
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
562
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
669
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
597
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
607
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
912
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
593
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
679
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














