Exerciţii de relaxare care-ţi protejează vederea
1067
sursa: eva.ro Atunci când petreci o perioadă îndelungată în faţa calculatorului, începi să resimţi oboseala. Ochii se înroşesc, iar tu simţi tot mai tare nevoia unui concediu prelungit. Specialiştii au totuşi veşti bune: exerciţiile de relaxare. Potrivit spuselor experţilor, ele îţi pot proteja vederea.
Fără să-ţi dai seama, ochii tăi devin din ce în ce mai chinuiţi, mai ales când petreci peste opt ore în faţa monitorului şi, apoi, relaxându-te în faţa televizorului, înainte de a merge la culcare. Rezultatul? Devii din ce în ce mai obosită şi lipsită de poftă de viaţă. Iată, aşadar, potrivit eva.ro, ce ai putea face pentru a-i proteja!
Dormi suficient
În contextul unei vieţi cotidiene agitate, poate părea aproape imposibil să dormi cele 8 ore pe noapte recomandate de specialişti. Totuşi, încearcă să profiţi de momentele libere pe care le ai la dispoziţie şi să te odihneşti corespunzător. Acest lucru îţi va reda tonusul şi vei căpăta mai multă energie pentru a face tot ce ţi-ai propus.
Clipeşte des
Această acţiune ajută la menţinerea hidratării ochiului. Atunci când clipeşti în mod regulat, ochiul începe să producă lacrimi, ele menţinând sferă oculară lubrifiată. Înceacă să repeţi exerciţul acesta de câteva ori pe zi. El te va ajuta să elimini senzaţia de usturime şi, pe termen lung, să-ţi protejezi vederea.
Închide ochii
Închiderea ochilor are, de asemenea, beneficii pentru sănatatea ochilor tăi. Potrivit specialiştilor, acest tip de exerciţiu ajută la relaxarea lor. Ţine ochii închişi timp de căteva secunde şi respiră uşor. De asemenea, îţi poţi pune mâinile la ochi, fără însă a-i atinge. În cele din urmă, te vei simţi detensionată şi-ţi vei putea relua activitatea cu uşurinţă.
Hidratează-ţi ochii cu ajutorul castraveţilor
Nu ezita să încerci şi acest exerciţiu. Taie câteva felii de castraveţi şi aplică-le direct pe ochi. Relaxează-te, stând întinsă timp de câteva minute. Aceste legume conţin o mulţime de nutrienţi ce ajută la menţinerea hidratării pielii şi la tratarea cearcănelor provocate de oboseală.
Fă exerciţii de focalizare
Acest tip de exerciţiu este recomandat celor care se confruntă cu diverse patologii oculare, precum miopia, astigmatismul sau hipermetropia. Încearcă să corectezi un text plasându-te la o distanţă de aproximativ 50 cm faţă de foaia respectivă. Iar dacă practici săptămânal acest exerciţiu de focalizare, rezultatele nu vor întârzia să apară.
Mută privirea
Atunci când eşti la birou şi îţi simţi ochii încordaţi, încearcă să-ţi muţi privirea, pentru câteva secunde, de la monitorul calculatorului. Exerciţiul acesta îţi va detensiona ochii şi-ţi va uşura activitatea. În plus, poţi ţine un deget în faţa ochilor şi te poţi uita în direcţia lui timp de câteva momente. Şi dacă vrei să obţii rezultatele dorite, nu ezita să repeţi cele două exerciţii de câteva ori pe zi.
Ia o pauză de la calculator
Dacă doreşti să-ţi protejezi ochii, nu uită că relaxarea acestora este esenţială. Încearcă să nu îţi forţezi ochii prea tare şi optează pentru o pauză de 5-10 minute în care te ridici de la calculator şi savurezi o cafea în compania colegilor.
15.12.2018
13:00
3938
EFECTELE gândirii negative asupra sănătății!
13.12.2018
08:30
4706
CINCI rezoluții de Anul Nou recomandate de medici
12.12.2018
08:30
2486
Impactul condimentelor asupra sănătății tale
10.12.2018
14:38
3809
Lipsa de socializare îți poate afecta sănătatea
05.12.2018
17:04
3419
Mitul PROTEINELOR și consumul de carne
26.11.2018
14:39
2183
R. Moldova, statul din Europa care alocă cei mai puțini bani pentru SĂNĂTATE: Măsurile pe care trebuie să le întreprindă autoritățile pentru a redresa situația
18.09.2018
13:19
2718
Ce beneficii au pentru sănătate NUCILE?
14.09.2018
08:20
2599
Fiecare contact cu APA înseamnă un minut în plus în viața noastră!
21.08.2018
09:30
2507
De ce este important SOMNUL pentru sănătate
08.08.2018
07:30
2241
Cinci investigații pe care este util să ți le efectuezi cel puțin o dată pe an
02.08.2018
09:02
2197
Obiceiuri DEZASTRUOASE pentru sănătatea ta
26.11.2025
02:46
500
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
25.11.2025
23:05
630
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
25.11.2025
21:27
583
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
570
26 Noiembrie 2025: Schimbare semnificativă de temperatură în Republica Moldova
25.11.2025
19:31
583
Generalul Curtis King reafirmă angajamentul ferm al SUA față de NATO și România în fața provocărilor estice
25.11.2025
17:48
596
NATO își intensifică protecția pe flancul estic împotriva dronelor, în urma incidentelor din România, avertizează Polonia
25.11.2025
17:33
595
Planul lui Trump agită Europa: dezbatere intensă privind activele rusești blocate și viitorul finanțării Ucrainei
25.11.2025
17:32
1051
ULTIMA ORĂ // Ucraina ar fi acceptat un acord de pace propus de administrația Trump. Ce prevederi ar dispărea din planul inițial
25.11.2025
17:26
568
Vicepreședintele unei organizații teritoriale a fostului Partid „Șor”, condamnat pentru implicare în finanțare ilegală
25.11.2025
16:53
536
Ministrul Energiei în Telenești: Investiții în surse regenerabile și eficiență energetică pentru un viitor sustenabil
25.11.2025
16:06
592
Chişinăul convoacă ambasadorul rus după incidentul cu dronele care au survolat spațiul aerian moldovenesc în timpul unui atac asupra Ucrainei
25.11.2025
15:26
537
Eugeniu Osmochescu accentuează colaborarea Republicii Moldova cu UNIDO pentru modernizarea industrială și digitalizarea economiei
25.11.2025
14:02
1122
Imagini EXCLUSIVE cu drona de producție RUSEASCĂ căzută la Cuhureștii de Jos, raionul Florești: Are o greutate de până la 18 kg, iar distanța de zbor e de 600 km
25.11.2025
13:50
759
Soluții urgente pentru școlile aglomerate din Chișinău: MEC oferă clădiri și fonduri pentru extinderea capacității educaționale
25.11.2025
13:50
748
„Să lase la o parte fițuicile trimise de un stat străin și să se gândească la securitatea familiilor din R. Moldova”. Spicherul Grosu, REPLICĂ pentru „portavocea” Kremlinului
25.11.2025
13:19
724
Evacuare de urgență în Cuhureștii de Jos după prăbușirea unei drone, România intensifică măsurile aeriene
25.11.2025
12:17
775
Trimisul lui Putin la Chișinău, convocat la MAE în legătură cu PRĂBUȘIREA unei drone la Cuhureștii de Jos, raionul Florești
25.11.2025
12:08
688
Macron clarifică: Franța nu va trimite tinerii să lupte în Ucraina, deși subliniază nevoia de consolidare a legăturii armată-națiune
25.11.2025
12:01
947
Dodon și Victoria Furtună au dat VERDICTUL în privința dronei căzute pe o casă din raionul Florești: „A fost așezată pe acoperiș… Cum poate o dronă cu EXPLOZIBIL să aterizeze pe ardezie fără niciun fel de distrugere?”
25.11.2025
11:56
506
13.500 de studenți învață despre integritatea academică într-o campanie națională ambițioasă
25.11.2025
10:54
623
Eugeniu Osmochescu promovează la UNIDO modernizarea industrială și tranziția către energia verde în Republica Moldova
25.11.2025
10:27
504
Societatea civilă participă activ în licitațiile pentru producerea energiei verzi în Moldova
25.11.2025
10:10
805
Dronele armatei lui Putin ÎNCALCĂ flagrant spațiul aerian al R. Moldova. ȘASE aparate de zbor au fost detectate astăzi în Dondușeni, Orhei, Tighina, Vadul lui Vădă și Florești
25.11.2025
09:59
860
FOTO // O dronă rusească, cu însemnul „Z”, a căzut pe ACOPERIȘUL unei construcții din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești,
25.11.2025
08:14
656
Horoscopul zilei 25.11.2025
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
17.19
1 RON
3.89
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41



Inapoi














