Stiri
Exemplu // Copil cu nevoi speciale, cel mai bun în clasă
Social
10.08.2013
13:31
3307
3307
Educație incluzivă // Un băiat afectat de autism a absolvit clasa întâi într-o școală normală cu media 9,33
Polina Cupcea
În timp ce unii copii profită din plin de vacanța de vară, alții stau cu cartea în mână și studiază, pentru că vor să fie în rând cu colegii de clasă la 1 septembrie. Astfel, pentru copiii cu diverse nevoi speciale, care au fost deja incluși în școlile obișnuite prin programul de dezvoltare a educației incluzive, viața lor a devenit mai colorată, iar unii au dat dovadă de capacități intelectuale deosebite. Este și cazul unui băiat din Costești, raionul Ialoveni, afectat de autism, dar promovat în clasa a doua cu media la învățătură 9,33.
Copiii cu dizabilități, ignorați la grădiniță
Daniel Moraru a terminat, anul acesta, clasa întâi la Liceul Teoretic din Costești, Ialoveni. Băiatul suferă de autism, iar din această cauză până la șapte ani a fost ignorat și respins de instituțiile preșcolare. „Am descoperit la vârsta de trei ani că are autism. Era dureros să-ți vezi copilul că nu vorbește, ci repetă din urma ta ca un papagal. Dacă îl întrebam: „cum te cheamă?”, el îmi răspundea: „cum te cheamă-cum te cheamă”... Avea lumea lui și nu puteam pătrunde în interiorul ei. Când am vrut să-l dau la grădiniță, educatoarele nu l-au primit, spunându-mi că el nu poate să se afle printre ceilalți copii”, explică mama băiatului, Liliana Moraru.
Femeia povestește că Daniel a stat acasă până la cinci ani, după care a descoperit un centru privat specializat pentru copiii cu autism, care l-a ajutat foarte mult să se dezvolte intelectual. „Vizitam acest centru de câteva ori pe săptămână și am observat cum copilul meu a început să vorbească. Eu mă ocupam cu el și acasă, iar când l-am dat în clasa întâi știa să scrie și să citească”, spune mândră mama băiatului.
Medicii îl tratau ca pe un schizofrenic
Femeia a întâmpinat reticențe și din partea sătenilor, nu doar a educatoarelor. „Societatea se uită foarte ciudat la oamenii cu nevoi speciale și de multe ori îi înconjoară de parcă au păr de lup. Când plecam cu Daniel în centrul satului și așteptam autobuzul în stație, sătenii se uitau chiorâș la noi și-i vedeam cum se șușotesc. Doar cei care au trecut prin probleme similare dau dovadă de înțelegere și ajutor”, mărturisește femeia, specificând că și medicii îl tratau ca pe un schizofrenic și-i prescriau pastile care-i afectau puternic psihicul.
„Lua niște pastile care-l transformau într-o legumă, pe când specialiștii de la centru mi-au explicat că Daniel are nevoie de ocupație, atenție, și nu de tratament. Atunci am exclus pastilele cele puternice și am observat că băiatul se simțea mult mai bine, era mai concentrat și mai coerent”, specifică femeia, care a refuzat ca băiatul ei să fie internat la Spitalul de psihiatrie din Chișinău pentru 21 de zile ca să-i fie acordat gradul de invaliditate la solicitarea medicilor.
La școală, în rând cu ceilalți
Mai bine de doi ani, Ministerul Educației a introdus în sistemul de învățământ un program de dezvoltare a educației incluzive, ceea ce prevede ca, până în anul 2020, toți copiii, indiferent de apartenența lor, să învețe împreună. Prin urmare, Daniel și alți șapte copii cu nevoi speciale au fost primiți la Liceul din Costești, care este unul dintre cele șapte instituții-pilot din raionul Ialoveni în care se desfășoară modelul de educaţie incluzivă.
La școală, Liliana Moraru a învățat primele luni împreună cu fiul său. „Am mers la lecții cu el până în luna noiembrie. Îmi era foarte greu. El nu știa ce înseamnă să stai în bancă sau să asculți de învățător. Ce dorea, aceea făcea, dar încetul cu încetul s-a obișnuit cu colegii săi, cu profesorii și nici nu m-am așteptat să termine clasa întâi cu nota medie de 9,33. Ultima oară când am trecut un control medical, medicii mi-au spus că nu mai observă simptome de autism”, povestește bucuroasă femeia despre performanțele fiului său.
Sarcini duble pentru profesori
Directoarea Liceului din Costești, Natalia Petre, spune că nu s-a așteptat la asemenea progrese timp de un an din partea lui Daniel. „Este o abordare specială, pornind de la cerințele fiecărui copil. Înainte de implementarea acestui program la noi în școală, cadrele didactice erau obișnuite să trateze copiii la fel, să le dea aceleași sarcini, evaluări, dar acum se elaborează câte un plan educațional individualizat specific pentru fiecare copil cu nevoi speciale”, explică Petre.
Chiar dacă acest program dă bătăi de cap unor profesori, care privesc rezervat la acest proiect, directoarea dă asigurări că aceștia depun eforturi considerabile ca micuții cu diverse dizabilități să nu fie marginalizați de colegi și de cadrele didactice.
„Este un pas important în sistemul de învățământ, mai ales că micuții cu dizabilități nu vor mai fi ocoliți și neglijați, dar e un pic dificil, zic dificil, deoarece toată munca cade pe umerii lor. Dacă până acum trebuiau să facă o singură evaluare, acum sunt nevoiți să facă două sau chiar mai multe, în funcție de numărul copiilor cu dizabilități. Există un cadru didactic de sprijin, care asistă acești copii, dar lucrează cu ei după lecții câte patru ore pe zi la Centrul de resurse pentru copii cu cerințe educaționale speciale oferind diferite tipuri de terapie”, precizează directoarea. Aceasta specifică faptul că ar fi necesară o explicație a diagnosticului medical din partea doctorilor ca profesorii să-și organizeze comportamentul didactic față de fiecare copil.
Școala e pentru toți
Daniel se simte bine la școală și, ca să demonstreze că este unul dintre cei mai buni elevi din clasă, a recitat poezia „Tu, iarbă, tot ai mamă?” de Grigore Vieru, scriind și câteva propoziții în caiet. „Îmi place să învăț și aștept cu nerăbdare prima zi de școală”, răspunde vesel băiatul.
Potrivit datelor statistice, în R. Moldova există peste 16 000 de copii cu dizabilităţi. Anul acesta, 40 la sută din şcolile din R. Moldova vor fi amenajate în vederea facilitării accesului copiilor cu nevoi speciale la sistemul educaţional. Totodată, şi cadrele didactice vor fi instruite în scopul bunei desfăşurări a campaniei demarate.

Stiri relevante
07.12.2018
16:19
2838
GEST impresionant făcut de o fetiță pentru a-și ajuta colegul cu autism!
21.09.2018
19:03
3950
Cauzele AUTISMULUI: Descoperire importantă făcut de doi profesori
07.11.2017
18:01
2757
Povestea lui David, copilul autist care a devenit un blogger cunoscut și un fotograf talentat
21.09.2017
18:01
3073
Doi cercetători au DESCOPERIT de ce apare autismul
05.04.2017
19:01
3504
Actrița din „Pădureanca” luptă de 27 de ani pentru fiul ei…
25.10.2016
19:01
3015
VIDEO // Aceasta este povestea care a EMOŢIONAT o lume întreagă!
03.05.2016
19:30
2742
În Noaptea Învierii: Preotul la biserică, iar hoții - în casă
18.03.2016
10:17
3366
ATENȚIE! Un individ îmbracă veșminte bisericești și ÎNȘALĂ creștinii
19.09.2015
20:08
3643
Şase oameni cu „super-puteri” care i-au pus în DILEMĂ pe oamenii de ştiinţă. Unul dintre ei a „văzut” Luna
13.05.2015
08:00
3325
De ce apare AUTISMUL la copii. Cercetătorii au descoperit ORIGINEA acestei maladii
07.12.2018
16:19
21.09.2018
19:03
07.11.2017
18:01
21.09.2017
18:01
05.04.2017
19:01
25.10.2016
19:01
03.05.2016
19:30
18.03.2016
10:17
19.09.2015
20:08
13.05.2015
08:00
Top stiri
11.11.2026
19:06
23
Premierul Vasile Tofan, la COP31: energia regenerabilă se apropie de 30% din electricitatea Moldovei
11.11.2026
18:45
228
Kushner și Witkoff se întâlnesc cu Putin și Zelenski după negocierile de la Abu Dhabi
11.11.2026
18:39
225
Moldova are o speranță de viață estimată la 71,6 ani în 2026 și ocupă locul 166
11.11.2026
18:15
260
Moscova ia în calcul pacte de neagresiune cu state membre individuale ale NATO
11.11.2026
17:17
291
Investigații ecografice mai aproape de pacienții din Căușeni, Orhei și Soroca
11.11.2026
17:02
382
36 de familii din Chișinău beneficiază de locuințe mai eficiente energetic prin FEERM
11.11.2026
16:49
347
Sala Bibliotecii Parlamentului va fi numită în onoarea lui Vasile Stroescu
11.11.2026
16:17
355
Moldova și BERD discută accelerarea proiectelor de infrastructură și energie
11.11.2026
15:38
471
Rusia și Ucraina au convenit la Abu Dhabi asupra unui schimb amplu de prizonieri
11.11.2026
15:22
446
Consiliul de etică al MEC: profesorii care reclamă agresiuni trebuie protejați și sprijiniți
11.11.2026
15:08
445
Vasile Tofan și vicepreședintele Turciei au discutat despre comerț și dezvoltarea Găgăuziei
11.11.2026
14:50
414
Scandal la o mega-bibliotecă din India, după acuzații privind cărți generate cu inteligență artificială
11.11.2026
14:03
530
Negocierile mediate de SUA între Ucraina și Rusia s-au reluat la Abu Dhabi, anunță Umerov
11.11.2026
13:26
606
Experimentul SECRET al Kremlinului: Cum încearcă un apropiat al lui Putin să oprească îmbătrânirea președintelui rus cu ajutorul primatelor
11.11.2026
13:23
457
Forumul DRUMBUN 2026 aduce în prim-plan soluții pentru drumuri mai bune
11.11.2026
13:09
454
Cum este folosit Grand Theft Auto pentru a face drumurile mai sigure
11.11.2026
13:02
436
MEC caută 12 mentori formatori pentru ediția a II-a a „Acceleratorului Digital”
11.11.2026
12:46
444
Patru tineri, reținuți după destructurarea unei rețele de trafic de droguri
11.11.2026
12:22
739
Ministrul peruan îi cere lui Lavrov, la Moscova, informații despre 500 de peruani înrolați în armata rusă
11.11.2026
12:09
542
Horoscopul zilei 11.11.2026
11.11.2026
11:12
708
Zelenski salută schimbarea de abordare a SUA la Abu Dhabi și cere garanții de securitate
11.11.2026
10:48
553
Incendiu la portul Ust-Luga după un atac ucrainean cu drone; 146 de aparate, „neutralizate” în regiunea Leningrad
11.11.2026
10:16
542
Maia Sandu participă la Dublin la summitul Comunității Politice Europene
11.11.2026
10:05
572
Ilan Șor, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a partidului ALDE cu 452.700 de dolari. PRECIZĂRILE Arinei Spătaru
11.11.2026
08:19
613
Centru de date uriaș, propus în centura verde a Londrei: este locul potrivit?
11.11.2026
07:58
643
Rusia anunță că a doborât 92 de drone deasupra regiunii Leningrad
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri