Ex-ambasadoarea Moldovei în Suedia, trimisă în judecată pentru abuz și prejudiciu de peste 275 de mii de lei
291
CHIȘINĂU – Procuratura Anticorupție a anunțat că a finalizat urmărirea penală și a transmis în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală în care este acuzată fosta ambasadoare extraordinară și plenipotențiară a Republicii Moldova în Regatul Suediei, care a deținut concomitent și funcția de ambasador în Regatul Norvegiei și în Republica Finlanda.
Persoana cu funcție de demnitate publică este învinuită de comiterea infracțiunilor de abuz de putere și abuz de serviciu. Conform probatoriului acumulat de Procuratura Anticorupție, în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023, acest funcționar public ar fi îndeplinit în mod defectuos, precum și contrar actelor normative, atribuțiile sale de serviciu, profitând de funcția pe care o deținea.
Anchetatorii susțin că aceasta ar fi introdus în evidențele contabile ale Misiunii Diplomatice date neveridice privind prezența sa la locul de muncă. Totodată, ar fi inclus mai multe cheltuieli personale, legate de procurarea de bunuri, servicii și călătorii în scopuri personale, dispunând, din postura funcției deținute, achitarea și restituirea unor mijloace financiare care nu i se cuveneau, din contul statului, în interes propriu.
Prin aceste acțiuni, funcționarul public ar fi cauzat un prejudiciu material bugetului Ministerului Afacerilor Externe, în mărime totală de 275 927 lei. În același timp, învinuita nu își recunoaște vinovăția și contestă acuzațiile aduse.
Cauza penală a fost transmisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Pentru infracțiunile imputate, legea prevede o pedeapsă cu amendă cuprinsă între 67 500 și 117 500 lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele situații cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Pentru a asigura repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune și pentru a garanta eventuala executare a pedepsei amenzii, a fost aplicat sechestru asupra bunului imobil aflat în proprietatea invinuitei.
11.03.2026
10:10
114
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
11.03.2026
09:35
173
Anduril își consolidează dominația în apărarea spațială prin preluarea ExoAnalytic Solutions, lider în supravegherea orbitală
235
Consiliu local oprește colectarea bateriilor de la domiciliu după o serie de incendii provocate de deșeuri electrice
11.03.2026
08:44
349
Horoscopul zilei 11.03.2026
287
Meta cumpără rețeaua socială AI Moltbook și mizează pe agenți inteligenți autonomi
11.03.2026
06:56
824
Salarii de 6 150 de EURO pe lună pentru angajați fără experiență. Sunt disponibile 1500 de locuri și poate aplica aproape oricine. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
478
Guvernul vrea să prioritizeze centrele de date pentru AI la racordarea la rețea, dezvoltatorii avertizează asupra unui „moratoriu” la construcția de locuințe
506
Mărturia filipinezei plătite cu sub 2 dolari pe oră, din culisele boomului OnlyFans și ale muncii de „chatter” nereglementate
561
Manageră Google pierde procesul de muncă după plângerea de hărțuire sexuală împotriva unui coleg
10.03.2026
22:05
515
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
11.03.2026
11:07
2
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
11.03.2026
11:01
3
Moleculă experimentală dă speranță în lupta cu cel mai agresiv cancer mamar
11.03.2026
10:10
121
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
11.03.2026
09:52
316
Ex-ambasadoarea Moldovei în Suedia, trimisă în judecată pentru abuz și prejudiciu de peste 275 de mii de lei
11.03.2026
09:35
187
Anduril își consolidează dominația în apărarea spațială prin preluarea ExoAnalytic Solutions, lider în supravegherea orbitală
253
Consiliu local oprește colectarea bateriilor de la domiciliu după o serie de incendii provocate de deșeuri electrice
11.03.2026
08:44
360
Horoscopul zilei 11.03.2026
298
Meta cumpără rețeaua socială AI Moltbook și mizează pe agenți inteligenți autonomi
11.03.2026
06:56
840
Salarii de 6 150 de EURO pe lună pentru angajați fără experiență. Sunt disponibile 1500 de locuri și poate aplica aproape oricine. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
10.03.2026
22:05
518
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
773
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
550
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
489
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
536
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
500
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
10.03.2026
17:51
646
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
642
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1347
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
640
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
608
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
590
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
592
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
940
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
689
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
672
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
Moleculă experimentală dă speranță în lupta cu cel mai agresiv cancer mamar
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
Ex-ambasadoarea Moldovei în Suedia, trimisă în judecată pentru abuz și prejudiciu de peste 275 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














