Este oficial: Persoanele care beau constant alcool trăiesc mai mult
4421
Un nou studiu arată că persoanele care beau constant alcool au şanse mai mari să trăiască mult decât cei care nu pun gura pe băutură. Cu alte cuvinte, abstinenţa creşte probabilitatea morţii premature, în comparaţie cu băutul constant, dar moderat, scrie Time, citat de zf.ro.
Studiul a luat în considerare indivizii cu vârste între 55 şi 65 şi s-a desfăşurat pe o perioadă de 20 de ani, a luat în calcul toate variabilele, pornind de la statulul socioeconomic, până la nivelul de activitate fizică.
Studiul a fost organizat de psihologul Charles Holahan de la Universitatea din Texas. El a aflat că rata mortalităţii este mai mare la cei care nu beau niciodată faţă de alcoolicii „notorii”, şi mult mai mare faţă de persoanele care beau moderat (1-3 băuturi pe zi).
Studiul s-a desfăşurat pe un eşantion de 1824 de participanţi.
O posibilă explicaţie ar fi că alcoolul face oamenii în general mai sociabili, şi networkingul social este essential pentru păstrarea sănătăţii fizice şi psihice. Persoanele care nu beau deloc au arătat semne de depresie, precum şi probleme de inimă şi circulaţie.
23.01.2019
17:19
2953
Alcoolul în produsele de îngrijire: aliat SAU dușman?
26.12.2018
19:03
3017
Consumul de ALCOOL în timpul sărbătorilor. Cum pot fi evitate problemele de sănătate
07.12.2018
19:40
3060
Efectele NOCIVE ale viciilor părinților asupra copiilor!
06.12.2018
19:03
3622
O artistă celebră vorbește despre divorț, depresie și dependența de alcool
26.11.2018
15:03
2208
Frigul te face să bei mai mult alcool. Care este explicația
09.11.2018
19:02
2578
Te îmbeți mai ușor în diferite faze ale ciclului menstrual?
05.11.2018
20:02
2428
REVOLTĂTOR! // S-a filmat cum îi dă alcool unui bebeluș și a postat clipul pe internet
26.10.2018
17:40
5130
Creierul nu iubește grăsimea, tutunul și alcoolul, dar îi place … Cuvintele prețioase pe care le-a rostit un binecunoscut profesor doctor neurochirurg român. De ce are nevoie cu adevărat organismul nostru pentru a se lupta cu bolile
02.10.2018
19:30
2100
Efectul teribil al consumului EXCESIV de alcool
26.09.2018
17:02
3587
A învins DEPENDENȚA de droguri și alcool și arată din nou fenomenal!
11.09.2018
19:03
3347
Dependența de ALCOOL, SEX, DROGURI sau de JOCURI DE NOROC trebuie vindecată înainte de a deveni boală cronică!
10.08.2018
14:40
3419
GALERIE FOTO // Beți TURTĂ! Cum arată vedetele amețite de aburii alcoolului
03.02.2026
15:33
66
Ursula von der Leyen merge în Ucraina la patru ani de război, iar Polonia pregătește la Gdansk o conferință internațională pentru reconstrucția țării
03.02.2026
15:06
279
Deputatul Radu Marian, REPLICĂ pentru agenții imobiliari și dezvoltatori. Prețurile EXAGERATE au dus la BLOCAJUL pieții imobiliare și nu limitele stabilite la tranzacțiile în numerar: „Vor să mențină în continuare prețurile mari...”
03.02.2026
14:20
337
MEC și ANCE reduc numărul de itemi și schimbă structura unor probe la bacalaureat începând cu sesiunea 2026
03.02.2026
13:08
378
Moldova lansează un Sandbox energetic pentru testarea prețurilor dinamice și a agregării prosumatorilor la nivel național
03.02.2026
12:14
446
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
03.02.2026
10:54
729
Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
03.02.2026
10:49
746
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
03.02.2026
10:47
469
Noul regim fiscal pentru freelanceri în Moldova: ghidul oficial explică pașii de înregistrare ca antreprenor independent
03.02.2026
10:31
492
Donald Trump presează Congresul să adopte imediat legea pentru încetarea paraliziei bugetare și redeschiderea Guvernului
03.02.2026
10:07
476
Grup criminal din turism, condamnat pentru escrocherii și trafic de influență după ce a înșelat peste o sută de persoane cu plecări la muncă în UE
03.02.2026
09:33
792
Piața imobiliară din R. Moldova, în BLOCAJ din cauza prețurilor mari. În 2025, vânzările de apartamente au scăzut cu peste 60%. Ce soluții propune UAI
03.02.2026
08:56
465
Întâlnire SUA-Iran la Istanbul pentru relansarea negocierilor nucleare și evitarea unei acțiuni militare
03.02.2026
08:45
642
Televiziunea publică poloneză lansează în limba română programul „Vot Tak. Moldova” pentru combaterea dezinformării ruse și susținerea parcursului european
03.02.2026
08:01
461
Horoscopul zilei 03.02.2026
03.02.2026
06:17
523
Rusia reia bombardamentele asupra marilor orașe ucrainene după încheierea pauzei convenite între Putin și Trump
03.02.2026
01:49
699
Rusia ameninţă din nou trupele străine din Ucraina, dar salută demersurile lui Donald Trump pentru pace
02.02.2026
20:53
707
Mark Rutte ar putea veni marţi la Kiev pentru a deschide noua sesiune a Parlamentului ucrainean cu un discurs în faţa Radei Supreme
02.02.2026
20:45
708
Dronă misterioasă prăbușită lângă un depozit de arme dintr-o unitate strategică a Poloniei, anchetă a poliției militare în plină desfășurare
02.02.2026
20:36
712
Ger persistent, dar ușoară încălzire în orele de zi – prognoza pentru 03.02.2026 în Republica Moldova
02.02.2026
20:30
963
Socialiștii pornesc campanie împotriva unirii cu România după declarațiile Maiei Sandu; Dodon: „Cine vrea să se unească, știe unde să se ducă”
02.02.2026
18:47
729
România își dotează Marea Neagră cu radare, drone și senzori pentru protejarea gazelor offshore și a infrastructurii strategice până în 2027
02.02.2026
18:07
810
Zelenski anunță 24 de ore fără atacuri rusești asupra infrastructurii energetice, dar violențele continuă pe front și împotriva civililor
02.02.2026
17:49
785
ANRE eliberează peste 260 MW în rețea: avize expirate pentru proiecte regenerabile, taxate cu peste 131 milioane lei
02.02.2026
17:41
732
Curtea de Apel dispune eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest și îl obligă să se prezinte la citațiile procurorilor
02.02.2026
16:59
668
Programul FCA sprijină 318 afaceri agricole micro și mici cu credite avantajoase și granturi de peste 32 milioane lei
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
16.92
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














