Erdogan insistă că Rusia trebuie să ,,returneze" Ucrainei peninsula Crimeea anexată
980
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri că peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, ar trebui să fie "returnată" Ucrainei, o poziţie pe care Ankara a susţinut-o de la începutul conflictului, potrivit EFE şi Unian.
,,Anexarea Crimeii, împotriva căreia Turcia s-a pronunţat de la început şi pe care nu a recunoscut-o niciodată, a adâncit şi mai mult 'durerea' populaţiei turcofone din peninsulă, tătarii din Crimeea", a declarat Erdogan într-un mesaj video transmis în cadrul celui de-al 4-lea congres al liderilor Platformei tătare din Crimeea, care are loc miercuri la Kiev.
,,Sprijinul nostru pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei este de neclintit. Returnarea Crimeii Ucrainei este o obligaţie în temeiul dreptului internaţional", a insistat Erdogan, citat de Agerpres.
În discursul său, preşedintele turc a evocat deportarea tătarilor din Crimeea din ordinul dictatorului Iosif Stalin, de la care s-au împlinit 80 de ani în luna mai.
Aproximativ 190.000 de tătari, întreaga populaţie turcofonă din peninsula Crimeea, tradiţional musulmană, au fost deportaţi în Asia Centrală în anul 1944 şi nu s-au putut întoarce decât după obţinerea independenţei de către Ucraina în 1991.
După anexarea Crimeii de către Rusia, în urma unui referendum considerat ilegal de către comunitatea internaţională, mulţi tătari au plecat din nou în exil, susţinând că sunt intimidaţi şi persecutaţi de Moscova.
De la invazia Rusiei în Ucraina în 2023, Ankara a pledat pentru o soluţie negociată la conflict, insistând că aceasta trebuie să respecte integritatea teritorială a Ucrainei, care să includă şi Crimeea.
Pe de altă parte, Turcia menţine relaţii amiabile cu Moscova şi nu a aderat la sancţiunile impuse de SUA şi Uniunea Europeană, aminteşte EFE.
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:50
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
14:44
07.10.2026
14:17
07.10.2026
14:01
07.10.2026
13:57
07.10.2026
13:43
07.10.2026
13:40
07.10.2026
13:39
07.10.2026
13:37
07.10.2026
13:30
07.10.2026
13:11
07.10.2026
13:08
07.10.2026
12:55
07.10.2026
12:39
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
















