Eleva genială din Călărași care a uimit NASA. „Curajul mi-a fost răsplătit“
12784
sursa: adevarul.ro Ana Maria Păpurică (16 ani), din Călăraşi, a proiectat o navetă spaţială în care pot să trăiască 7.000 de oameni. Cu acest proiect a câştigat locul al treilea în cadrul unei competiţii NASA la care au participat 2.500 de persoane din întreaga lume.
Ana Maria Păpurică, din Călăraşi, are numai 16 ani, este elevă la Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei“ din oraşul natal, unde s-a remarcat recent datorită locului trei câştigat la competiţia internaţională NASA Ames Space Settlement Contest.
De altfel, eleva a impresionat juriul de la NASA cu o navă spaţială proiectată de ea, care poate susţine viaţa a 7.000 de oameni pe o perioadă nelimitată de timp. Performanţa ei de a ajunge pe podium este cu atât mai importantă, cu cât la concurs au participat 2.500 de persoane din toată lumea.
Proiectul în sine a constat în redactarea unei cărţi de aproximativ 100 de pagini, cu detalii referitoare la construcţia unei nave spaţiale în care să trăiască 7.000 de persoane, aceasta urmând să devină locul natal al mai multor generaţii. Cu ambiţie, determinare şi multe ore de lucru, timp de câteva luni, Ana Maria şi-a depăşit limitele, demonstrându-şi că poate ieşi din tipare.
A citit, a studiat lucrări despre navete spaţiale, s-a documentat şi a reuşit să finalizeze singură proiectul inedit. Elevă silitoare, olimpică la mai multe materii, pasionată de matematică, biologie, chimie şi engleză, adolescenta a început pas cu pas, singură, munca la proiectul NASA.
100 de pagini în limba engleză
„Am abordat iniţial capitolele simple ale cărţii, aflate la îndemână, precum alegerea numelui reprezentativ de Verena pentru nava mea – în limba latină, Verena înseamnă ,,autenticitate“, ,,integritate“, iar în limba germană, ,,protector“. De asemenea, am lucrat la început la studierea nevoilor omeneşti – apă, hrană, atmosferă şi nevoile psihologice – şi a modalităţilor prin care acestea pot fi satisfăcute.
Ulterior m-am concentrat pe subiecte ample, cercetând studii despre construcţia navelor spaţiale, protecţia împotriva radiaţiilor, gestionarea urgenţelor, extragerea materiei prime exclusiv din spaţiu. Întreaga carte a fost scrisă în limba engleză, iar ilustraţiile au fost realizate atât de mână, cât şi cu ajutorul programelor de proiectare 3D. Astfel, am realizat imagini cu nava, nave de transport, roboţi, sateliţi, sisteme de prelucrare a aerului, a apei şi sisteme de circulaţie ale acestora“, ne explică adolescenta.
„Curajul mi-a fost răsplătit“
Elevă cu rezultate deosebite la olimpiade, Ana Maria a considerat participarea la competiţia NASA drept o provocare, tocmai ca să-şi demonstreze că nu există limite atâta vreme cât te dedici unui proiect cu multă seriozitate şi dăruire.
„Proiectul NASA Ames Space Settlement a reprezentat pentru mine ocazia de a-mi lărgi aria de cunoaştere, de a mă depăşi şi de a-mi demonstra că pot ieşi din tipare, că nu este important nici oraşul din care provii, nici dacă ai sau nu posibilităţi materiale, atunci când vrei să realizezi ceva. Pentru câteva luni, prin muncă asiduă, m-am simţit precum un «Demiurg», creând viaţă «din piatră seacă». Deşi multe persoane privesc o astfel de realizare ca fiind aproape imposibilă, deoarece şcoala deja presupune eforturi imense, consider că nimeni nu ar trebui să se limiteze la situaţia pe care o are. Mintea noastră are o capacitate enormă şi dacă am rezerva câteva ore din zi unui domeniu pe care nu suntem obligaţi să îl studiem, am fi surprinşi să aflăm că potenţialul nostru este extrem de mare, că nimic nu este imposibil dacă există voinţa de a cunoaşte mai mult“, este de părere eleva din Călăraşi.
Despre concursul internaţional NASA Ames Space Settlement a aflat în urmă cu un an, în clasa a IX-a. „Doamna profesoară Corina Mihaela Ionescu, pe care o apreciez din tot sufletul pentru profesionalismul şi implicarea de care dă dovadă, dar şi pentru faptul că îmi menţine vie iubirea pentru matematică, ne-a prezentat oportunitatea de a participa la acest concurs. Iniţial, am privit competiţia cu scepticism, deoarece nu consideram că stăpânesc suficient de bine domeniile pe care le implica participarea.
Cu toate acestea, anul trecut am reuşit să obţin o menţiune onorabilă, alături de o echipă destul de numeroasă. Anul acesta am decis să îmi depăşesc limitele şi să accept provocarea de a participa singură într-un proiect atât de amplu, deoarece am ajuns să îmi cunosc potenţialul, iar curajul mi-a fost răsplătit prin obţinerea locului al treilea din 2.500“, se mândreşte eleva.
Premiul îl va ridica din SUA
Munca la proiectarea navetei spaţiale şi la scrierea lucrării nu a împiedicat-o cu nimic pe Ana Maria să-şi desfăşoare admirabil activităţile de la şcoală. Pentru că este pasionată de tot ceea ce înseamnă nou, eleva are timpul bine împărţit pentru a face faţă tuturor responsabilităţilor şi pentru a se documenta în mai multe domenii. La şcoală este o elevă model. Este pasionată de matematică, biologie, chimie şi limba engleză şi participă în fiecare an la câteva olimpiade şcolare. Studiul nu se limitează, însă, doar la ceea ce învaţă la liceu.
„Îmi place să abordez şi diverse domenii ce nu sunt aprofundate în cadrul instituţiilor de învăţământ. Niciodată nu am uitat de ceea ce ne face, într-adevăr, oameni, şi anume, arta. În timpul liber scriu, cânt, însă marea mea pasiune este pictura. Am participat la numeroase expoziţii locale, dar şi din Bucureşti, şi am obţinut premii la diverse concursuri. Acesta este modul prin care mă exprim cel mai bine, întrucât pictura este universul meu în care nu sunt limitată de reguli, de etichete. În viitor, doresc să urmez Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie «Iuliu Haţieganu», din Cluj-Napoca, întrucât cel mai mare vis al meu este să devin medic chirurg, să dau o mână de ajutor oamenilor în lupta cu bolile necruţătoare“, îşi enumeră Ana Maria planurile de viitor.
Ana Maria Păpurică va fi prezentă la Los Angeles, în perioada 24-27 mai, la conferinţa ISDC (International Space Development Conference), pentru a-şi ridica diploma de la concurs. Costurile deplasării se ridică la 2.600 de euro. Pentru că nu dispunea de aceste fonduri, autorităţile locale din Călăraşi s-au oferit să o sprijine. Primarul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin şi compania Saint Gobain au anunţat că vor achita deplasarea şi cazarea în SUA.
Românii au dominat podiumul competiţiei NASA
La concursul NASA Ames Space Settlement, Ana Maria Păpurică a obţinut locul al treilea, cu nota 10 din 12, dar nu a fost singura româncă premiată la această competiţie. De altfel, concursul a fost dominat de români. Marele premiu a revenit unei echipe de la Liceul „Ovidius“ din Constanţa, iar pe locurile doi şi trei au mai fost echipe de la Colegiul „Tudor Vianu“ din Bucureşti, de la „Sfântul Sava“, tot din Capitală, International British School of Bucharest şi de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“ din Braşov.
Sursa: adevarul.ro
01.03.2024
13:49
2809
VIDEO // Procuratura Anticorupție a demarat un proces PENAL pentru a stabili cine se face vinovat de ANULAREA concursului pentru funcția de procuror general. Investigațiile în care sunt vizați membrii CSP vor fi efectuate de Veronica Dragalin
28.06.2023
17:10
3644
DOC // A fost desemnat câștigătorul concursului pentru funcția de director al ANRE, care va avea un salariu de circa 90 000 de lei
23.09.2020
15:45
2954
Premierul Ion Chicu i-a cerut ministrului Șarov să întreprindă măsuri în privința profesorului de la Ocnița, care ar fi făcut propagandă împotriva lui Igor Dodon. „Susțin toate măsurile pentru a diminua implicarea școlii în politică”
06.08.2019
17:00
3746
Șanse tot mai mici ca Nicolae Eșanu și Vladimir Grosu să ajungă JUDECĂTORI la Curtea Constituțională: „Și asta este părerea MAJORITĂȚII în interiorul Blocului „ACUM””
30.01.2019
07:30
2931
CURIOZITĂȚI // Cea mai veche piatră de pe Pământ a fost adusă de astronauți de pe… Lună. Cum este posibil?
12.11.2018
18:30
2896
Andreea Marin, declarație emoționantă despre vulnerabilitate și curaj
07.11.2018
18:06
2162
VIDEO // Asta nu s-a mai văzut! Cursă spectaculoasă pe pârtie
27.09.2018
17:40
2476
Studiu NASA // Pământul „se clatină” din cauza unei suprasarcini laterale
21.09.2018
10:19
2752
NASA oferă suma de 13.000 de euro pentru 70 de zile de somn
20.09.2018
15:19
2127
VIDEO // Faptă de eroism la 83 de ani. Un pensionar a împiedicat un jaf
31.07.2018
07:30
2574
VIDEO // Concurs INEDIT: Cel mai rapid melc
14.07.2018
18:02
2472
A mâncat 50 de ardei chili în 68 secunde
17.03.2026
17:16
2
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
17.03.2026
17:08
73
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
17.03.2026
16:23
121
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
17.03.2026
15:48
354
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
17.03.2026
15:40
269
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
17.03.2026
15:08
461
ULTIMA ORĂ // Minciunile lui Ion Ceban, DEMONTATE. Autoritățile spun că NU pot admite ca zeci de mii de oameni să ajungă în spitale, iar rețeau de alimentare cu apă să fie CONTAMINATĂ. Bălțenii ar putea avea APĂ la robinete în această seară
17.03.2026
14:39
366
Calificările din Republica Moldova, recunoscute și comparabile în spațiul european al educației și formării
17.03.2026
14:26
313
Casa Verde 2026: granturi de până la 200.000 de lei pentru încă 1.000 de gospodării care își renovează energetic locuințele
17.03.2026
13:46
378
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
13:07
426
Procuratura Generală deschide dosar penal după declararea stării de alertă de mediu pe Nistru
17.03.2026
12:53
329
Gecko Robotics semnează cel mai mare contract de robotică al Marinei SUA pentru mentenanța flotei
17.03.2026
12:02
366
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline școlare „Psihologie” în liceu
17.03.2026
11:56
482
ULTIMA ORĂ // Războiul sângeros pornit de Putin împotriva Ucrainei, tot mai resimțit de cetățenii R. Moldova. O dronă de LUPTĂ, cu încărcătură EXPLOZIVĂ, depistată la Tudora. Aparatul a survolat spațiul aerian al R.Moldova la joasă altitudine
17.03.2026
11:54
417
Deținut de 41 de ani, condamnat la încă 8 ani și 4 luni pentru distribuirea ilegală de metadonă în penitenciarul din Chișinău
17.03.2026
11:31
430
Cei mai buni elevi chimiști din țară, premiați la Olimpiada Republicană la Chimie 2026
17.03.2026
10:18
467
Studiu clinic: 24 de minute de muzică special concepută cu ritm auditiv reduc cel mai eficient anxietatea
17.03.2026
09:59
423
Angajat al Agenției Servicii Publice, trimis în judecată pentru trafic de influență și corupere pasivă la examenele auto de la Bălți
17.03.2026
09:45
608
Notă de protest cu PROBA pe masă - sticla cu OTRAVA din Nistru. Ambasadorul rus, convocat la MAE
17.03.2026
08:00
581
Horoscopul zilei 17.03.2026
17.03.2026
07:12
805
De ce Putin doar privește când Iranul, partener strategic al Rusiei, arde? Calculele duble ale Rusiei și lovitura primită de Kremlin
620
Industria de outsourcing de 300 de miliarde de dolari a Indiei, pusă la încercare de valul inteligenței artificiale
16.03.2026
23:55
673
Warren cere explicații Pentagonului pentru accesul acordat inteligenței artificiale Grok la rețele militare clasificate
676
Adolescente dau în judecată xAI a lui Musk, acuzând Grok că a generat imagini pornografice cu ele
16.03.2026
23:03
672
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologie AI care crește fotorealismul în jocuri și promite aplicații dincolo de gaming
16.03.2026
22:54
524
Apple își consolidează ecosistemul de editare video: achiziționează MotionVFX pentru a întări Final Cut Pro și Creator Studio
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
Calificările din Republica Moldova, recunoscute și comparabile în spațiul european al educației și formării
Casa Verde 2026: granturi de până la 200.000 de lei pentru încă 1.000 de gospodării care își renovează energetic locuințele
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.47
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














